Tura in Cheile Dambovicioarei si Piatra Craiului

Martie, 2014

 

 

O tura frumoasa, ce ceva peripetii, la fix un an dupa o alta incercare zadarnicita de zapada ce nu se dadea dusa…

Dupa o Bulgarie in care mai nimic nu mi-a iesit, terminandu-mi-se benzina si taindu-mi-se maioneza pe la km 55, am incercat sa-mi conving apropiatii pentru o iesire. Nu am reusit sa ne coordonam, unul avand de treaba, iar celalalt temandu-se de inexistenta pe ceas a orei de trezire anuntata, eu fiind oarecum in cumpana din cauza vantului ce a suflat destul de tare sambata in Bucuresti. Pana la urma, mizand pe favorabila prognoza citita in seara zilei de sambata, am pus ceasul sa sune la 4 (pe ora noua). A urmat pregatirea infrigurata simultan cu reverificarea prognozei si, pana la urma reusesc sa misc masina cu tot cu Helga inauntru pe la 6. Cam adormit, reusesc sa iau toate semafoarele din oras pe rosu si, abia la si jumate sunt in Chitila cu azimut Targoviste, unde reusesc sa bananai cateva minute gresind drumul. In fine, la 9.05 opresc in parcarea de la debutul drumului de intrare in Chei, in Podu’ Dambovitei. Ies sa scot trotineta din masina si, pana o asamblez, cele minus doua grade ma ingheata bine. Ma retrag in masina unde dau drumul caldurii la maxim ca sa incep sa inmagazinez ceva si incep sa ma gandesc cum sa ma imbrac. Cum soarele stralucea deja pe cerul albastru, cum stiam ca urcarea incepe destul de abrupt si ma va incalzi rapid, hotarasc o tinuta mai de vara, iar in rucsac pun caciula, manusile cu degete, polarul si o pereche de pantaloni lungi pentru orice eventualitate. La 9.25, potrivind kilometrajul la „zero”, iau urcarea in piept.

Drumul incepe cu o urcare de aproape un kilometru in care opresc de cateva ori incercand sa conving magnetul de pe spita si senzorul sa colaboreze. Cu chiu cu vai si amenintandu-i ca ii arunc in rapa pe amandoi, se hotarasc sa-si dea mana.

Dupa inca o jumatate de kilometru, iata-ma-s la intrare.

??????????

Unde, evident, iau o scurta pauza de gandire: imi iau hainele groase pe mine sau incerc sa mai rezist? Eram destul de inghetat cu doar un tricou cu maneca scurta, o bluza subtire cu maneci lungi, foita si pantalonii scurti. Pana la urma, am hotarat sa mai aman luarea unei decizii.

??????????

Drumul urca usurel prin spectaculoasele chei, la adapost de lumina soarelui pe care mi-l doream in zgomot de clantanit de dinti, strajuit de o parte si de alta de peretii verticali ai muntelui sapat de apa

??????????

Dupa ceva mai mult de 5 km de urcat constant si nu foarte greu, ajung la intrarea in Pestera Dambovicioarei unde opresc cateva putine minute pentru fotografii

??????????

Ma folosesc de scurta pauza ca sa imi compar traseul cu cele inscrise pe panoul informativ din zona

??????????

In sfarsit, am ajuns intr-o relativa stare de echilibru termic, desi inca nu ma simt confortabil. Decizia pare a fi aproape corecta.

Imediat dupa Pestera, invelisul betonat al drumului dispare, lasand locul macadamului aflat in stare buna.

??????????

Primele semne ale unei secete surprinzatoare pentru inca luna martie se observa din debitul scazut al apei ce imi insoteste drumul.

??????????

Albul stancilor in lumina violenta a soarelui este insa o promisiune pentru ca va sa vina

??????????

Imi continui drumul, panta accentuandu-se intr-o oarecare masura spre Cabana Brustruret. Privelistea este insa cu totul remarcabila si ma face sa uit de efort si frig

??????????

In sfarsit, dupa fix o ora de la plecare si ceva mai mult de 9 km ajung in largimea ce adaposteste Cabana Brusturet. In afara anotimpului excursiilor, pare parasita.

??????????

??????????

E devreme, stau bine cu timpul, ziua va fi lunga si ma hotarasc sa profit la maxim de caldura soarelui luand o pauza mai lunga. Panourile de indrumare

??????????

Si momentul dedicat studiului

??????????

Odata pauza incheiata, alimentat fiind cu glucoza si suc stiind ca ma asteapta o portiune dificila, pornesc cu curaj mai departe. Soarele ma incalzise si ma simteam bine. Drumul lasa in urma Cabana si se ascute brusc, devenind dificil: trebuie trecuti 5 sau 6 descarcatori de energie a apei pe un drum plin de bolovani, gropi si gauri. Efortul este mare si ma incalzeste bine de tot

??????????

Desi pe notitele mele scrie ca urcusul dificil dureaza „doar” 2.5 km, realitatea arata ceva mai rau. In plus, drumul nu prea mai e drum, fiind rupt de Dambovicioara intr-un moment cand, banuiesc, avea nervi…

??????????

Opresc destul de des ca sa-mi trag sufletul sau ca sa traversez cate o zona in care panta combinata cu starea drumului nu-mi permit sa stau in sa. Din fericire, peisajul este superb si reusesc sa zaresc si cateva grote agatate pe peretii ce marginesc drumul.

??????????

??????????

Este o liniste aproape de nepatruns. Dambovicioara este la limita minima din punctul de vedere al debitului si abia se aude strecurandu-se printre stancile prabusite, iar salbaticia bolovanilor taiati, surpati si agatati este cu totul deosebita: parca un cataclism ar fi amestecat toate elementele componente ale peisajului

??????????

??????????

??????????

Iar dantelaria stancilor ce se semetesc in stanga si-n dreapta mea ma lasa fara aer

??????????

??????????

Drumul este rau si greu si-mi da mult de lucru

??????????

Stors de oboseala si ochind un petec de zapada undeva in stanga drumului, hotarasc dupa o ora de urcat si doar 3 kilometri si-un pic, sa opresc sa-mi revin, cu atat mai mult cu cat calea din fata nu dadea semne de revenire la normal

??????????

??????????

Dupa 5 minute, hotarasc plecarea. Nu ma tine insa mult insa si-mi vine sa dau cu Helga de pamant. Hotarasc sa ma opresc din nou si sa ma asez din nou pe studiu, incercand sa gasesc greseala strecurata intre informatiile mele initiale si starea de fapt. Nu prea ma lamuresc si… aud ceva zgomote venind de sus. Ma ridic sa ascult mai cu atentie si… surpriza: doi biciclisti veneau la vale catre mine. Am stat putin de vorba si ne-am facut poze. Plecasera de la Fantana Botorog si intentionau sa coboare in Dambovicioara, dupa care sa se intoarca prin… Col de Ciocan  =)) . Ne-am amuzat grozav pe seama acestui barbarism lingvistic. . Am mai vorbit putin despre salbaticiunile intalnite in peregrinarile noastre si m-au intrebat daca nu mi-e „urat” sa merg singur. Le-am spus ca eu ma simt ok si asa. Am plecat apoi fiecare pe drumul sau, ei incurajandu-ma ca saua Table nu mai e departe si ca drumul se indreapta

Ii salut inca o data si le pun poza aici:

??????????

Si, prin bunavointa lor, si stangasemnatul :), ranjit tot:

??????????

Zambetul e manzesc, sa stiti! :)

Incurajarea cu starea drumului a fost binevenita chiar daca ale lui calitati nu au evoluat asa cum mi-as fi dorit. Oricum a devenit mai pamantos si parca mai usor. Dupa un viraj la stanga, mi se dezvaluie in sfarsit creasta Craiului si opresc o clipa sa-mi aduc aminte pe viitor de ea

??????????

??????????

In sfarsit, dupa inca ceva urcus, ajung intr-o poiana care ma indruma intr-o oarecare masura. Spun „intr-o oarecare masura” pentru ca zona de padure a mosnenilor dambovicereni si rucareni arata apocaliptic, dar nu intentionez sa dezvolt subiectul. Este suficient termenul folosit pentru a descrie asaltul barbar asupra padurii intr-un… Parc National.

??????????

Tot incercand sa localizez semnele de marcaj, evident disparute odata cu copacii, in final am hotarat sa urmez numai punctele cardinale conform hartii, cararile ce se vedeau si, odata „lamurit” m-am concentrat pe minunatia ce mi se deschidea in fata ochilor: un infinit camp de branduse albastre care m-au fermecat si facut sa calc cu grija pentru a nu le atinge:

??????????

??????????

??????????

Un moment de… gandire:

??????????

Dupa baia de frumuseste din care m-am infruptat pe saturate, am plecat in cautarea drumului. Din pacate, abia acum am constientizat eroarea pe care am facut-o la plecare, fara sa-mi dau seama: am plecat cu gumele de asfalt, excelente pe piatra, macadam si chiar pamant, cu conditia ca acestea sa fie uscate. Aici insa, umezeala acumulata in pamant peste iarna a inceput sa-mi dea probleme, de multe ori pierzand aderenta pe roata spate. Desi pare uscat, in realitate drumul era imbibat cu apa, fara a mai pune la socoteala si necesitatea de a trece peste trupurile copacilor lasate in drum.

??????????

Acolo unde mlastina a cotropit cararea, am gasit aceste amenajari ce mi-au ferit bocancii de navala apei

??????????

??????????

Plecat din poiana cu branduse spre Table, am fost nevoit in mai multe randuri sa abandonez pedala in favoarea talpii pentru a putea urma fie drumul de TAF, fie cicatricea cate unui torent, asa ca jumatatea de ora de pe indicator a fost chiar aproape de o jumatate de ora. La 12.30, dupa aproape 16 km eram in sfarsit „La Table”, o sa frumoasa, din care muntii se vad in toata splendoarea lor si unde am facut o pauza mai lunga. Conform planificarii, urcusul se cam terminase.

Gumele care m-au purtat pana aici cu mare greutate pe ultima portiune

??????????

Pauza de „la Table” mi-a oferit o priveliste de invidiat, intreaga culme a Craiului fiind vizibila si spectaculoasa, asa ca nu am prididit cu pozele din care imi face mare placere sa va impartasesc cateva:

??????????

??????????

??????????

??????????

Si panourile de indrumare din sa:

??????????

??????????

Dupa o destul de lunga pauza in sa, m-am decis sa-mi schimb programul si sa incerc „Drumul Prapastiilor” chiar cu riscul de a intarzia foarte mult. Am mai fost demult, cu picioarele si l-as fi vrut revazut. Din pacate insa, dupa ceva mai mult de 500 m a trebuit sa fac cale intoarsa: drumul mustea de apa si fiecare metru parcurs necesita un efort prea mare pentru cat eram eu in stare. Asa ca m-am intors si am revenit la planul initial: azimut saua Joaca. Daca pana acum am urcat direct spre nord, de la Table am cotit ESE mai intai pe un drum de TAF pe care am fost nevoit s-o imping pe Helga din cauza sleaurilor extrem de adanci, drum care s-a transformat mai apoi intr-unul mai omenesc si pe care am putut incaleca. Dupa cca 20 de minute si aproape un kilometru de mers, iata-ma-s in „Joaca”: o sa intinsa la 1436 metri, din care se desfac doua drumuri: spre satul Pestera si spre satul Sirnea (prin curmatura Groapele):

??????????

??????????

Pentru cei cu ochii buni, iata o fotografie cu zoom maxim pentru noul (sau, ma rog, aproape noul) refugiu de „La om”

??????????

In Joaca am avut un moment de deruta din cauza marcajelor: spre Pestera am gasit CR, dar drumul spre Sirnea aparea marcat cu BR desi pe harta apare ca nemarcat. Putin a lipsit sa nu pornesc confuz spre Pestera. Noroc cu punctele cardinale care m-au trimis in directia corecta. Am plecat din sa la 1 si 5 intrand in padure pe un drum usor. Imediat am iesit din ea si am traversat un plai, pe langa o veche stana.

??????????

Cararea reintra in padure urmand un drum pamantos, framantat de urmele rotilor de TAF, dar care in 500 de metri a devenit… huuuu… aproape de nestat in sa: abrupt, impanat cu bolovani, noroios si intunecos. L-am parcurs si calare, dar acolo unde riscurile erau mari, fiind singur am preferat talpa: un accident in singuratate intr-o zona fara semnal m-ar fi pus intr-o mare dificultate.

Aceasta coborare abrupta mi-a prilejuit doua intalniri de amintit: una cu un cocos de munte ce-si gasise salash chiar intr-un brad de langa drum si unde adormise probabil. Eu nu l-am vazut, iar el m-a simtit aproape cand sa dau cu capul de el fara sa-l vad. Ne-am speriat bine unul de altul, el fugind intr-un falfait zgomotos de aripi si cu un scancet ascutit, iar eu participand cu un falfait galagios de corazon. Abia depasit evenimentul, in negura desei paduri din stanga mea am deslusit zgomote care nu mai pareau a fi de data asta ale unui simpatic cocos, ci apartineau unei jivine cu mult mai mari si inca terestre. Am oprit cu urechile ciulite incercand sa patrund linistea si intunericul. Pana la urma, dupa cateva secunde mai lungi decat mi-as fi dorit am depistat si autorul: un mistret bine crescut ce racaia pamantul cu botul sau ca o sapa. Cum in mod sigur avea si frati in apropiere, am preferat fluierul aparatului de fotografiat care, cel mai probabil, nu mi-ar fi deslusit la o a doua vedere mare lucru, si fluierand scurt si tare mi-am continuat drumul. Odata indepartat, am hotarat ca un cantecel inganat si repetat pana la saturatie si pana la iesirea din padure nu va avea ce sa strice. Asa ca… la-la-la-la….

In fine, dupa aproape 45 de minute de coborare din cleant in cleantz, am iesit din padure la un forestier. Tot aveam senzatia ca trebuie sa cotesc dreapta, dar – din fericire – am avut ideea de a-mi mai arunca odata ochii pe insemnari si mi-am dat seama ca drumul corect e cel la stanga. CARE URCA!

Dar urcarea a meritat!

Din cand in cand, aruncam, in urcare, cate o privire in spate catre creasta Craiului. Pana cand, la un moment dat, padurea mi-a obturat privelistea. Inca cateva sute de metri de urcat si ar trebui sa ajung in saua Groapele. In fata, dupa o curba, se iteste un fel de gard din barne si, parca un adapost de animale. E clar: am ajuns! Ceea ce mi se va deschide insa in fata ochilor, intr-o zi de-o limpezime fara egal, intrece insa toate asteptarile. Lasasem Craiul in spate, iar din coama seii mi se deschideau… Bucegii inzapeziti pe versantul vestic. O priveliste de vis…

??????????

??????????

Am aruncat rucsacul, am sprijinit in goana Helga de-un stalp si m-am pus pe fotat si cascat gura. A fost o mare surpriza pentru mine. In sfarsit, potolit, am inceput sa studiez si imprejurimile:

In sa, cu ce se mai vedea din Crai:

??????????

Natura cu stalp:

??????????

Privind spre Brasov:

??????????

Luandu-mi apoi la revedere si de la Crai, si de la Bucegi, am inceput coborarea catre Sirnea. Foamea ma rascolea si imi doream sa gasesc o carciuma cat de cat civilizata. Coborarea a fost lunga si… impietrita”: am coborat greu si cu foarte multa atentie. Odata intrat in sat, de pe un drum lateral in raport cu ulita principala, am incercat, folosindu-ma de gravitatie si de starea mai civilizata a drumului, sa interceptez un jeep ce venea din dreapta. Am tras tare si am ajuns cu cativa metri inaintea lui in intersectie, oprindu-l pentru informatii: stiam ca intrarea spre Ciocanu e putin ascunsa si voiam sa nu bananai aiurea. Omul, foarte amabil mi-a explicat pe unde s-o iau si, la intrebarea mea, mi-a indicat si hanul cu strutzi pentru o masa buna la un pret decent.

Am oprit si am mancat binisor, pregatindu-ma sufleteste pentru „Col de Ciocan”! Se coboara de la han cam 500 de metri dupa care, inainte de scoala (pe care nu apuci sa o vezi), drumul spre Ciocanu’ face in dreapta. Se urca sanatos cale de aproape doi kilometri pe un drum balastat, pana in varf, limbile iesindu-ne de-un cot.

Pour les connaisseurs, appex-ul:

??????????

Chiar din varf, locul balastului este luat de un asfalt de buna calitate. Drumul catre Ciocanu’, din varf, debuteaza cu un sir de 2-3 urcari si coborari, dupa care se arunca intr-o coborare de mare angajament, temperata de virajele extrem de stranse, de ingustimea acestuia, precum si de cantitatea mare de nisip ramasa pe el din iarna. Recunosc faptul ca am mai si exagerat la coborare, pe una din liniile drepte fiind convins ca nu voi reusi sa franez la timp. Din fericire, totul s-a incheiat cu bine, intrand victorios in Dambovicioara.

Iar restul e istorie: la vale prin chei si, la 4 eram langa frantuzoaica.

??????????

A fost o tura frumoasa, bine impanata cu de toate: cu putina rataceala, cu gume nepotrivite, cu peisaje incantatoare si cu un efort consistent impartit intre pante accentuate in sa si push pana la epuizare. M-am bucurat ca mi-am luat bocancii, m-a ingreunat faptul ca nu mi-am schimbat gumele, m-a incantat noul aparat foto din punctul de vedere al calitatii, dar m-a deziluzionat viteza de reactie a acestuia, mi-a desfatat sufletul poiana cu branduse si m-a intristat profund ce se intampla cu padurile.

La 7 eram acasa si sarbatoream cu o gray goose minunata.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Tura in Cheile Dambovicioarei si Piatra Craiului&8221;

  1. Superbă povestire, frumoasă tura, cinste făptuitorului.
    P.S. Mă tem că distinsul domn care nu crede in orele mici de pe orologiu, are oroare si de liniutele aflate sub o oarecare temperatura pe care Celsius a pus-o pe termometru.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s