Tura in Meteora, Grecia (zilele 2 si 3, 30-31.12.14)

Ziua 2

Ninsoarea a inceput de cu seara asa ca, atunci cand am facut ochi, deja se asezase. Am scos nasul afara la cafea si tigara si mi-a cam trecut cheful de munca si viata: frig-frig. Cum nici in camera nu a fost prea cald si cum ieri ma cocotasem cu Helga aproape de 1000 de metri, nu eram intr-o dispozitie prea grozava.

Desi hotarasem o tura de loisir, excursia de ieri s-a prelungit stiind ca vremea urma sa se strice si era posibil sa nu mai apuc sa urc in sa anul acesta. Asa ca am decis sa plec la cumparaturile pentru noaptea dintre ani cu frantuzoiaca. Am curatat-o de zapada asezata pe ea si am pornit la vale catre Kalampuiimei. Un orasel tipic grecesc, asezat in Campia Tessaliei, strabatuta de meandrele raului Pinios.

L-am traversat destul de greu din cauza aglomeratiei si a “bunului” obicei – importat probabil de la romani – de a lasa masinile cu avariile pe te miri unde, incurcand toatǎ circulatia. La un moment dat, aruncandu-mi privirea pe o strada laterala am sesizat cu coada ochiului un autobuz cu turisti, blocat de o masinǎ oprita pe avarii… Adica, au si ei boii lor.

La iesirea din orasel am ghicit un supermarket unde m-am aprovizionat cu d’ale burtii si gatzilor. Din pacate, tot ce este din productia interna este tapetat cu inscrisuri in alfabetul lor chirilic pe care chiar dacǎ-l dibui, intelesul cuvintelor ramane un mister nedeslusit. Cele de import insǎ, au informatii si in alte limbi asa ca, am fost nevoit sǎ renunt la ideea de a ajuta productia internǎ a Greciei si sa ma orientez catre intrarile din uniune.

Am cascat gura prin magazin mai bine de un ceas, la care s-au adaugat si cele aproape 10 minute de stat la coada la casa. Odatǎ iesit cu cosul de cumparaturi afara, am constatat cu stupoare ca nu se mai vedea masina, alaturi de multe altele acoperite cu un strat de zapada de aproape un lat de palma. Grecii, despre care se spune ca-si iau puloverele de lanǎ (daca le au…) atunci cand temperatura scade sub 22 de grade, incepuserǎ sa-si curete masinile cu mainile goale pentru ca la ei nici macar in supermarket nu gasesti scule dedicate masinii acoperite cu gheata si zapada. Despre cauciucurile de iarna asupra carora voi reveni, sunt convins ca nici nu stiu ca exista asa ceva pe lume, codul lor rutier nefacand nicio referire la aceste accesorii complet inutile in mintea lor. Si cum tot ce e inutil nu exista…

Odata localizata frantuzoaica, am facut exces de maturi, zgarieciuri si curatitoare cu lama de cauciuc pentru a-mi face maşina luna, chit ca intr-o parte o curatam in timp ce pe partea opusa se aduna la loc zapada. Se uitau grecii la mine cu o obida…

M-am urcat in masina cu gand sa ma intorc acasa, desi planul il facusem sa trag o fuga pana in Larissa sa-mi arunc un ochi asupra uneia din cele mai mari baze americane de aviatie din Grecia. Ninsoarea insǎ m-a oprit. Cum eram in capatul opus al Kalampeneimele, a trebuit sa mai merg spre periferie pentru a gasi un loc de intors. Dupa cateva sute de metri insǎ, ochesc un drum la stanga cu semnalizare spre Vlahavas. Cum stiam si era in plan un circuit cu Helga care sa contina si trecerea prin Kalabaka, am hotarat sa fac stanga sa vada si ochiul meu ce aveam in plan sǎ fac. Desi ningea greu, am decis ca avand masina echipata corespunzator voi putea urca rampele ascutite. Asa ca am facut stanga.

Trec pe langa indicatorul de iesire din localitatea… Kalambaki (!) si incep urcusul. Doua viraje mai sus, dau deja de zapada asternuta pe sosea. Masina sta bine, deci – continui. La intersectia cu drumul catre Manastirea Sfantul Stefan ajung din urmǎ un taxi, Merz, care se tara cu viteza intai. Evident ca nu se punea problema sa-l depasesc in succesiunea de curbe, asa ca doar m-am apropiat sa vad cu ce e incaltat: normaaaal!!! Gume de vara, de viteza, cu santuri longitudinale. In aceste conditii era perfect explicabil comportamentul soferului. Civilizat insa, cum gaseste o gaura, se baga in ea si ma lasa sa o iau inainte. Schimb si eu a doua si merg mai normal.

Normal-normal, dar cu mare grija pentru ca era gheata peste care se afla un “praf” de zapada.

DSCN4546

Si cum urcam eu atent la drum, acesta face dreapta cam 90 de grade, pe stanga fiind parapet fragmentat din beton, iar pe dreapta versantul. Din fata imi vine o mare si frumoasa toyo, gris-petrol, cu un barbat la volan si o femeie in dreapta. Eu la deal si ei la vale. Am sesizat ca vine prea tare si nu va fi in stare sa ia curba la stanga, asa ca m-am pregatit de ce e mai rau. Intr-adevar, ia volan stanga, se sperie si apasa frana, iar masina se infige in parapeti cu dreapta fata, sare spre stanga si vine miscand de cur drept spre mine. Accelerez usor blocandu-mi instinctul de a apasa frana, aderenta imi tine si scap de lovitura. Toyo isi continua drumul sub privirile mele aţintite in retrovizoare si ricoseazǎ din versant indarat catre parapeti, intr-unul din segmente oprindu-se. Ma bag cat mai pe dreapta si opresc. Deja nu-i mai vedeam. Merg pe jos si-i vad iesiti din masina, intregi, dar cu air-bag-urile sarite. I-am intrebat daca au nevoie de ceva, dar barbatul butona deja la telefon. M-am intors la masina si i-am lasat sa se descurce. Am fumat o tigarǎ pe margine, multumind Celui de Sus ca am scapat doar cu spaima si am pornit mai departe spre casa.

DSCN4547

Doi kilometri mai departe, ma incrucisam cu o masina de teren, incaltata cu botine regulamentare, cu benǎ de bagaje si cu doua girofaruri rosii in actiune. Probabil un fel de salvatori montani. Mi-am continuat drumul pe aiureala aia de sosea panǎ la parcarea din fata pensiunii. Mi-am carat cumparaturile in casa si am mai pozat de pe terasa camerei blocurile de stanca sub ninsoare…

DSCN4548

DSCN4549

Cum prognoza meteo a transformat starea de fapt in cod roşu de ninsoare, cred ca maine ma voi dedica lecturii din cartile pe care le-am carat cu mine…

Ziua 3

O zi care nu mi-a placut. Ultima pe 2014, o zi in care am si rabufnit. Poate va veti intreba “de ce”, asa ca am sa va raspund preventiv.

Intr-o oarecare masurǎ sunt spita de oltean, asa ca-mi voi permite o vagǎ critica: oltenii sunt zgarciti. Si stiu ce spun pentru ca am trait-o pe pielea mea. Dar MAI ZGARCITI sunt grecii, tata…

Daca duminica dupa-masa si seara era destul de cald, iar eu suficient de obosit sa dorm si sub un salcam afara in pozitie de drepti, luni noaptea am avut o negativa revelatie: am dormit cu ciorapii in picioare si cu un tricou gros pe mine. Am dat initial vina pe efortul depus la urcarea celor aproape 1000 de metri, dar marti mi-am dat seama ca e vorba de altceva. Camera era dotata cu o instalatie mare de aer conditionat care a functionat permanent la maximul celor 32 de grade pe care display-ul zice ca le da, dar cele 32 erau probabil masurate la grila, pentru cǎ la mine ajungeau 18, iar la picioare 10. In plus, nefacand fata, din cand in cand se mai si oprea. Daca dadeam suflaiul la maxim, apai era un fel de vijelie rece. M-am tratat eu ce m-am tratat cu palinca si asa s-a scurs si ziua de marti, cand afara sufla crivatul grecesc, ningea si erau cam -6 grade.

Miercuri dimineata insa, m-am trezit infrigurat tot si cu mucii sfoara asa ca, facand abstractie de faptul ca era o situatie cu totul exceptionala si pentru greci aceasta manifestare meteo extrema, m-am hotarat sa cobor din turnul meu de fildes si sa le spun gazdelor sa bage ceva in caloriferele alea ce stateau de decor în camera mea si in toata pensiunea.

Mi-au promis ca rezolva problema. Nu am fost taios, dar de destul de ferm in cererea mea. In doua ore s-au dezmortit caloriferele, o veste buna. Cum nu prea duceau insa, nadejdea tot în palinca statea.

Din pacate, minunea a durat fix doua ore pentru ca pe la 3, pipaind caloriferul am constatat ca era la fel de rece ca si dimineata. De data asta chiar m-am enervat si i-am chemat la raport, gazdoiul sosind precipitat in camera mea, inarmat cu o cana si o surubelnita sa-mi aeriseasca caloriferul. Eu ma uit la el siderat si-i explic faptul ca trebuie sa le aeriseascǎ pe toate, din toatǎ pensiunea, pentru ca toate sunt sloi. Nu stiu ce-si inchipuia el ca vrea sa faca cu sculele alea, dar a renuntat rapid si mi-a zis ca “I’m strong, no need warm”. Am facut ochisorii mari-mari la el si i-am zis ca sunt si eu “enough strong” astfel incat maine sa-mi fac bagajele si sa plec, iar pana acasa am timp sa-mi fac in minte o “composition” pentru buchingcom pe care sa o si lipesc acolo de sa-i mearga fulgii. A schimbat imediat foaia si mi-a zis ca in 15 minute rezolva, dar altfel, pentru ca centrala pe care o are nu duce caloriferele pensiunii pentru ca nu s-au gandit la o asemenea situatie cand au montat-o.

M-am intors destul de iritat in camera inghetata aşteptand rezolvarea. Care a si venit înainte de expirarea celor 15 minute: un calorifer electric cu ventilator. Bun, am zis in sinea mea si l-am si pus la treaba pe maxim. Eeeee, drajii moşului, temperatura a crescut brux de la 11 la 18 grade ceea ce a permis pana si instalatiei de aer conditionat sa nu se mai opreascǎ. Şi iata-ma-s cu DOUA surse de caldura, adica un fel de boier.

Trecerea dintre ani s-a fǎcut deci “la cald”, iar pe la 2 si ceva cand m-am culcat, chiar am renuntat la una din cele doua perechi de ciorapi cu care innoptam in ultima vreme greceasca.

VA URMA

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Tura in Meteora, Grecia (zilele 2 si 3, 30-31.12.14)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s