O Grecie putin altfel: Thassos 2013 (2)

La 9.40 ma urc in sa hotarat: voi merge in „Cursa Mea”! Care cursa a mea se va derula in sens invers cursei oficiale si nu-mi voi propune o limita de timp, dar nici nu am de gand sa o lalai pe drum. Deci, tricou regulamentar, rucsacul cu „di tati”, bandana, casca, ochelarii si manusile si, la drum! Ma asteapta 92 km si 1500 de metri de cocotzari!

Dupa primii kilometri, ma loveste caldura in cap, dar nu ma las si dovedesc cele 3 catarari consecutive, reusind sa ajung la Manastire in 57 de minute, fara oprire, dar cu 1 minut mai incet decat ieri. Cateva minute de pauza, suc din traista, si iar pe catarari. Reusesc sa duc din nou 3 catarari fara oprire si ajung in locul de unde ieri m-am intors dupa 2 ore si 10 minute. Este ciudat… am facut mai putine pauze, dar am facut mai mult. Putin efort intelectual si ma lamuresc: evident ca am urcat mai „economic”. Ma simt destul de obosit, iar caldura imi pune capac. La aceasta a doua oprire care a durat 10 minute, am stors o juma de kil de apa din bandana si am pus-o putin la vant. Eram pe la km 34, dupa a 6-a catarare si aveam pretentia sa mai fac inca 3 fara sa ma opresc din nou. Dar, doua surprize isi aratau botisoarele de dupa colt. Una din ele era legata de faptul ca nu facusem anterior un releveu al catararilor.

Ma urc din nou in carca Helgai si ma pregatesc de lunga coborare spre Skala Potamias. Aruncandu-mi ochii spre dreapta, catre mare, ma simt chiar electrocutat de imaginea de imi apare fulgerator si cu intermitente printre copaci.

Imaginea ma izbeste in retina si franez violent pe coborare. Intorc si, printr-o fereastra a desisului ce-mi ascundea marea pe dreapta…

GR 2013 010

Iar ce vad… sus… in mijloc… este o… CASA?!

GR 2013 011

Incantat de priveliste, nu intarzii si, incalecand din nou, ma apropii din nou de cei 70 la ora la care te simti atat de bine cu adrenalina curgandu-ti siroaie printre dinti pe barba! :)

Nu apuc sa mai cobor decat ceva mai putin de 1 km si, privelistea ma izbeste iar: pe stanga, o carciuma in fata careia era un copac din care curge…apa:

GR 2013 015

GR 2013 014

iar in dreapta, o platforma cu o protectie din lemn, pe care se aflau stivuite/depozitate scaune si mese, cu o splendida vedere spre insula fotografiata mai sus. Evident ca, in acel moment, timpul, catararile, coborarile, altitudinile atinse, comparatiile cu ziua de ieri, chiar nu mai aveau niciun fel de importanta. Ca in transa am trecut pe langa copacul izvorand, m-am indreptat catre tejghea si am intrebat daca gasesc o bere RECE. Si mi s-a confirmat. Fara a iesi din transa, am traversat drumul cu berea in mana si am dat sa ma apropii de platforma ca sa casc gura la minunea din fata ochilor mei. Patronul a fost cu mult mai rapid, depasindu-ma in fuga si, pana sa ajung eu pe platforma, deja o masa era asezata intr-un colt si un fotoliu pe care nu-l vazusem de prima oara era deja asezat in pozitia perfecta. Am continuat ritualul asezandu-mi berea pe balustrada, scotandu-mi o camila iute si proptindu-ma in fotoliu am ramas cu ochii pe bucata de stanca ce-ti inflacareaza imaginatia. Cum ar fi, Doamne, sa stau pe veci acolo?

GR 2013 020

GR 2013 022

Sa am doar o barcuta cu care sa-mi iau strictul necesar si sa ma bucur de stiva de carti, in fiecare dimineata, pe care le-am luat, le iubesc si inca nu am apucat sa le citesc! Sa ma bucur de ness si camila in fiecare zi si, promit Doamne, cu manutele astea doua, cladesc piatra peste piatra pana fac un far cu o festila sa le fie marinarilor semn si sa ma lasi sa stau acolo! Si cand oi muri, tot acolo sa ma tii!

Am stat mult: o jumatate de ora, nereusind sa-mi dezlipesc ochii de la insulita. In spate padurea umbroasa, in fata briza marii, berea mea cea rece si imaginea ce mi s-a-ntiparit pe retina…

Dupa jumatatea de ora petrecuta intr-o foarte comoda pozitie, multumindu-i patronului pentru ospitalitate, m-am urcat din nou in sa si am continuat coborarea spre Skala Potamias. La intrare, am evitat statiunea preferand sa continui drumul ce se adanceste in muntii insulei, oprind cateva momente in Potamias, localitate aflata in valea circului ce mie mi-a parut a fi glaciar, pentru a face fotografii. Habar n-aveam ce ma asteapta desi, indicii erau la tot pasul.

GR 2013 026

Chiar din centrul localitatii incepe urcusul. Un urcus ce se pierde in dealurile ce incing ca un brau muntii din fotografia de mai sus. Spuneam mai devreme ca am plecat fara sa fac relevee ale traseului ca sa stiu ce ma asteapta. Iar botisorul celei de-a doua surprize a aparut acum: o urcare ce porneste domol si se inaspreste parca cu fiecare metru. Am tras, tot mai incapatanat sa o duc pana la capat: eram doar dupa o lunga perioada de odihna si de revenire. Eram hidratat, aveam toate conditiile create, doar eu sa-mi fac treaba.

M-a rupt, m-a-ndoit, mi-a frant capul, spatele si toti muschii ma dureau: primii 2 km i-am facut dintr-un foc, dar benzina se termina incetul cu incetul si mi-am schimbat programul: urc 1 km in 8 minute si ma odihnesc 2 minute. Asa am ajuns cu chiu cu vai in varful „dealului”. Am reusit sa urc cei 5.2 km si ceva peste 320 m diferenta de nivel cu un efort care, pentru mine, a fost deosebit de mare. Odata vazut insa in varful dealului, am trecut peste momentul acela in care vrei sa-ti arunci bicicleta in prapastie si, fara sa mai stau sa ma odihnesc m-am napustit pe coborarea spre Limenas. Iar „napustit” nu este un cuvant despre care s-ar putea spune ca nu reflecta realitatea. Ba o reflecta foarte bine: pierzi 350 m. in mai putin de 4.8 km. Viteza cu care te duci la vale este… am oare cuvinte?

Insa, in fata mea, ghicesc ceva girofaruri. Franez cu grija pentru ca sesizez ca sunt antemergatorii cursei de sosea si nu imi doresc sa ma duc tarash sub rotile lor. Apoi trag pe dreapta, in afara carosabilului, privindu-i cu un amestec de grija si teama pentru unii dintre ei stiind ce-i asteapta si pe unde eu trecusem deja. I-am privit in tacere si i-am lasat sa se concentreze pe urcusul lor ce abia-ncepuse. Probabil ca nu foarte multi dintre ei stiau cat de lung, mult si multe este urcusul si cele ce urmeaza. M-am bucurat pentru ei.

Odata grupul trecut, am continuat coborarea si m-am bucurat ca partea cea mai grea a turului tocmai se terminase in vecinatatea portului in care m-a varsat barcazul sosit de pe continent acum doua zile.

GR 2013 031

Nu am stat sa numar catararile facute pana aici dar, spatele meu simtea deja ca trecuse prin momente grele. Voi fi in stare sa fac un calcul – chiar real – intr-o alta frumoasa zi. Deocamdata, am dat piept cu primele urcari din a doua parte a drumului. Cu toata oboseala acumulata, le priveam cu ceva superioritate: erau chiar mici (pe langa ce facusem pana atunci :) )

Poate ca putin off-topic… nu prea inteleg rostul deplasarii compacte de la Potos pana la Skala Potamia de unde se da adevaratul start, poate doar in afara faptului ca se poate face asa o prezentare life a insulei desi, atunci cand esti angrenat intr-o cursa, nu prea-ti pasa de treci prin statiuni, creieri de munti sau parcari: conteaza doar distanta si timpul. In rest, apa de ploaie… Iar dupa cei 67 km adunati in carca + o catarare ucigatoare, sa dai un start pe alte 6-7 catarari, suna putin straniu, dar daca asa a fost construita cursa, asta e!

Acum imi permit sa merg parca mai la loisir, admirand peisajul si oprindu-ma din cand in cand sa-l adun in memoria „sapunierei”:

GR 2013 033

GR 2013 035

GR 2013 040

Grijulii drumarii greci: in varfurile pantelor de pe coastele de nord, vest si sud, sunt amenajate popasuri in afara soselei, in care se afla cate un foisor in care te poti apara de soare si poti, simultan, sa privesti spre mare pana cand aceasta se uneste cu pamantul:

GR 2013 041

Bucurandu-ma de inca un popas la Skala Prinos, pe o terasa parasita/inchisa/in curs de amenajare in centrul orasului, m-am amuzat de soferii care opreau langa mine, se dadeau jos din masini si incercau sa intre in stabilimentul incuiat. Eram un fel de momeala vie pentru ei: un tip cu bicicleta langa el, cocotat pe un fel de scaun de bar la mica terasa din fata intrarii in crasma :). Le faceam semn ca este inchis si dadeau a lehamite din mana, urcand in masini si pornind mai departe prin caldura inabusitoare.

Am mai oprit apoi cateva minute intr-un parc amenajat cu o fantana la iesirea din Skala Karillachis, doar ca sa-mi torn apa in cap si sa ma pregatesc de catararile ceva mai grele de la sfarsitul turei.

Si, iata-ma dupa cei 92 km si mia jumate de metri intrand in crasma din Potos sa-mi refac echilibrul hidric cu un amstel rece. Am ajuns la destinatie dupa 7 ore si 25 de minute. Poate ca daca as fi renuntat la lunga pauza din fata insulei Gramavoussa (acum imi dau seama ca nu i-am folosit numele in descrierea locului unde am zacut cu ochii pironiti pe ea), as mai fi castigat o jumatate de ora, mult prea departe de baremul impus.

Pana la urma, am ajuns in fata corturilor cu satisfactia lucrului MEU implinit: mi-am facut cursa si, peste toate, chiar m-am si bucurat de cele ce a stiut sa mi le ofere traseul. Era o tura pe care as fi vrut sa o fac de anul trecut si al carei moment a venit abia acum. M-am simtit foarte bine in majoritatea timpului si chiar as mai fi putut face 20, poate chiar 30 km. Si, nu in ultimul rand, le-am putut spune fetelor mele ca am facut TURUL, chiar daca nu am avut un numar agatat pe ghidon, asa cum am stiut eu si fara sa fiu trecut la categoria „lost in space” :)

VA URMA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s