In memoriam Adrian Berescu si Luci Tiron

Prietenilor mei Adrian si Luci, plecati intr-o lume mai buna.

 

Sau „uni’i l-ati facut pe Revelion?”

Eu, recunosc faptul ca am imbinat utilul cu placutul: un revelion la Viseu’ de Sus impletit cu revedera unor dragi prieteni si membri ai clubului, alaturi de foarte dragi prieteni din Iasi. Dar, sa istorisim pe rand:

Pe 27 decembrie am petrecut de sfantul ce ma patroneaza onomastic prin munca: am facut cumparaturile pentru revelionul ce se itea acus, dupa un colt. Carrefour, Angst si alte asemenea stabilimente au fost luate cu asalt printre mii de bucuresteni ce faceau iegzact acelasi lucru. A urmat o dupa-amiaza in care s-au croit bagajele cu haine si cele cu de-ale burtii. Am facut o vaga socoteala si ne-am dat seama ca, chiar folosind nemtoaica cu 4 usi si portbagajul de n-spe sute de litri, vom avea destule dificultati in a incapea si noi doi in scaunele dedicate. Pe la 9 a inceput acelasi du-te-vino pentru pozitionarea gentilor, lazilor, recipientelor pentru lichide si semilichide de tip salata de boeuf, piftie, sarmai, fasole batuta si alte asemenea consumabile. Pe la 23.30, culcarea datorita faptului ca, in conformitate cu programul stabilit, in jurul orelor 02.00 urma sa aiba loc plecarea.

Conform unui vechi si prost obicei, inaintea unui drum lung reusesc, fara nici-un efort, sa nu lipesc geana pe geana desi am toate conditiile necesare… Drept pentru care, pe la 12.30 ma ridic si-mi fac o mare cafea loco si una si mai mare pentru drum. La doua, decolarea, cu trecere pe la gazolinarie pentru plin. Ne asteptau 600 de km de drum din care 250 km printr-o zona pe care nu am mai strabatut-o demult.

Luam drumul Ploiestilor si ne inscriem apoi pe Cheia. Temperaturile scad vertiginos si devin tot mai atent la drumul ce sclipea: gheata sau nisip? Masina sta bine pe roti chiar pe serpentine, semn ca drumarii si-au facut datoria. La Cheia…-14 grade dar, soseaua in continuare ok. Trecem pasul si purcedem la lunga coborare pana in Sacele. Pe aceasta portiune, conditiile se schimba: portiunile uscate alterneaza cu portiuni in care chiciura s-a scuturat din copaci si a asezat pe sosea portiuni de zapada foarte subtire. Trecem cu bine de Brasovul inghetat la -10 si luam drumul Sighisorii. Parca se mai lasa gerul dar, ma pomenesc ca ma ia somnul in mod cu totul surprinzator in ciuda cafelei si a „intaritoarelor” la tinichea. Depaseasc cu greu Sighisoara si trag pe dreapta sa ma odihnesc cateva minute. Motorul pornit, cald inauntru si adorm pret de 5 minute. Ne trezim cu un miros intepator in nari: gaze! Nemtoaica ne cadorisea prin gurile de incalzire si cu ceva gaze arse. Ne-am lamurit cu privire la somnolenta ciudata de pe drum si am iesit afara pentru putina gimnastica. Am pornit din nou, de data asta cu o jumatate de centimetru de geam deschis in ciuda frigului de afara. In sfarsit, depasim Targul Mures, Reghinul si Becleanul si ne asezam pe drumul ce urca domol pana in Pasul Setref. Oprim in pas sa admiram culmile inzapezite ale Rodnei si Calimanilor, iar privelistea se dovedeste a fi minunata. Inca o data imi revine in memorie vorba de duh privitoare la calitatile acestei tari dar, si defectele datorate popularii ei si concretizate in starea drumului. Coboram spre Moisei si, dupa o mica incalcitura de vreo 30 de km, reusim sa ajungem in apropiere de Viseu.

Sunam gazda care nu ne raspunde. O prima defectiune? Primul lucru dupa, telefon distinsului coleg si prieten Marius pentru a afla daca se poate gasi paine duminica in oras. „Evident ca se gaseste mey, unde naiba crezi ca ai ajuns?” Si, intr-adevar, Viseul ni se deschide in botul masinii. Un orasel cochet cu toate cele ce-i trebuie: supermarket, benzinarii, restaurante (in care insa marturisesc ca nu am intrat), mai putin piata care nu este decat vinerea – explicabil prin asezare. Un alt telefon distinsului (concitadin ii pot spune intrucat ne aflam in acelasi oras) pentru a afla daca domnia sa are in frigider leustean (ca trebuia sa uitam si noi ceva…). „Avem, coane, avem!”

Sosirea la casa Chira a constituit o prima surpriza: fotografia vilei este facuta vara si cu obiectivul spre „in sus” astfel incat creea impresia unei locatii mai in natura. In realitate, este chiar in oras. A doua surpriza a constituit-o gazda, foarte primitoare si grabita sa ne lase casa si sa plece in trebile ei. Ne-a lasat cheile si vreo cateva kilograme de palinca „din partea casei”. Hmmmm…simpatica casa!

A mea, primul lucru pe care l-a facut a fost sa se repeada pana la un supermarket sa cumpere matura, faras, mop, galeata, detergent si alte alea, dupa care s-a apucat de curatenie si de refrecat vasele. Eu gust din palinca si ma-nvart indatoritor pe langa ea…

Descarcam in asteptarea prietenilor ce nu intarzie sa-si faca aparitia : Adrian cu Irina, Luci cu Dana si, Toni. Urmeaza doua ore de munca rezervata inventarierii si stocarii produselor destinate burtilor noastre flamande. Aste doua ore au trecut minut dupa inghititura de palinca dupa minut dupa inghititura de palinca dupa minut dupa….valeu ce trece vremea! Cum dupa atata palinca ni s-au dezlegat limbile, am iesit in ger sa-i admiram Mazdanoasa lui Adrian : Mazda nu stiu cat…

Eu, cu obsesia focului am identificat sursa de energie aflata in subsolul vilei si constituita dintr-o mare centrala pe lemne. Am facut o prima inspectie alaturi de cel ce urma sa vina de doua ori pe zi pentru alimentarea facatorii de flacari cu busteni. Am beut o palinca. Am prins „spiel-ul” si am decis cu omul ca ma voi ocupa personal de aceasta problema. Am beut o palinca. Seara s-a incheiat cu un gratar de pomina stropit din belsug cu palinca si vin fiert. In casa, suportabil avand in vedere faptul ca vila era luata de la rece. Apa calda insa, numai la bucatarie. Am beut o palinca.

Adrian, conform unui vechi si bun obicei, o da pe bancuri, iar Luci o da pe gatit : o radauteana. Luam legatura cu gazda care ne sfatuieste ca in camere sa lasam mai mult timp sa curga apa pana ajunge si cea calda. Zis si facut: dupa doua ore insa… apa tot mai putina si tot mai rece. Ei, o rezolvam maine. Am beut o palinca. Esential e ca avem palinca, apa rece si functioneaza budele.


Ziua 2: dedicata zacutului. N-a fost sa fie asa pentru ca surprizele au inceput de dimineata. Apa calda nu mai curgea deloc. Singurul loc unde se mai auzea susurand era bucataria dar… rece! Eu, iau problema in mana! Cobor in beci la centrala. Spre deosebire de seara trecuta, cred ca peste noapte a crescut o mare grinda de beton, in interior, chiar la intrare. Sunt pregatit de orice: ma incordez si intru in beciul intunecos cu capul inainte pentru a surprinde orice dusman necunoscut. Grinda isi semnaleaza prea vag prezenta. Eu, atent la grosul dusmanilor, nu sesizez avantgarda alcatuita din beton armat si-i dau un cap in gura de nu se vede! Grinda: antrenata! Conform principiului actiunii si reactiunii invatat de domniile voastre la fizica, antrenamentul grinzii se concretizeaza in luarea curentului stangasemnatului care se prabuseste la pamant cu blugii lui cei noi primiti cadou de la Mos Craciun si cu geaca de 3 zile luata din curatatorie. Bezna se asterne printre electronii ce-si faceau de lucru printre neuronii mei. Electronii se ratacesc. Sclipiri ciudate ma readuc la realitatea cruda si-mi constientizez pozitia: gramada pe jos! Grinda m-a invins! Respectul cuvenit in viitor pentru dusmanii mei naturali: pragurile de sus, grinzile, lampile si toate obiectele ce mai izvorasc din tavane. Pipai locul infruntarii si constat cu multumire ca in afara unui cucui urias, nu exista si urme lichide ale infruntarii. Ma adun cu greu dintre stiva de lemne, lopata de zapada si grebla omului, ma scutur cu hotarare desi clatinandu-ma si ma reped la centrala. Ce dracu’ scrie pe display? Ma dumiresc eu ca scrie bine si mai arunc inauntru cativa busteni. Ies ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat dar, toata lumea remarca la mine schimbarile morfologice: cornul frontal-stanga. Sunt tratat cu palinca si cu o lingura rece la efect.

Am pierdut prima lupta dar, nu si razboiul! Decid ca lampa din bucatarie, veche de 95 de ani, din fier forjat, cu glob pictat de mana este mult prea jos si-i fut si ei un cap in gura de-o fac zob! Ei, iaca e 1-1! Replica mea a fost necrutatoare, iar casa isi da seama ca are de-a face cu un adversar pe masura! Globul pictat de mana e zob, casa plina de cioburi, iar fierul forjat nici el nu se simte prea bine. Lupta continua! Adriane ! Treci la turnat de palinca. Demontez restul lampii. Beu o palinca.

Casa se razbuna si, pana seara ne lasa si fara apa rece. Dar, pana seara, alte si alte aventuri: plecarea pe partie la Borsa: ne suim noi 7 suflete in doua masini si.., a noastra e lumea! Luci cu Dana – mari maestri ai placii. Adrian cu Irina, mari maestri ai viselor neimplinite inca ale alunecatului pe zapada. Toni, o mare maestra a privitului. Eu, un fost mare maestru al ski-ului, jurat ca nu le voi mai pune niciodata in picioare. A mea – solidara cu mine. Dupa o coada de o jumatate de ora, iata-ne pe toti in telescaunul ce urma sa ne care cei 2314 metri pana in varful partiei.

Dana, cu placa in picioare si-a dat drumul ca o profesionista. Luci, incepator, a luat-o cu duhul blandetii. Eu cu Adrian, in goana cea mai mare la coada la vin fiert. Ajungem si ni se comunica faptul ca tocmai s-a terminat si mai dureaza o juma’ de ora pana fierbe altul.”Da’ si ce mai aveti de baut?”. „Pai nimic”. „Si acolo ce e?”. „Rom de pus in vin”. „pai si ala nu se vinde?”. „daca vreti…”. „Pai dati-ne si noua o sticla… adica un pet!” Si, ne-a dat, spre marea noastra bucurie (adica a mea si a lui Adrian care am inceput sa miscam bietul pet ca sa se incalzeasca si el). In jurul nostru roiau schiorii si platanicii, iar noi executam romul la pet Dupa ce l-am terminat, a aparut si Luci satul de cazaturile cu placa. Adrian, probabil si incurajat de minunata licoare, a hotarat ca trebuie sa inceapa si el o lupta: LUPTA CU PLANETA! Oare cine fi-va mai tare? poponeata lui sau planeta muma? Luandu-i echipamentul lui Luci, a ascultat rabdator pret de cca… 6 (sase) secunde invataturile unui profesionist satul de busituri, dupa care si-a dat drumul de vale. In cateva clipe a disparut din campul nostru vizual. Noi ne-am luat ceva vinuri fierte, ne-am intalnit cu niste prieteni din 2 Mai pe care nu i-am recunoscut imediat intrucat erau imbracati, iar noi ne cunosteam doar dezbracati, am mai stat de vorba cu ei, am luat telescaunul si ne-am dus jos. Cum ceilalti se cam rasfirasera, am decis sa plecam noi doi cu o masina, iar Adrian, Luci, Dana, Irina si Toni sa vina cu cealalta.

Zis si facut. Am ajuns acasa seara la povestea apei. Am beut o palinca. Sunam gazda care ne spune ca vine a doua zi cu instalatorii. Apar si ceilalti: Adrian pierduse lupta cu planeta si avea o glezna scrantita si un umar beteag. Am beut impreuna o palinca sa uitam de necazuri. Seara, vizita la distinsii mei colegi si prieteni peugeotisti, aflati si ei in vacanta cateva sute de metri mai incolo, intr-o alta vila, care m-au tratat cu o Feteasca Neagra in timp ce, de nervi, Adrian a casunat pe vioara.

Ziua 3: se vine cu instalatori si lampa de benzina si foen: instalatia rezista. Eu beau o palinca. Dispare un instalator si vine cu un convertizor de sudura. Eu beau o palinca. Adrian alta. Se pun clestii pe tevi pentru a fi dezghetate. Eu nu pot merge la buda asa ca beu o palinca. Adrian bea alta ca nu putea sa repete de galagie. Dupa 6 ore de munca cu convertizorul, in sfarsit curge apa. De bucurie, beu o palinca. Adrian alta. Seara, facem masa mare cu palinca. In sfarsit ne facem un dus omenesc. De bucurie bem o palinca. Amandoi!

Ziua 4: Adrian vrea cu placa: ii explicam ca lupta lui cu planeta e pierduta asa ca bem o palinca. Merg si duc fetele pe partie, Adrian ramane sa repete, dupa care revin pentru ultimele cumparaturi. Coada, tata! Duc cumparaturile acasa, plec dupa fete, le aduc si beu o palinca. Adrian, alta ! Seara de anul nou… in nota obisnuita: mancare, beutura, pocnitori si, pe la 4 dimineata beu o palinca si, nani.

Ziua 5: e un nou an asa ca beu o palinca cu omu’. Avem apa calda asa ca beu o palinca. El, alta ! E si apa rece, deci…Ziua trece cu usurinta citind, uitandu-ne la tv, band palinca. Unde naiba e sheridan-ul ala beay Adriene? Ia sa vedem ce e de capul lui! Dupa ce l-am biruit, am baut si noi ca oamenii o palinca.

Ziua 6: se merge la ski dar, noi hotaram sa bem o palinca de jale ca Adrian a pierdut lupta cu planeta: schioapata inca. Ne odihnim. Beu o palinca. Adrian, alta! Seara constatam ca e inundatie in baia mare de la parter. De suparare bem o palinca. Verificam la etaj si totul e uscat. Deci, bem o palinca. Chemam gazda care vine si constata ca in urma actiunilor convertizorului de sudura s-a dus naibii un robinet si apa curgea prin tavan. Va veni in ziua urmatoare cu un instalator. Bem o palinca de bucurie ca situatia urmeaza sa se rezolve in curand. Facem gratar: e foarte frig asa ca beu o palinca cu Adrian. Prietenii mei vin cu vin fiert. Sunt foarte inghetat datorita activitatii de la gratar asa ca beau un vin fiert. La masa, tot frig imi este asa ca, beu o palinca. Adrian ne da cu bancurile in cap printre sughiturile rasului si ale palincii.

Eeeee…si iata ca veni si ziua plecarii. De necaz bem o palinca de dimineata. Constatam ca bagajele ne vor lua mult timp intrucat parca sunt mai multe de dus acasa decat cele cu care am venit. Impartim palinca si lasam fetele sa faca bagajul. Eu hotarasc ca a mea e masina care mai are baterie Din fericire, pornesc toate trei. Vrem sa bem o palinca de bucurie dar, pana la urma ne hotaram sa o impartim si sa o ducem acasa. Constatam ca avem mai multa palinca decat aveam cand am venit. Aici e ceva gresit… Dar e bine. Fiecare pereche pleaca cu cate 3 kile de palinca. Pe la 2, plecam in cele trei zari cu cele trei masini. Hotarasc sa iau benzina din Viseu. Opresc, bag invers la pompa si il zaresc pe distinsul Marius cu sotia. Ne pupam in benzinarie si ma intorc sa asez masina cum trebuie. Alimentez. A mea sta de vorba cu ei, ei avand deja plinul facut dar masina in dreptul pompei. Platesc. Ies din incinta. Ei vorbesc. Merg la ei. In spatele lor, 2 masini la coada. Noi vorbim in continuare. Nimeni nu claxoneaza. Mai vine o masina. Noi vorbim. Ne pupam. In spatele lui Marius sunt 4 masini. Ne facem cu mana si plecam. In sfarsit, cele 4 masini de la coada pot folosi si ele pompa!

Drumul de intoarcere e fara istoric. Am ajuns la 23.30 odata cu prietenii mei ieseni care s-au mai oprit la cate o ciorbita, la cate o gropita… Adrian m-a sunat sa-mi spuna ca din cauza gropilor, desi era in vitezista lui de Mazda, a fost intrecut de un… caine!!! Am oprit si eu in fata casei si am mai beut o palinca.

Asa s-o mai savarsit inca un revelion.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;In memoriam Adrian Berescu si Luci Tiron&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s