Tura in Gradina Zmeilor, Lotrisor si Calinesti

Era de mult timp in/pe lista: Gradina Zmeilor si Cheile Calinestilor. De fiecare data insa, altceva trebuia sa se intample si sa nu ma lase sa urc in saua bicicletei Helga. Si era cat pe ce sa se intample si de data asta: un bagaj prost croit din care lipseau chestiuni esentiale: trusa de pana, o camera de rezerva si inca. Pana la urma insa…

Am plecat din Ramnicu Valcii aproape de dimineata. Nu atat de devreme pe cat mi-as fi dorit pentru ca am mai avut altele de facut inainte. Am chiar si mancat un mic dejun copios, ceea ce nu prea mi se intampla.

In sfarsit o zi calda de primavara si, esential, fara vantul acela care era sa ma dea jos de pe bicicleta cu doua zile inainte. Iau DN saptele in bot, cu toate bagajele dupa mine, si cu Helga pusa deasupra, in portbagaj. Traficul lejer in perspectiva celor 40 de km ce ma despart de intersectia de dupa satul Calinesti, pe drumul Sibiului. Trec de intersectia cu drumul spre Brezoi-Voineasa si ma curenteaza pe dreapta drumului o punte ce traverseaza Oltul. Trag pe dreapta si…

DSCN5007

Dupa scurta pauza petrecuta pe fermecatoarea punte, ajung in intersectia spre Calinesti unde fac cu grija stanga pe un drum proaspat asfaltat, dar tare-tare ingust. Poate ca e mai bine asa, ca nu toti ghertoii sa intre ca la curse cu masinile lor albe „Q”, sau „ML”, sau bemveu.

Imi caut un loc dupa sat in care sa ma schimb de „hainele de sedinta” cu hainele „de drum”. Gasesc un forestier la stanga pe care intru cam 200 de metri ca sa scap de privirile indiscrete. Termometrul masinii imi spune 4 grade, asa ca ma misc repede ca sa ma incalzesc. Bocanceii de vara in picioare peste o pereche de ciorapi mai grosi plusati, o pereche de pantaloni 3/4 cu bazon (pe care trebuie sa-i arunc pentru ca nu mai tine elasticul pe picior), un respirant cu maneca scurta, polar, foita de vant, bandana, casca si ochelari, manusi. Odata echipat, intorc masina ca sa o las undeva langa o casa de om, in sat. Gasesc locul si incep montajul calutului nemtesc.

Frumoasa frantuzoaica ramane aici:

DSCN5021

DSCN5013

Drumul asfaltat debuteaza prin „Gradina Zmeilor” (sau „Grotele Zmeilor”), un areal cunoscut numai in mica lume a alpinistilor si cataratorilor. Gorgane din piatra ascutita se ivesc de-a stanga si de-a dreapta drumului, insotind raul Calinestilor.

DSCN5025

DSCN5029

DSCN5030

Cleanturile de stanca domina zona, tasnind parca din pamant

DSCN5035

DSCN5044

Urcusul nu e greu pentru inceput, singurul lucru care ma sacaie fiind durerile de fund, cauzate, evident, de lunga pauza de iarna, urmata de tura de acum doua zile, pe un vant napraznic, pe viaductul Topolog, de pe abandonata cale ferata Valcele-Valcea. Trec cu blandete pe langa vacile ce se uitau lung la aratarea ce le despica adunarea

DSCN5050

si continui pana la panoul de informare ce marcheaza si sfarsitul asfaltului, loc in care ma dedau (iar!) studiului. Ma aflu la intersectia catre Poiana Sulita, drum ce porneste spre sud-vest si sfarseste in Brezoi langa punctul de info turistica (de facut!!!), si drumul ce continua pe Valea Calinestilor pana la confluenta cu Lotrisorul, loc in care voi lasa doar inspiratia de moment sa ma indrume.

Drumul incepe sa urce mai accentuat si ma face sa dau polarul la rucsac. Trec pe langa unul din MHC-urile „baietilor destepti”, proprietarul fiind din Austria, o tara in care chestiile astea nu prea au ce cauta. In RO, se pare ca au… Din fericire insa, impactul vizual este minim intrucat aductiunea este ingropata, spre deosebire de Cheile Cibinului – unde incompetenta sau, cine stie, poate spagile au fost suficiente incat, prin pozarea aductiunii la suprafata, remarcabila zona sa fie distrusa cu buna stiinta si in totalitate, cu aprobarea autoritatii de mediu.

In dreptul saritorilor, urcusul se ascute brusc pe portiuni scurte:

DSCN5059

Las in urma a doua microhidrocentrala (MHC)

DSCN5063

si continui urcarea pe un drum alcatuit din nisip si balast aproape bun.

Depasesc confluenta lasandu-ma inspirat de drumul din dreapta, pe valea Lotrisorului, si lasand in stanga valea Calinestilor. Drumul este complet nou pentru mine si, perfect nestudiat 🙂

DSCN5064

Calea mea intra in padure, insotind apa, si sunt luat in primire de doi caini ce, pasamite, pusesera stapanire pe muntii Lotrului. Incerc o vreme sa negociez, dar cum nu am spor, ma reped la ei si-i pun pe fuga

DSCN5066

Drum lasat in urma

DSCN5067

In urcare, intalnesc un transport de lemne pe care-l sesizez la 112, unde ma lovesc de faptul ca oamenii de la celalalt capat al firului nu intelegeau cum o masina poate fi inmatriculata doar in baza unui numar, fara tara, fara oras, fara judet, fara nimic… Ar trebui sa intelegem ca al treilea principiu al mecanicii, respectiv cel al actiunii si reactiunii, actioneaza cu maximum de randament in Romania de cand radarul padurilor a intrat in actiune. Nu se mai cara cu saua, se cara cu tot felul de pocnitori, multe si marunte. Adica, oamenii se adapteaza…

DSCN5070

In continuare, urcusul se ascute, iar pauzele devin tot mai dese din cauza starii drumului, nu doar accidentat, dar si pigmentat din cand in cand de balti intinse pe 3-4 metri lungime si late cat drumul, indeobste in zonele nevazute de soare si care sunt urme ale topirii zapezii. Foita de vant a plecat de multa vreme in rucsac si simt cum ma arde soarele de munte

DSCN5074

Am mai bine de un litru de suc la mine, dar se imputineaza vazand cu ochii.

In curand ajung intr-o intersectie in „T”. Spre stanga, tendinta drumului este de coborare, spre dreapta e de urcare. Decid dreapta.

DSCN5075

Urcusul e salbatic si raman in curand „fara picioare”

DSCN5080

Ma chinui mai bine de un kilometru, dupa care in fata imi rasare o bariera: un brad rasturnat in mijlocul drumului. Devine clar faptul ca drumul e folosit doar pentru exploatarea forestiera si, foarte probabil, nu duce nicaieri:

DSCN5084

DSCN5085

Hotarasc intoarcerea in intersectie si sa incerc pe celalalt drum. Coborand cu atentie, urechea-mi fina desluseste zgomote in padurea de pe versantul drept. O ciulesc si inteleg ca ceva/cineva se lupta cu o creanga. Opresc si dau rucsacul jos ca sa iau bratara. Dar bratara… ca si trusa, ca si camera de schimb… La schimb, slobod un chiot sanatos si incalec din nou pentru scurta coborare ramasa.

Revenit in „T”, privesc de unde am venit inainte sa intru pe drumul infundat, gandind in acelasi timp o solutie pentru intalnirile neprevazute. Si tot facand eu eforturi in acest sens, ajung la concluzia ca un cantecel sprintar va putea tine cu brio locul bratarii cu fluier. Asa ca…

DSCN5079

Desi noul meu drum debuteaza cu o coborare care ma nemultumeste, lungimea ei imi readuce zambetul pe buze: are doar 500 de metri si reiau urcusul. Opresc curand in vecinatatea unui izvoras cu care completez resturile de suc din bidon cu apa proaspata si rece.

DSCN5081

Fiind in urcare, cantecelul gandit nu prea merge „pentru ca plamani”, asa ca ma hotarasc sa dau cate un chiot la fiecare suta de metri parcursa. Asa ca linistea padurii e sparta din cand in cand de glasul meu… hmmmm… „melodios”?

Dupa inca cateva pauze de revenire, reusesc sa ajung intr-o poiana al carui nume nu l-am aflat (posibil „Poiana Viilor”) si unde hotarasc o pauza mai consistenta

DSCN5088

Brazii din fundal ii zarisem inca de jos, de la plecare, si nici prin cap nu mi-a trecut ca voi ajunge langa ei. Poiana este in vecinatatea unei culmi pe care urmeaza sa o ocolesc in continuare. Desi ma tenteaza urcusul pana in varf, oboseala isi spune cuvantul si prefer sa ma lungesc la soare pe un trunchi.

DSCN5089

Nu stau prea mult pentru ca, desi ar fi trebuit sa-mi dea prin cap, era buna o crema, chiar daca nu neaparat de protectie solara: ma ustura putin pielea si o simt uscat-pergamentoasa. Vantul si soarele au scos tot ce se putea din ea.

DSCN5092

Ajung din nou intr-o bifurcatie, de data asta un „V”, si aleg ramura care urca

DSCN5093

S-au adunat deja 12 kilometri de urcare, din care cel putin 9 dintre ei de urcare nu „in gat” ci „in gatzi” 🙂

Continui sa urc pe zona expusa soarelui si, desi sunt doar cam 14 grade (o fericire totusi), apa imi curge siroaie pe fata, iar tricoul evacueaza ca o pompa sudoarea pe care o arunc din toti porii.

In curand drumul coteste dreapta si ajung pe versantul nord-estic unde petecele de zapada sunt tot mai multe, mai dese, si tinzand sa se ingemaneze. Temperatura scade brusc la 7-8 grade, iar pauzele imi dau de furca pentru ca trebuie sa suport vantul mai taios si mai rece. Sunt tentat sa ma imbrac, dar renunt si hotarasc sa scurtez cat se poate fiecare pauza.

Inca cateva sute de metri urcati pana cand, grosimea stratului de zapada nu-mi mai permite inaintarea. Rotile se afunda si derapez serios cu spatele incercand sa urc. Sunt nevoit sa ma opresc si sa ma gandesc de-acum – la intoarcere…

Zapada, Helga si tricou:

DSCN5100

Urme studiate in pauza de capat de drum:

DSCN5101

Pe care, de la distanta nu le recunosc. Apropiindu-ma insa, pe langa cele de capra, apare si prietenul meu din turele singuratice…

DSCN5103

Hotarasc ca nu am vreme de pierdut printre nameti, asa ca o iau la vale, iar singurul cantecel ce-mi trece prin cap, si cu care sa ofer un concert de neuitat ursilor din zona, este „Am pierdut o batistuta” pe diverse ritmuri: clasic, rock, latino, stil Louis Armstrong, hip-hop, tehno…

Desi sunt la peste 1200 de metri, fagii de pe versantii vazuti de soare sunt inca suficient de vigurosi incat sa ma uimeasca…

DSCN5105

Coborarea se face cu atentie si cu acompaniament vocal, baltile pe care le intalnesc obligandu-ma sa franez mult si sonor. Nu am chef de curatat masina pe dinauntru.

DSCN5111

Departare

DSCN5113

Cateva busituri surde in fata ma fac sa trec cu atentie pe langa surparile din versant. E anotimpul lor: apa + inghet de noapte + soare cald de zi. Iar asta e reteta:

DSCN5114

Spinari lenese

DSCN5118

In the middle of nowhere:

DSCN5121

Dupa o spectaculoasa coborare, cu derapaje, cantecele si vaiere de disc de frana, ajung din nou in „T” unde iau o pauza de fotare. Deci, natura aproape vie:

DSCN5126

Langa natura moarta: drum surpat

DSCN5125

Padure… inca:

DSCN5127

Inainte de intersectia cu Valea Calinestilor, opresc din nou langa o saritoare, fermecat de izbucnirea primaverii

DSCN5128

DSCN5129

DSCN5130

Clipa de odihna…

DSCN5132

… vegheata din inaltimi

DSCN5133

Spre valea catre care ma indreptam

DSCN5136

Odata ajuns la confluenta, cascand gura la ceas si pipaindu-mi picioarele obosite, ma gandesc sa mai incerc o urcare, atat cat se va putea, pe Valea Calinestilor si cheile aferente ei. Zis si facut: dreapta si, in catarare!

Urc pe malul stang, lasand in lateral urmele aductiunii pentru MHC-uri – neterminate

DSCN5137

Traversez un pod strambat de viituri si trec pe malul drept

DSCN5139

Un prim si scurt sector de chei isi face simtita prezenta

DSCN5140

Apoi ajung intr-o larga poiana unde, spre stanga, daca nu gresesc, se face un alt drum ce ajunge in Brezoi

DSCN5142

Nu zabovesc prea mult si fac in sus pe ramura din dreapta, tinand firul apei

DSCN5143

In spate, varf inzapezit:

DSCN5144

DSCN5145

Urcusul e tot mai dificil si din nou sunt in schiza aceea: frig cu transpiratie…

DSCN5147

Dar peisajul cheilor adevarate este atat de spectaculos incat uit de micile inconveniente inerente unei astfel de calatorii

DSCN5148

Amestecul dat de culorile stancilor in umbre si raze de soare, de zgomotul apei ce sare din piatra in piatra si ecoul acesteia in peretii ce-mi stateau la umar au facut din catarare un adevarat spectacol

DSCN5149

Trecand cu binisorul pe langa o mare alunecare, privesc ingrijorat la stancile agatate una de alta intr-un precar echilibru…

DSCN5151

Am curaj sa opresc in mijloc pentru o fotare „in sus”, in ciuda sfaramaturilor ce, din cand in cand, sub forma unor pietricele mici, zuruiau pe taluz de-a stanga si de-a dreapta mea

DSCN5153

Odata depasit momentul, sesizez un alt zgomot, mult mai placut urechilor mele de-acum: o cascada

DSCN5158

Nu ma bucur bine de ea si, dupa cateva zeci de metri in sa, dincolo de rau, o alta imi face cu ochiul

DSCN5162

Apoi, o alta in dreapta mea:

DSCN5163

Depasite fiind cascadele, desi peisajul este de o salbaticie deosebita, nu mai sunt in stare sa fac fotografii, plamanii atarnandu-mi zdrentuiti de pinioanele rotii spate, iar vastul medial, femuralul si croitorul stateau ingramaditi in bocanci… Urcusul este covarsitor, iar oboseala mea adunata, la fel…

In fine, dupa inca cateva zeci de minute, capat de drum, in vecinatatea captarii amonte a MHC-urilor.

Capat de drum:

DSCN5164

Chiar stiu ca aici drumul se opreste, mai departe fiind deschis de curand un scurt drum de exploatare forestiera.

Calinestiul in sus:

DSCN5167

Si Helga pregatindu-se de salt. Am oprit-o eu in ultima clipa spunandu-i ca „gata, ne intoarcem acasa”

DSCN5168

Desi e trecut de 5, lumina e inca buna, iar la coborare profit de ea completand cu fotografiile pe care nu am mai fost in stare sa le fac la urcare. Asa ca, cel putin prima parte a coborarii a fost destul de fragmentata, cu dese opriri pentru fotare.

DSCN5178

Luminile din vale

DSCN5179

Dealuri ce se misca (priviti copacii de pe cei doi versanti, cu totii miscati in aceeasi directie)

DSCN5180

Dupa o cura de viteza, iata-ma-s din nou in Gradina Zmeilor la ceas de seara

DSCN5182

Cele doua vai: in dreapta Lotrisorul, iar in stanga – Calinestiul.

DSCN5183

Si locurile in care am ajuns:

Intai

DSCN5184

DSCN5185

Apoi:

DSCN5186

DSCN5187

Dupa cum cu usurinta observati, sunt atat de inalt incat nici traseele pe care le-am facut nu au mai incaput pe harta…

Ultimele zambete in soare ale dintilor de zmeu:

DSCN5190

DSCN5192

DSCN5194

Si sosirea…

DSCN5198

In timp ce-mi pregateam bicicleta pentru portbagaj, in timp ce faceam o redistribuire a bagajelor si rontaiam dintr-o ciocolata, trece ca vantul si ca gandul pe langa mine, la vale, o stancuta de copil cu un zgomot fioros si pune o frana demna de-un artist. Vine apoi spre mine cu mica bicicleta de coarne si… „nenea, imi repari si mie lantul?”

Ma uit, lantul sarit si prins cumva in spatele unui surub care era bagat acolo fix degeaba. Am scos din masina chei, surubelnita cruce si m-am pus pe desfacut intai piulia „de siguranta”, apoi surubul si pus la coada lantul sarit la loc pe pinion, un lant pe care nu reuseam sa-l indoi de rugina. I-am pus stancutei surubul in buzunar, i-am indesat niste ciocolata in gura, am uns lantul si… iata rezultatul:

DSCN5199

Mai bine de 200 de km pana acasa, putina hipotermie in masina, mai ales pe ultima suta de kilometri, ajuns la 12 noaptea, o cina frugala acasa, o baie fierbinte-fierbinte si, un somn bun dupa prima iesire mai tare de anul asta.

O alta pozitie de pe lista cu „to do” taiata. Da’… nu-sh cum se face ca „tai un cap si cresc doua… ba chiar trei!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s