Tura in Cheile Jietului

 

 

Aprilie 2013

O tura frumoasa-frumoasa, pe care nu ma pot stapani sa nu v-o povestesc. Marti, pe 16 aprilie, dupa o noapte prost dormita, intr-un loc in care nu am avut decat apa rece (dar rece-rece, fratilor, rece de munte!), o zi de munca incarcata de praf, discutii, sedinte si un dublu-salt in echer cu aterizare perfecta peste micul dejun si masa de pranz, m-am repezit sa ma cazez la Popasul Haiducilor de la iesirea din Petrosani. Un han decent la prima vedere, in care mi-am luat in primire camera si am trantit bagajele pe unde-am apucat.

In goana cea mai mare si-n timpul cel mai scurt, am dat trotineta afara, am spray-at lantul cel murdar dupa goana de cu o zi inainte (despre care voi povesti la momentul potrivit), uns din belsug si gatat de drum.

Mi-am luat la mine doua ciocolate mici, un bidon de limonada cu ceva miere, doua camere de rezerva, trusa de scule, aparatul de fotat, o lumina frontala pentru situatia in care m-ar fi prins intunericul, carnetelul pentru notite, un tricou respirant pe mine peste care am tras foaia de ceapa si un polar pentru cele ce ma ar fi asteptat sus. La 16.45 eram calare, cu o pofta nebuna de pedalat si vazut. Temperatura, rezonabila: 10 grd. C.

Pofta de vazut era, in opinia mea, perfect legitima: atata am studiat ca sa scriu despre Cheile Jietului in sectiunea dedicata a cheilor, incat abia asteptam momentul in care informatiile pe care le-am pus acolo urmau sa fie confruntate cu realitatea. Iar realitatea, se va dovedi pe drum, a depasit in foarte mare masura asteptarile.

Dupa un fals plat si o coborare de cateva sute de metri, venind dinspre Petrosani, m-am intersectat cu DN 7A la km. 4.5 de la plecarea din fata cabanei in care eram cazat, unde sunt indicatoare ce te indruma catre Chei, Obarsia Lotrului si Voineasa. Nu m-am repezit imediat in drum ci, am traversat podul catre Lonea, in speranta ca imi voi putea completa rezerva de tigari. Cum comertul local vindea numai pocnitori, am renuntat repede si am revenit in intersectie:

213

215

219

Impacat cu soarta, am luat viteza catre intrarea in Cheile Jietului, pe soseaua ce m-a condus pe un fals plat. Intrarea este majestuoasa, pe sub un pod, si plina de promisiuni. Oprind pentru fotografie, am fost intervievat si de posesoarea unei case de vacanta situata chiar la intrare. Dupa un schimb amabil de replici, mi-a urat drum bun si atentie.

224

Am uitat sa spun ca, inainte de intrarea in chei, pe malul drept al Jietului se iteste si Cabana Cheile Jietului. Review-urile nefavorabile culese de pe net, mi-au dat ghes sa o depasesc in viteza.

223

Odata ce am intrat in chei, la km. 7.800 de la plecare, imediat dupa pod minunile incep sa rasara precum ghioceii de sub zapada:

Primele semne ale stancariilor cu care ma voi intalni:

226

Si drumul pe care le voi strabate:

228

De-a stanga si de-a dreapta mea, cascadele imi incanta ochiul si nu mai stiu ce sa fac: sa stau? sa merg? sa ascult? sa privesc?

231

In stanga mea, se semetesc peretii dantelati:

232

Iar in fata, parca totul se „inchide

234

O alta cascada imi taie respiratie care si asa a devenit destul de anevoioasa:

237

Jietul ma bucura cu apa limpede si zgomotoasa, bogata si plina de neaua topita a muntilor ce ma strajuie in departare:

240

Apare si primul petec de zapada (sa nu uitam ca era inca aprilie)

244

In timp ce urcam, cu spor – de ce sa nu recunosc, imediat dupa un viraj la dreapta, observ doi ciclisti ce tocmai isi descalecau calutii. I-am salutat, asa cum m-am obisnuit, si le-am cerut permisiunea sa-i fotografiez, cu atat mai mult cu cat, si ei si eu, ne opriseram furati de privelistea unei cascade nascute din topirea zapezii de sus. Permisiune acordata cu bucurie:

247

Pentru ca rar ma intalnesc cu oameni in locurile in care umblu, am profitat si i-am rugat sa ma foteze si pe mine cu ei, avand in spate superba cadere de apa, din nou baietii fiind cu bucurie de acord:

250

255

Ne-am prezentat, am stat o vreme de vorba, apoi i-am invitat pe forum. Acolo isi vor fi gasind fotografiile. Baietii, cu mult bun-simt mi-au spus insa ca ei prefera mai mult sa dea din pedale decat din taste. Ambii, buni prieteni, sunt din Targu Jiu si-si petrec orele libere colindand probabil cea mai bogata zona de biciclit din tara. Drmuri frumoase si vant din spete va doresc, distinsilor!

Dupa inca cativa kilometri, ajung in dreptul cabanei Mija, langa care opresc doar sa-mi trag sufletul si sa ma joc cu cainii care ma-nconjura. Imi planuisem sa opresc aici la intoarcere. Un plan… BUN! – se va vedea mai incolo ;)

263

In dreapta, se face un drum forestier pe care, vazandu-l, mi l-am trecut pe lista de „must do”:

264

Arata cel putin promitator.

Cabana Mija:

267

Continui drumul, evident in urcare, dar nu chiar sa mori. Fermecat, din cand in cand opresc sa-mi fac de aducere aminte cate o imagine cu micile cascade ce brazdeaza versantii

270

Sau sa-mi fotografiez „fiara” in vecinatatea zapezii:

271

Imediat ce incalec dupa scurta pauza, sunt surprins de un zgomot harait, inabusit si ciudat ce se aude dupa colt. Este surprinzator in linistea serii, insotita doar de zgomotul infundat al apei ce ma insoteste. Precaut, iau virajul si…

272

276

….toata viata I-am multumit Celui de Sus ca m-a ocrotit. Si de data asta a avut grija de mine. Cred ca mi-a si spus: „Ai grija, cand ploua tare, sa te feresti sa mergi pe-aici!” Sau, cel putin, asa am inteles eu.

Am depasit cu grija alunecarea, cu ochii pe sus in speranta ca nu are frati mai mari.

De la cabana Mija, urcarea se aspreste, dar parca un semn, dupa haraiala din urma, ma face sa opresc. Nu e mare lucru, insa mi-a sarit in ochi. Sau e MARE LUCRU? Evident, opresc si multumesc:

277

279

Nu sunt un „practicant”, dar asta nu inseamna ca sunt multumit de cat multumesc…

Dupa 17 kilometri de la plecare, ajung in vecinatatea unui monument dedicat eroilor si credintei, la 1200 m altitudine. Decid sa opresc, sa ma odihnesc, sa beau ceva suc si sa mananc o ciocolata

283

Chiar daca dupa cruce urcusul pare ucigas, nu-mi fac griji pentru ca il banuiesc scurt. Pana aici, desi a fost destul de greu, nu mi-a pus probleme deosebite (cred ca din cauza aparatului de fotat ;) )

Dupa cateva minute de pauza, decid angajarea. Care angajare s-a dovedit cu adevarat ucigasa pana la capat: macadam bunicel, cu (cred) un 12…15% care facea mai tot timpul sa tinda sa-mi ridice roata din fata. O scurta pauza dupa 500 de m si, practic nu mai eram in stare sa ma urc in sa. Reusesc cu un efort violent luand-o in travers si, dupa inca 500 m ajung la cabana Groapa Seaca. Imi doream o bere care sa intre ca-n nisip. Transpiratia era garla pe mine si dau sa intru in curtea cabanei. In timp ce ma indreptam spre ceea ce credeam eu a fi o poarta, constat faptul ca in curte este plin de materiale de constructii. „Am pus-o!” zic in sinea mea. Strig la un muncitor din curte si el, fara sa-mi raspunda, intra in cabana. Dupa cateva momente apare si proprietarul, care vine la poarta si-mi deschide sa intru.

– O bere…. o bere…se poate? Aveti?

– Pai… daca n-avem…facem rost! Poftiti!

Am intrat in curte, iar omul a venit cu o bere rece in mana. M-am asezat la o masa intr-un fel de cerdac si am inceput sa-l descos. Dupa cateva vorbe, ma pomenesc cu un vizitator:

287

care, dupa ce a fost bine scarpinat intre urechi si i s-a pupat bine botul catre subsemnatul, s-a culcusit langa mine

285

Ne-am continuat discutia, lunga dealtfel, dar pe care o voi rezuma pentru a pune in evidenta doar punctele de interes. Si, iata unul dintre ele:

286

Omul a lucrat in minerit. A venit vremea in care a trebuit sa plece de la mina, beneficiind de salarii compensatorii. A inteles ca nu poti sa stai acasa, facand nimic, iar banii sa nu se imputineze. Si-a deschis o afacere de famile cu care a reusit doar sa-si pastreze banii luati de la mina. Dupa cativa ani de truda, vazand ca nu poate decat supravietui, profita de un anunt privind vanzarea cabanei Groapa Seaca, isi lichideaza afacerea si arunca toti banii in cabana, lasandu-si o mica rezerva si apeland si la un credit pe care-l gajeaza cu cabana.

Se apuca de refacerea cabanei, aceasta insemnand redecorare, reamenajare si constructia grupurilor sanitare in fiecare camera. Pe masura cu unul din grupuri e terminat, da drumul la inchiriat camerei respective. Apropierea de Petrosani, precum si accesul catre Transalpina, ii asigura mai multi clienti decat poate duce in noile conditii. Pune la bataie cabana pentru schiori si pentru o trupa de biciclisti. Lucrurile merg bine, si el continua lucrarea. Se plange de cateva ori ca, desi Petrosaniul e plin de someri, nu gaseste mana de lucru pentru ceea ce are de facut nici macar la 80 de lei pe zi + masa. Munceste cot la cot cu oamenii, iar seara cara deseurile de constructii in saci, pana la groapa de gunoi a Petrosaniului, cale de 20 km.

– Cum sa arunc aici? Aici vin turistii! Si apoi, e casa MEA! Cum sa stau cu mizeria la nas?

Are nevasta si copiii in Petrosani, iar duminicile si le petrece cu ei pe munti, fie cu bicicletele, fie cu motoarele. Isi doreste sa-i ia fiicei lui mai mici un enduro „mic”. Copiii au portie la calculator: maximum o ora pe zi. In rest, afara, la joaca, sau pe munte! Nu au telefoane mobile si le va lua abia dupa 14-15 ani…

Un om sanatos, care si-a facut din munte o pasiune si pe care noi putem sa-l „exploatam”

Acum are 18 locuri cu bai in fiecare camera: 5 matrimoniale + 2 cu cate 4 locuri. Mai are 18 locuri in camere cu 4, 3 si 2 locuri care inca nu au bai. Dar se lucreaza… :) Pe mine m-a impresionat profund: un om care-si doreste sa faca treaba si pe care turistul trebuie sa-l caute.

298

295

Ici-colo cate un citat:

294

L-am intrebat daca este dispus sa primeasca ceva ciclisti indragostiti de natura si mi-a raspuns:

– Da, cu cateva conditii: faceti rezervare cu cel putin o luna inainte, nu ascultati manele care sunt interzise aici ( :-bd ) si fara sa se imbete cineva si sa urle noaptea.

I-am spus ca, in aceste conditii, sunt convins ca ne vom aduna multi dintre noi la el :D.

Am stat destul de mult de vorba, suficient ca sa ma ia un frig napraznic si sa trebuiasca sa ma infash in polar. Cateva minute mai tarziu, un alt ciclist poposeste in curte si schimbam impresii.

310

Dupa cateva minute, gazda ma roaga sa o scuz, pentru ca trebuie sa-si incarce molozul in masina si sa plece in Petrosani la groapa, pana nu inchide. Ne-am luat la revedere, iar eu am ramas sa mai stau de vorba cu nou-ciclist-venitul si sa ma mai joc cu cainii, care imediat au devenit 2!

316

314

In curtea cabanei, tot jucandu-ma cu cainii, am vazut tarziu un panou, protejat, continand o proiectie mercator la globului pamantesc, pe care erau marcati toti muntii importanti din lume. M-a impresionat dragostea de munte a proprietarului… poate pentru ca vine de sub pamant?

318

Pe la 7, deja rebegit de frig si cu recele din spate dat de transpiratia care se uscase de mult, am luat-o catre vale. Viteza cat se poate desi, cel care dicta viteza de coborare era frigul. Sus la cabana fusesera minus 2 grd si, acum, se simteau al naibii de tare cu tot polarul meu grozav. Cei 6 km de coborare, desi adrenalina era „in pept” mi s-au parut tare lungi: aveam degetele vinete si strangeam franele cu greutate. Despre pielea de pe picioare ce sa va mai zic ? :)

In sfarsit apare cabana Mija, in care dau navala sa ma incalzesc si cer un coniac (de firma). La care proprietareasa, vazandu-ma asa infrigurat zice:

– Eu… daca vreti… v-as da o palinca de la mine!

– Pai dati-mi-o ca mi-e mai aproape de suflet!

Si mi-a tras tanti un paharoi, asa dupa inaltime si „etatea de varsta” :D

Tot sorbind cu nesat din palinca, am mai dat una-alta jos de pe peretii cabanei ca sa fotez. Si iata ce sfaturi am gasit acolo:

324

Sau ce reproduceri:

326

Iar pentru cei calatori ce vor sau pot sa ajunga pana la Groapa Seaca si mai sus spre Tansalpina, patroneasa m-a lasat sa fotez si ceva preturi spre luarea aminte a calatorului ostenit:

321

Am luat-o apoi mai departe in a doua goana cea mai mare, de data asta mai bine incalzit ca la prima ;)

Drumul pana acasa a fost fara poze… deja se cam inserase, iar eu ma pregateam de cateva ore de somn, si nu multe, inainte de acestea trebuind sa-mi impachetez trotineta si s-o bag in masina, sa ma deztranspirizez si, eventual sa si mananc ceva ca nu mai mancasem de nici nu mai tineam minte cand. Apoi, desteptarea la 2 dimineata si salt inainte cu masina pana la Medias.

A fost o tura frumoasa, care m-a pus pe jar sa o mai incerc si mai spre vara. Si, desi cabanierul de sus mi-a spus ca drumul pana la manastirea Groapa Seaca este foarte abrupt din punctul de vedere al catararii pe trotineta, tare as vrea sa-l fac la vara. M-am bucurat de drum, de oamenii intalniti, de locurile vizitate si retinute in memoria aparatului de fotat, m-am bucurat ca am gasit oameni indragostiti de munte si, mai ales, ca i-am gasit indragostiti de ceea ce fac si, gandindu-se sa ne faca bucuria unui pat cald, atunci cand o sa putem si vrem.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Tura in Cheile Jietului&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s