Tura in Buila-Vanturarita, in Cheile Folea (partea a II-a)

Noiembrie 2014

Si iau prima pauza adevarata, in care sa mananc, sa ma adap si sa zac cateva minute in caldura zgarcita a soarelui. Profit si nu-mi mai imortalizez proviziile, ci frumusetea ce ma-nconjura, imbogatindu-mi auzul cu sunete la care in orase putem doar sa visam… Si incerc sa ma doftoricesc in pauza: tot curge sange si nu ma dumiresc de ce. Si-mi vine a idee: sa trag fermoarul in sus… in jos… cumva… Dar, surpriza, nu-l pot apuca. Trag de bluza sa ma uit si VAD: tricoul pus pe dos cu cheita pe dinauntru, facandu-si de cap cu pielea mea! Deci de-aia iesit-a soarele: ca l-am pus pe dos! :D. Ma dezbrac, ma sterg si il imbrac ca lumea. Ca prin farmec, senzatia de jena si frecus a disparut ca luata cu mana…

Picture 138

Drumul continua la fel de imbibat si-mi cere mari eforturi ca sa urc, fasaind sub cauciucuri

Picture 140

Iar succesiunea micilor cataracte imi spune parca… „inca n-ai ajuns la greu”:

Picture 141

Reluandu-mi drumul spre in sus, printre crengile uscate se inalta TINTA: inconfundabilul „V” al cheilor catre care trebuie sa urc, deocamdata doar in zare:

Picture 142

E sus al naibii si ma intarat singur in urcarea draceasca sa ajung cat mai iute la ele.

Picture 143

Inima-mi bate nebuneste in piept, iar plamanii ma ard, dar dau mai departe din pedale. Vreau acolo!!! Un ac de par la stanga si cand ma uit in sus, simt cum imi dispare curajul: o rampa buna de omorat biciclisti nebuni ca mine. Iau o scurta pauza de pregatire sufleteasca langa panoul informativ:

Picture 146

Apoi, cu plamanii umflati de aer si cocosat peste ghidon incep urcarea abrupta ce te goleste si de ultima bruma de respect fata de tine. Dau des din picioare chiar daca muschii-mi tipa de durere ducand totul la limita, piatra dupa piatra, curba dupa curba, sleau facut de ape dupa sleau facut de ape, avand „V” ul in fata ca tarm, port, cheu dupa furtuna, pentru corabie pe doua roti…

Picture 153

O ultima curba cu ultimele puteri, parca dramuite pana aici si, in sfarsit, T.G.-ul pe care il vad pentru prima data pe acest „traseu marcat” :)

Picture 154

Nici nu stiu daca vreau sa intru in chei gafaind. In ele trebuie sa intri in tihna, asa ca petrec mai bine de un minut incercand sa-mi revin inainte de a pasi in sanctuar. Intrarea este cu adevarat superba, pe partea dreapta ridicandu-se un perete vertical in varful caruia o protuberanta stancoasa pare a se tine intr-un precar echilibru, in stanga o stanca uriasa pravalita la picioarele trecatorului si, imediat dupa ea, un alt perete stancos de o semetie fara seaman completeaza tabloul colosilor:

Picture 156

Picture 157

Picture 158

Prima impresie este coplesitoare si nu stiu unde sa-mi indrept privirile mai intai. Primul lucru care-mi trece prin cap este acela ca aceste chei trebuie sa le fac pe jos, calareala cu atentia distribuita catre drum nefacand decat sa tulbure farmecul locului si vaduvindu-ma de un spectacol de mare tinuta.

In partea din dreapta, viiturile au carat resturile de lemn maturate din calea puterii ei, iar raul se aude bolborosind in linistea sparta din cand in cand de tipetele acvilelor ce si-au gasit cuiburi in peretii acesibili doar lor si alpinistilor experimentati si tacuti…

Picture 159

Dar linstea e totusi prea mare pentru existenta unei ape pe care o redescopar atat de sus dupa ce am lasat-o in urma atat de jos. Ma intorc cativa pasi si un zgomot nedeslusit, infundat, tremurator si grav isi face loc de sub mormane de pietre aruncate de un urias nebun. Firul de apa pe care il vedeti aici…

Picture 161

se strecoara pe sub aceasta stanca intr-un inceput…

Picture 160

…apoi intra sub un morman de trunchiuri si stanci…

Picture 162

… aruncandu-se apoi in hau printr-un horn invizibil si izbind pamantul cateva zeci de metri mai jos, protejat de acelasi horn: practic, o cascada subterana…

Picture 163

… la care nu am avut acces in lipsa echipamentului adecvat unei asemenea intreprinderi.

Incercand sa ajung la horn, imi ardea de poze :D :

Picture 165

Las cascada nevazuta in urma si continui la pas pe langa Helga, la fel ca Alice in Tara Minunilor

Picture 166

Un rai al cataratorilor la coarda si piton, cheile au in compunere inclusiv trasee de categoria 7+…

Intrarea in horn vazuta de sus:

Picture 168

Si apa inainte de marele salt…

Picture 169

Iar in stanga, inainte de a traversa drumul pe care ma aflu pentru a se arunca apoi in horn, treptele „scarii apei”:

Picture 170

Continui pe jos, mic-mic-mic…

Picture 173

Privesc si ma minunez cata forta nemiloasa si de neinteles s-a aflat la originea acestei rasturnari de strate geologice, cum suvoiul de energie subpamanteana a impins-fisurat-rupt-impins in continuare-rasturnat la 900, masivul din stanga impingandu-l pe cel din dreapta in pozitia nefireasca de mai jos… Cat de insignifiant de mici suntem si cat ne laudam cu capacitatile noastre energetice si tehnologice… si cat de incomparabil de slabi…

Picture 174

Continui umbletul pe langa Helga, cu capul pe sus, admirand frumusetile ce ma-nconjurau. Cateva sute de metri mai departe gasesc si un panou de informare, plantat de administratia Parcului National:

Picture 178

Peisajele se mai linistesc putin din salbaticia cu care m-au intampinat, asa ca o iau catinel calare

Picture 180

Varfurile se semetesc in fata mea si ma bucur de singuratate intr-un anotimp ce nu e prielnic alpinistilor ce, am inteles, in lunile de vara impanzesc zona

Picture 181

Detaliu:

Picture 182

In stanga mea, aproape de terminarea traseului prin chei, se dezvaluie un perete aproape vertical ce ma face sa opresc

Picture 184

Profit de ocazie si arunc si o privire in urma, oprit fiind si ascultand atent tipetele acvilelor. Desi am incercat destul de mult sa surprind vreuna cu privirea, stau atat de bine ascunse in gaurile peretilor de stanca incat nu am norocul unei intalniri

Picture 186

De-acum, las Cheile in urma si ma pregatesc sa mai avansez pentru putina vreme.

Picture 187

O ultima privire catre cele lasate in spatele meu:

Picture 189

Drumul incepe din nou sa urce violent si merg doar din inertie, avand pe retina intiparite imaginile locurilor pe care tocmai le-am traversat

Picture 190

Opresc pe primul pod sa ma odihnesc, hotarat sa pun punct drumului de astazi si sa ma intorc la prietenii mei asteptatori

Picture 192

Stiu ca mai sus sunt Cheile Manzului. Va trebui sa le las pe altadata. Prietenii ma cheama…

Desi sunt pe un drum, GPS-ul imi spune ca sunt… „in the middle of nowhere”

Picture 193

O gura de suc, un baton, o tigara al carei fum il inghit cu o multumire in capul meu justificata si, pregatirile pentru coborarea ce va sa vina. Imi pregatesc polarul si manusile cu degete pe care le abandonasem acum 3 ceasuri pentru ca, de-a lungul zilei si ascensiunii, in ciuda soarelui, castigasem doar doua grade, termometrul aratandu-mi +1:

Picture 195

Reiau drumul usurel, in franele scartaitoare catre vale, in fata mea deschizandu-se din nou perspectiva cheilor, de data asta din alt unghi, si sub o alta lumina:

Picture 199

Picture 202

Parcurg incet cheile si, odata iesit, imi scot parleala pentru urcarea ucigasa din ultima parte inainte de intrare. Opresc totusi o clipa ca sa-mi iau la revedere

Picture 205

Degetele de la maini si picioare imi ingheata aproape imediat in ciuda soarelui ce este inca sus. Vantul coborarii taie toate straturile de pe mine, iar cei 45 de km/h imi ingheata si umerii. Pe fata am acel rictus multumit de viteza si deformat de frigul patrunzator. Stiu ca undeva, jos, multumita bunului meu prieten Marius, sta cuminte o sticla de palinca galbena precum uleiul si batrana de mai bine de 12 ani. Numa’ sa ajung intreg la ea.

In goana cea mai mare depasesc noroaiele si ochiurile de apa ce arunca jerbe in lateralele mele, franand uneori in ultima clipa inaintea portiunilor in care odata infipt in viteza, sigur zbori peste ghidon, fierul ramanandu-ti intepenit in glod.

O ora si ceva mai tarziu, intru in Olanesti unde-mi intalnesc prietenii iesiti la brat cu jumatatile, la spazier. O poza cu cel mare, negru si murdar, spre uimirea trecatorilor care se intrebau cum de asemenea exemplare umbla libere printre ei :D

Picture 207

Mi-e frig rau. Rau-rau si nu zabovesc prea mult. Incalec pentru a parcurge ultimul kilometru inainte de pensiune, stiind ca am si o bucata de „strada” cu panta de peste 30%, scurta e adevarat… Nu apuc sa merg decat vreo 300 de metri si lantul se blocheaza chiar in fata urcarii. Opresc sa ma uit ce se intampla si profit pentru o poza cu fierul calator si carator, acum mozolit tot:

Picture 210

Nu gasesc nimic si dau cateva ture la baza pantei. Povestea se repeta, dar numai pe foaia mica. Cum imi este tot mai frig, nu-mi mai bat capul si iau panta pe foaia mijlocie in picioare, sperand sa ma incalzesc. E insa prea scurta catararea si, imediat ajung acasa.

Desfac bicicleta si, asa noroita o bag in masina, peste buretii daruiti de @Mac. Apoi intru in casa, direct in bucataria unde trebuia sa se afle palinca… care nu e! O disperare sora cu nu stiu ce ma apuca si pun imediat mana pe telefon sa-mi sun prietenii. Bineinteles ca nu raspund din prima, iar dorinta mea se transforma in… nici n-am cuvinte sa descriu. Printre apelurile mele la care nu raspunde nimeni, depistez si un apel catre mine care ma lumineaza:

– Pai cum, distinse, sa te asteptam cu palinca clocita? Ia cauta mata’ in congelator, raftul de sus, si o vei gasi asteptandu-te.

Execut gospodareste cam un sfert, bucurandu-ma de felul cum imi arde gatul, stomacul…, iar multumirea mi se intinde materializata intr-un ranjet imens pe fata arsa de ger. A urmat apoi dezmatzarea de hainele pline de noroi, realizata in cadita, dusul fierbinte ce a alungat puiul de hipotermie ce-mi dadea tarcoale si, dupa inca cateva inghitituri de palinca, odata prietenii mei veniti, dedicarea mea 100% focului si celor ale gurii…

Picture 214

Incheierea?

O incheiere cu flori, cu mancare buna, cu prieteni dragi si, cum nu se putea altfel la intalnirile noastre, insotiti si de fratele Jack:

Flori de noiembrie in curtea pensiunii in care am adastat doua nopti

Picture 216

Niste mancaciosi

Picture 225

Si, al saselea barbat la masa: fratele!

Picture 215

Prieteni dragi:

Picture 240

Iar flori…

Picture 219

Si, Helga in frantuzoaica 🙂

Picture 228

Asa se sfarseste cu adevarat ultima tura din aceasta toamna. De-acum, zapezile ne asteapta si amintirile de peste an, depanate la caldura, cu o cana de vin fiert, aburindu-ne-n fata…

Anunțuri

Un gând despre &8222;Tura in Buila-Vanturarita, in Cheile Folea (partea a II-a)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s