Tura in Cheile Cibinului

IULIE 2014

Vineri dimineata m-am trezit la 4. Urma sa plecam la Gura Raului in week-end, tinandu-ne promisiunea facuta unor prieteni de a participa, mai mult cu privirea, la Sarbatoarea Bujorului. Cum joi indatoririle profesionale m-au tinut departe de casa pana aproape de ora 10 seara, bagajele au ramas sa le rezolv dimineata. Planuisem si un drum, incurajat de prognoza meteo favorabila, asa ca a trebuit sa gasesc solutii pentru ca in frantuzoaica mea sa intre si bicicleta si multimea de bagaje ale mele si ale consoartei mele, lucru nu tocmai usor de infaptuit. De bine de rau, pana la urma, toate au incaput. Asa ca, pe la 3 jumate, la sfarsit de program, luam drumul Sibiului. Un pit-stop la km 36 pentru motorina mai ieftina si, pe la 9 seara eram deja la Gura Raului.

La pensiunea prietenilor nostri, pregatirile pentru serbare erau in toi: se gateau tocanuri de oi si vitei la ceaune imense, sarmai in foi de varza si prajituri pentru standul pe care il aveau in grija la locul petrecerii. Desi venisem pregatiti cu mancare de acasa, pana sa ne dezmeticim, aveam deja farfuriile pline cu grataraie sfaraind. Ne-am asezat gospodareste pe ele si am plecat la culcare abia pe la 1.

Desi imi croisem un traseu „analogic” (adica pe o bucata de hartie :) ) cu toate punctele cheie, odata realizata verificarea de seara, am constatat ca hartiuta ramasese bine mersi acasa, la Bucuresti. Am mai intrat o data, cu grabire, pe baicmap si am extras punctele cheie (intersectii, catarari grele). Inainte de culcare am croit bagajul de tura cu camera de schimb, scule, ochelari de vedere, foita de vant, glucoza, aparat de fotat si bratara de supravietuire, am stabilit cu ce tricou ma imbrac, ciorapii si incaltarile si, inainte de culcare am trecut in vizita pe la bunul meu prieten – congelatorul – unde la pastrare se afla sticla de Jaeger ce urma sa mai aline din efectele exceselor alimentare si lichide. 4 guri din licoarea inghetata m-au propulsat in mare viteza catre pat. Ceasul pus la 04.50 si, nani.

La 5, sambata dimineata, imi beam ness-ul in ciripitul pasarilor ce se bucurau de ivirea zorilor. Hotarasem sa plec la 6, astfel incat cel tarziu la 2 sa fiu inapoi pentru a onora invitatia la targul Sarbatorii Bujorului si, mai inainte de asta, pentru a fi cat mai aproape de a mea care suferise un atac nevralgic la umar, insotit de dureri mari. Planul era sa ajung la Paltinis prin Cheile Cibinului si, apoi, prin paduri, cu revenirea pe asfalt, pe 106 A si apoi pe noul 106 J ce leaga coborarea din Paltinis cu Gura Raului. Reusesc sa plec chiar mai devreme decat planificasem, adica la 6 fara 10 eram in sa. Neplacut insa de frig si chiar surprinzator vantul ce se ridicase dinspre baraj, obligandu-ma sa pornesc tare la deal ca sa ma incalzesc, desi peste tricou imi pusesem foita, iar sub casca bandana.

Dupa 2 km, in urcare spre barajul de la Gura Raului, simt cum imi ingheta fruntea sub transpiratia ce incepea sa curga si, decid sa opresc, avand ca motiv privelistea deschisa spre targul inca adormit, dar si spre barajul ai carui administratori, ca in fiecare an, dau drumul apei prin descarcatoarele frontale.

In spate, catararea lasata in urma, pe drumul spre baraj, in lumina palida a diminetii:

??????????

Pregatirile de targ:

??????????

Urcarea spre baraj…

??????????

… la care ma inham in continuare. Nu pentru multa vreme insa, pentru ca simt ceea ce n-am mai simtit de mult timp: mi-au inghetat degetele! Ochesc un intrand in padure peste drum…

??????????

… care nu stiu unde si daca duce undeva, dar profit sa casc gura la termometru: 4 grade! Devine explicabila senzatia mea. Din fericire, in ultima clipa, savurandu-mi ness-ul, am constientizat faptul ca e mult mai frig afara decat ma asteptam si am bagat o bluza flausata cu maneca lunga in rucsac. Am hotarat sa mai rezist insa in tinuta in care am plecat, cu speranta ca odata soarele iesit, ma voi bucura de razele lui binefacatoare. Pornesc mai departe, dar dupa cateva sute de metri opresc din nou:

??????????

Mirajul apei ce se scurge pe paramentul aval al barajului:

??????????

??????????

Aproape de coronament:

??????????

Si sus, la „panoul informativ”:

??????????

O scurta pauza de incalzire la soare…

??????????

… dupa care asfaltul se sfarseste si intru pe drumurile ce-mi plac, un macadam bun ce inconjoara lacul

??????????

Undeva pe stanga, o alunecare activa in timpul ploilor ce n-au prea contenit anul asta…

??????????

Dupa inca cativa kilometri, nu multi la numar, ajung la obarsia Cibinului, nascut din ingemanarea Raului Mare cu Raul Mic, la coada lacului de acumulare. Impropriu denumite „Cheile Cibinului”, in realitate cheile se afla pe cursul Raului Mare. Cum denumirea s-a incetatenit insa, nu ne ramane decat sa o luam ca atare.

??????????

Aici, drumurile se despart, eu urmand sa urc la stanga spre Cabana Craciuneasa, fara insa a ajunge la ea, pe drumul catre vechea si disparuta in incendiu Cabana Fantanele, iar in fata, cu trecere pe la complexul turistic Cheile Cibinului, pe la „Joagar”, spre Dobra. Este un drum ce urmeaza sa-l fac, sper, in toamna.

??????????

Cineva a ridicat o troita chiar in intersectie:

??????????

In fata, drumul pe care urmeaza sa apuc:

??????????

Din pacate insa, chiar de la inceputul drumului pe care urma sa urc, am intalnit ceea ce gazdele mele, pe buna dreptate, mi-au povestit a fi „ceva urat”. Si nu numai ei, ci si multdistinsul @sopinel prin mesajele private … Pe un traseu de cam 5 km se intinde, pe marginea drumului, o conducta de aductiune, ce capteaza apa Raului Mare pentru o microhidrocentrala:

??????????

??????????

??????????

Conducta de 800 sau 1000, pozata pe malul drept al raului, ca si drumul pe care se merge dealtfel, obtureaza practic in totalitate vizibilitatea catre cursul de apa, lasandu-ne doar bucuria versantului de pe partea opusa a drumului, umbrita insa de enormitatea unei constructii ce nu-si afla locul aici.

??????????

Din pacate, aceasta monstruozitate, amplasata in unele din cele mai frumoase chei din Romania, in una din cele mai renumite si demne de conservare zone ale tarii, Marginimea Sibiului, cu complicitatea autoritatilor de mediu si a celor de la Apele Romane, EXISTA. In ce tara civilizata mai este permisa o asemenea barbarie? In ce tara traim? Si cine isi permite sa-si bata joc de ea si de noi in numele nostru? Nemernicii astia merita sa curete ani la rand closetele din puscarii ca sa inteleaga ca nu suntem bataia de joc a nimanui! Rusine!

Drumul este aproape bun, sintagma „aproape” referindu-se la constitutia acestuia: un nisip argilos ce are aparenta unei perne usor lipicioase, care insa nu se lipeste de cauciucuri, dar face inaintarea destul de dificila, cu atat mai mult cu cat si urcam.

??????????

Din fericire, natura incearca sa repare ce stricam cu atata profesionalism: micile paraie de pe versant se straduie sa compenseze debitele ascunse in conducta:

??????????

Desi aud zgomotul apei ce sare din piatra-n piatra, desi micile cascade imi incanta auzul, nu vad nimic…

??????????

Orb fiind, imi pare ca undeva se aude vuietul unei cascade, dar…

??????????

Cocotat pe un bolovan, incerc sa ma bucur de privelistea oferita de chei…

??????????

Din spate se aude zgomot de motor, un grup de, posibil, proaspat bacalaureati salutandu-ma galagiosi :)

??????????

Drumul urca destul de greu, iar foaia mica isi face datoria. Opresc destul de des sa-mi trag sufletul si sa „fur” cate ceva din peisaj…

??????????

In sfarsit, „drumul tzevii” se termina si ajung in intersectia in care parasesc drumul spre Craciuneasa si fosta Fantanele. Acolo se afla captarea si micul barajel si deversor:

??????????

??????????

??????????

Drumul meu continua in sus, pe marcaj punct rosu, catre stanga, intr-o urcare sustinuta, imblanzita doar de frumusetea peisajelor si de lipsa interventiei omenesti. Incep sa fluier din cand in cand ca sa-mi fac simtita prezenta vietuitoarelor padurii.

Un urcus sustinut de mai bine de un kilometru si jumatate pe un drum pietros si instabil lasa urme in capacitatile mele de a urca. Stiu ca urmeaza o noua bifurcatie, unde trebuie sa parasesc marcajul si sa merg de capul meu spre Paltinis. Urc cu greutate cu capul in pamant, privind foarte rar inainte si foarte des la roata ce trebuie sa aleaga cel mai putin rau traseu. La un moment dat, mai mult simt decat aud un vuiet ce pare sa vina catre mine. Ridic ochii si nu vad decat o umbra mare la 2 metri de capul meu, in sus la 45 de grade. Instinctiv feresc capul de ceea ce imi parea a fi inevitabila ciocnire, dar pasarea imi evita capul si trece cu un suier ascutit undeva la un metru in stanga mea. Desi ar trebui sa fiu capabil sa fac distinctia intre un cocos de munte si o acvila, fractiunea de secunda in care ochii ni s-au intalnit nu a fost suficienta ca sa inteleg carei ramuri ornitologice ii apartinea zburatoarea, soarele fiind chiar in fata mea. Am oprit imediat si am intors capul in directia in care disparuse, insa doar frunzisul trada trecerea afurisitei zburatoare. Cum stiu ca acvila se fereste de om, cred ca trebuie sa trec pe raboj o noua intalnire cu cocosul de munte ce m-a confundat cu o potentiala gainusha plina de nuri :>

M-am speriat destul de tare, nu pentru ca m-ar fi atacat ci pentru ca mi-a rupt brusc firul gandurilor, aflat departe de potentiala intalnire.

In sfarsit, destul de transpirat, desi termometrul arata 9 grade, ajung la intersectia cu poteca de picior ce continua cu marcaj PR.

??????????

??????????

Ma gandesc daca sa incerc scurtatura pe poteca de picior, insa panta ma face rapid sa ma razgandesc: sigur are peste 25% si plina cu bolovani instabili. Las trotineta sa se odihneasca si pornesc in explorare pe jos si pe drumul programat. Desi bolovanit, are o panta ceva mai omenoasa. Revin, inghit ceva glucoza si… pe cai!

Drumul insoteste firul apei pe care se dezvolta uriase plante de podbal, cu frunze atat de mari incat poate o data sau de doua ori in viata am mai vazut:

??????????

??????????

Drumul marginit de podbal, in spatele lui susurand apa, iar printre frunzele gigantice, frematand viata: zburatoare, taratoare, mergatoare…

??????????

Drumul meu, asa bolovanit cum e, imi permite un urcus cu 5 la ora pentru inca 2 km, pana la un pod, unde din nou se desfac doua drumuri. Inarmat cu informatiile mele pe suport analogic (adica pe un A5 mototolit si transpirat), stiu ca trebuie sa fac dreapta. Imediat insa ce pornesc pe drumul in urcare, helga devine naravasa si incepe sa se ridice pe picioarele / roata din spate. Degeaba incerc s-o temperez din pozitia aplecat peste ghidon, ca picioarele nu sunt capabile de efort in aceasta noua tinuta, drept pentru care abandonez saua si, incep sa dau per pedes apostolorum. Panta este a naibii de salbatica, iar constitutia drumului parca impotriva oricaror eforturi de a te tine in sa. Asa ca alternez lungi portiuni de push cu cateva zeci de metri de calareala, cale de 2 km si jumatate. In sfarsit, ud leoarca, intr-un aer ce s-a incalzit brusc, ajung intr-un fel de appex:

??????????

??????????

De-aici, lucrurile se imbunatatesc vizibil si-mi reiau calareala pentru ultimii aproape 2 km pana in statiune. Cateva minute mai tarziu, intalnirea cu civilizatia:

??????????

??????????

E ora 10 fara 10, iar Paltinisul e pustiu. Mi-ar fi facut mare placere o bere dupa atata urcat, dar… „n-ai cu cine, frate!”. Totul inchis… Am mai mers cateva minute, traversand statiunea pe drumul de sus, iar la iesire am tras pe dreapta, in iarba de pe marginea soselei s-o sun pe-a mea. Vorbit si, dupa atata urcare, in sfarsit coborarea. D-apoi cald mi-o fost pana amu’, da’ d-acuma pe coborare, mi-a iesit caldura din cap! Un drum pustiu, un asfalt „foita”, un „eu” aerodinamic si o bicicleta ce merge perfect au reprezentat combinatia ideala pentru o coborare de vis in care, pana sa ma dezmeticesc, aveam deja 70. Cei 12 kilometri de coborare au fost desertul unei dimineti pe cinste…

Pana la intersectia cu 106 J am intalnit mai multi cursieristi ce isi incercau fortele pe catarare, iar mai jos, un grup de biciclisti cu bagaje – porniti probabil intr-o tura mai lunga. I-am salutat pe toti, chiar daca la viteza cu care coboram, raspunsul lor era doar in mintea mea…

La km 32, am luat stanga pe noul drum ce ajunge in Gura Raului. De data asta mult mai atent din cauza ingustimii si a inca ramaselor urme de nisip in curbele tari, ramase de asta iarna probabil. Panta este insa remarcabila si am facut o proba de foc franelor, lasand bicicleta sa curga in liniile drepte, franand apoi violent in ultima clipa pentru a lua acele de par cu 10 la ora. O coborare splendida.

Si, iata-ma-s in sfarsit in localitatea de unde am pornit, parcurgand ultimii kilometri inainte de a ajunge in curtea pensiunii, multumit de cele facute.

O masa frugala, doua beri, un dus fierbinte, un somn de doua ore si… ziua continua cu Sarbatoarea comunei:

??????????

??????????

??????????

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s