O Grecie putin altfel: Thassos 2013 (4)

Va aduceti aminte ca-mi trecea prin cap sa ma opresc aici si sa ma-ntorc. Dar, odata ajuns in drum, aceeasi intrebare ce m-a chinuit obsesiv toata ziua, mi-a revenit in minte: „Dar dincolo ce-o fi?”. Deci, la drum!

GR 2013 096

Ma uit in carnetel: e trecut de 12.30 si am urcat… goagle! Cat? 450 in 18 km. Suna bine pentru ca imi simt baterile la full!

Albul drumului orbeste, iar praful mi se lasa in urma. Urcusul revine la nivelul cu care m-a obisnuit: fara cusur si fara menajamente de niciun fel. Isi ia aliat „fochistul” ce-mi arde picioarele, chiar unse cu alifie de soare, iar ceafa imi ia foc.

Urc greu, iar transpiratia ma orbeste. Dar, printre picaturile ce-mi intra-n ochi…

GR 2013 099

Nu prea-nteleg ce vad, dar pare o imagine pe care am mai vazut-o. De mai sus se aude un zgomot de motor chinuit. Si, dupa sunet, nu e orice sunet de motor. E de MOTOR! In curand, privelistea ce mi se deschide in fata ochilor ma lamureste: o cariera adevarata si functionala de marmura, bogatie a pustiului, la aproape 10 km de prima casa, adanc ascunsa intre munti, departe de orice rasuflare a unui om aflat intr-o gospodarie sau intr-un magazin cu PAINE… Nu mai am lichid demult. Vraja cascadelor m-a facut sa uit de minimul necesar traiului si mersului… a fost chiar o VRAJA! Acum, uluit si gafaind, ma uit la ceea ce inseamna o cariera de marmura adevarata:

GR 2013 103

Si „monstrul” ce misca piatra din care frumosii sculptori ai Greciei Antice si-au faurit minunile, si ale caror urme ne incanta si astazi: Agesandros, Athanadoros, Polidoros, Agassias, Callicrates, Fidias, Lisip, Miron, Plato, Polyclitus, Polyeuctes, Praxiteles, Scopas si inca multi altii, ilustri necunoscuti ale caror nume istoria nerecunoscatoare le-a uitat…

GR 2013 104

Casc o vreme gura, apoi imi dau seama ca sunt vecin cu o… troita:

GR 2013 106

GR 2013 105

Imi incarc bidonul cu apa sarind o bariera langa care era, pe un bloc de marmura (ce oare altceva ACOLO?), scris un anunt cu „accesul interzis”,

GR 2013 111

ma intorc si aprind candela dinlauntrul troitei, iar formatia mea de tehnician ma face sa-mi intorc privirile din nou catre cariera stralucind in soarele de vara. In carnetelul meu scrie „de aici ma intorc!” Dar, privirile imi sunt atrase de o inscriptie, aflata mai sus, pe o bucata de marmura (pe ce oare ALTCEVA?), pe drumul ce continua…

GR 2013 113

Si iar ma bantuie intrebarea: „Dar dincolo ce-o fi?”

Doua priviri aruncate in urma pe post de „la revedere” adresate carierei:

GR 2013 108

GR 2013 109

Si o iau in sus. Nu merg decat cateva zeci de metri si, dupa un viraj, gasesc o batranica abandonata. Mi-a adus aminte de vechile Tatre (cu care, dealtfel, seamana foarte bine) din care multe sunt inca in functiune si inca fac treaba in Romania. Nu m-am putut stapani sa nu pun „utilajele” unul langa celalalt:

GR 2013 120

Drumul continua sa urce, iar perspectiva se deschide larga in fata privirilor mele. Sunt dincolo de paduricile ce mi-au obturat imaginile de ansamblu, iar atunci cand acestea imi creeau cate o fereastra, cel mai adesea nu ma gandeam la o oprire. Pana la urma, am scos aparatul de fotografiat din rucsac si am facut un nod savant in jurul aerobarurilor ramase atasate la ghidon. Asa nu mai eram nevoit ca la fiecare semn ca ar trebui un lucru fotografiat, sa-mi dau jos rucsacul din spinare, sa-l dezleg, sa cotrobai, sa desfac husa aparatului, sa-l pun la loc apoi, sa strang rucsacul, si asa mai departe. Tot acest ritual era generator al unei stari de lene ce ma priva de capturarea unor imagini care sa-mi aminteasca in zilele scurte de iarna pe unde am fost.

GR 2013 125

Vedeti cum se desfac drumuri in toate partile. De aici, harta nu mai este folositoare si ai la indemana doar o imagine grosiera a locului in care te afli, iar soarele iti devine singura calauza ce te indruma catre punctele cardinale pe care le socotesti ca fiind jaloane ale drumului de urmat. Daca te lasi pacalit si hotarasti sa abandonezi urcusul in favoarea coborarii catre civilizatia poleita, alegand un drum la intamplare vei descoperi ca, undeva in vale, se infunda. Voi descoperi asta maine cand, parca nici punctele cardinale nu se mai aflau la locul lor.

Iar drumurile pur si simplu m-au pus pe ganduri: insula, pietroasa, are pe contur ceva mai putin de 100 km, o suprafata de ordinul a 800 km2, iar traversarea ei in linie dreapta pe un „diametru” inseamna ceva de ordinul a 30 de km. Nu intamplator am introdus cuvantul „pietroasa”: pamantul adevarat si moale, este putin si rar, prin putinul lui rasarind la tot pasul colturile de stanca pe care acesta nu s-a mai putut aseza. Marmura pe care ati vazut-o mai devreme la cariera, este ascunsa sub doar o jumatate de metru de pamant. Deci, piatra este omniprezenta si materia constituenta de baza a suprafetelor. Si totusi, insula e plina de sute de km de drumuri ce se desfac in toate directiile. Sa ne aducem aminte ca Grecia a fost sub dominatie turceasca vreme de sute de ani, dominatie ce s-a manifestat atehnic in mai toate zonele de ocupatie. Si sa ne mai aducem aminte ca insula a fost dintotdeauna locuita doar de oameni modesti si cel mai adesea cu adevarat sarmani, traind cu teama de strainii veniti de pe mare sa le prade putinul. Acesta este si motivul pentru care, pana la inceputul secolului trecut, capitala insulei era ascunsa in munti, aproape de mijlocul insulei, iar porturile erau destinate doar transportului uleiului, al lanii si al marmurei de cariera, fara a se dezvolta ca orase decat in epoca moderna. Si totusi, ma intorc sa spun ca drumurile te uimesc. Dar voi reveni dupa ce va voi povesti cate ceva despre istoria acestei insule.

A fost framantata si violata de multe ori: inca de dinainte de anul 1500 a.C., populatia traca din zona a fost calcata de navigatorii fenicieni atrasi de calitatea marmurei si a lemnului. De pe atunci a inceput constructia drumurilor de catre populatia locala, pentru transportul celor doua bogatii ale insulei. Popor pasnic, a fost cu usurinta ingenuncheat de invadatori. Cu 500 de ani inainte de Christos, migratia masiva a parienilor (o ramura a grecilor din sud), pune bazele pe acesta insula a unui mare oras care „se vedea din toata Elada„. A devenit o adevarata metropola cu capitala in munti, avand cateva zeci de mii de locuitori. Sub conducerea lui Telessikles, Thassos-ul a devenit un furnizor de marmura pentru intreaga Grecie, civilizatia din zona atingandu-si apogeul perioadei clasice. A inceput constructia masiva de drumuri, utilizand doar tehnici rudimentare de executie a sapaturilor in piatra. Latimile lor variau intre 2 si 8 metri, fiind adevarate pietre de incercare pentru muncitorii si arhitectii vremii.

Primii urmasi ai lui Telessikles, au construit una din marile minuni ale Greciei antice, zidul de marmura ce inconjura pe contur intreaga insula. Avand 2 metri inaltime peste pamant si tot 2 in pamant si asezat fiind astfel incat sa fie vizibil de pe mare ca o adevarata fortificatie, albeata marmurei din care a fost construit l-a transformat in legenda „insulei ce straluceste in soare„.

Doua secole mai tarziu, insula este invadata de persii lui Darius care, in cca 10 de stapanire distrug totul, lasand insula in paragina, iar locuitorii prada saraciei crunte. O alianta a cetatilor, condusa de Atena, ii infrange pe persi la Salamina. Atena devine cea mai mare putere a zonei si incearca sa supuna Thassosul. In ciuda saraciei si a putinatatii locuitorilor, Atena se chinuie vreme de doi ani ca asediul la care este supusa insula ca sa aiba sorti de izbanda. Iar Thassos-ul cedeaza impresurarii intr-un tarziu.

Aproape 100 de ani mai tarziu, insula scapa de sub dominatia Atenei in urma unei rascoale desfasurate cu sprijinul Spartei. Urmeaza o perioada de inflorire in care constructia edificiilor religioase impulsioneaza economia insulei. Dezvoltarea acesteia atrage privirile romanilor, care ii redescopera resursa de baza: marmura. Devine anexa a imperiului dupa un razboi fulgerator si romanii construiesc aici o noua asezare, dupa modelul lor. Odata cu decaderea acestora si scindarea imperiului, insula intra intr-un con de umbra, iar dezvoltarea ei – pe o panta descendenta. Multe din marile lucrari arhitectonice sufera pana la disparitie de lipsa intretinerii, iar locuitorii reintra in zodia subzistentei.

O relativa perioada de stabilitate se naste odata cu raspandirea ortodoxiei reprezentata de bizantinism, devenind o oaza de gazduire a episcopatelor crestine. Spre sfarsitul primului mileniu d.C., este supusa unei noi si sangeroase invazii ai caror exponenti au fost vandalii si slavii. Locuitorii sunt trecuti prin foc si sabie, o parte dintre ei gasindu-si adapost doar in muntii din zona Panagiei. Vandalii si slavii sunt inlocuiti rapid de arabii ce-si consolidau puterea in zona Mediteranei, venind dinspre sudul ocupat de ei. A urmat o perioada de aproape jumatate de mileniu, in care putinii locuitori ai insulei au dus un razboi de gherila cu ocupantii arabi, construind fortificatii in munti, periodic cucerite si distruse, apoi recucerite si reconstruite. Arabii sunt slabiti de un razboi de uzura, precum si de lungimea liniilor de aprovizionare si parasesc incet-incet insula. Pe masura ce acestia se imputineaza, grecii din Lesbos ii gandesc un nou destin si o preiau rapid, alungandu-i pe ultimii arabi.

Avand doar contacte sporadice cu populatia bastinasa retrasa in munti, conducatorul Lesbosului transfera insula, ca parte a tributului ce trebuia platit turcilor, imediat catre acestia. Aproape de anul 1500, venetienii reusesc sa-i alunge pe turci din zona Mediteranei de nord si, implicit, de pe insula. Urmeaza doua secole de relativa stabilitate, pana spre sfarsitul secolului 17 si inceputul secolului 18, cand slabiciunile puterilor mediteraneene au fost speculate agresiv de hoardele de pirati ce se inmultisera fara masura. O noua perioada de restriste se instaleaza pentru locuitorii insulei care sunt nevoiti, a cata oara oare, sa se retraga in munti. Este o perioada in care reconstructia drumurilor insulei ia avant, asigurand astfel mobilitatea populatiei. Odata cu drumurile, apar si asezari in locuri bizare, in care acestea n-ar fi avut ce sa caute in conditii normale: pe crestele muntilor, ascunse in vaioage, agatate pe abrupturi…

Desi sprijinitoare a Rusiei cvasiinvingatoare in razboiul ruso-turc, in urma pacii de la Adrianopol, Thassos-ul ramane din 1814 ca regiune autonoma in posesia Imperiului Otoman, care o anexeaza imediat viziratului egiptean. Tresarirea de orgoliu a populatiei grecesti din 1821, coroborata cu sfarsitul iminent al razboiului mai sus-amintit in favoarea Rusiei, transfera insula in sfera unei autonomii pronuntate fata de puterile zonei. Abia in 1912, odata cu proclamarea independentei Greciei, insula Thassos devine parte a statului grec.

O istorie lunga si framanatata, in care putinii locuitori, au suferit mult si au muncit asisderea pentru a-si asigura traiul si securitatea. Cu o populatie variind de-a lungul a 3500 de ani intre 1000 si 50000 de suflete, se stabilizeaza in secolul trecut la un numar cuprins intre 10000 si 16000. Ca sa facem o comparatie, sunt multe orase uitate de lume in Romania, care au o populatie mai mare decat cea stabila a insulei. Si totusi, acesta mana de oameni, a reusit sa ciopleasca in piatra sute de km de drumuri si sa imblanzeasca petice de pamant ce i-au asigurat continuitatea in acest aproape desert.

GR 2013 127

Sunt la aproape 1000 m altitudine, acolo unde drumurile se desfac. Aerul vibreaza de caldura, iar marea ma inconjura din toate partile.

Prinos la dreapta cu un drum ce pare sa coboare spre Limenas, Theologos prin Maries in spate, Manastirea Sfantului Pantelimon catre stanga. Am de ales si, aleg sa ma gandesc in loc ales:

GR 2013 132

Un asezamant calugaresc, din piatra, cu un bazinet in care sa se adune apa dintr-un fir ce iese de sub stanca si este canalizat, in parte, catre un robinet ce-mi improspateaza ratia de apa.

Tot aleg…

GR 2013 131

GR 2013 130

GR 2013 129

In fine, ma hotarasc pentru Panteleimonos si, pornind la drum, merg spre varful Stefanias, drum ce debuteaza cu urcarea printre arborii piperniciti

GR 2013 138

Lasand in urma drumurile Thassos-ului, iar in ceata departarii, peste mare, Athos-ul:

GR 2013 140

In spatele meu, varful Trikorfo de care sunt legate amintirile urcusului facut la cursa din 2012 si, mai apoi din 2014: un urcus zdrobitor care se continua dupa atingerea varfului cu o coborare din piatra in piatra cu trotineta pe umar, privind cu ingrijorare catre prapastiile din stanga de care esti mereu la un pas sa te duci…

GR 2013 144

Desi urcusul e tare, panorama deschisa in fata ochilor, chiar printre picurii de transpiratie ce-mi inundau permanent privirile, ma face sa-l parcurg aproape fara sa-l simt, ajungand in final pe varful Stefanias, unde iau mica pauza pe drumul planuit catre Manastirea Panteleimonos

GR 2013 145

O clipa de odihna inaintea coborarii ce va sa-nceapa, cu apa si-un dram de umbra. Am mers aproape 30 de km, sunt de mai bine de 5 ceasuri pe drum si sunt pe „acoperisul” insulei.

Drumul coboara usor, strabatand culmi golase si mici palcuri de 5-6 copacei. Din cand in cand, acolo unde se desface, cate o inscriptie mica pe o bucata de lemn imi spune care-i calea de urmat spre Manastire. Stiu ca ma asteapta mai bine de 20 de km de drum de piatra cu praf si nu ma grabesc: voi merge la vale, catre mare. In fine, dupa o bucata de coborare in gat pe pietrele ce se rostogoleau sub roti, ajung in vecinatatea Manastirii:

GR 2013 147

Este ultima fotografie a zilei: caldura si poate si socurile la care a fost supus, precum si multimea fotografiilor facute in ultimele zile, combinate poate si cu neatentia mea la verificarea acumulatorilor, m-a lasat fara curent. M-am amarat putin privind spre portile incuiate ale Manastirii, fara sa pot sa ii aduc imaginea acasa. M-am mai descretit putin insa, vazand ca de la Manastire incolo, drumul de coborare se va face pe un asfalt ce se prezenta ca… nou-nout!

Mi-am luat Helga de coarne si i-am dat drumul la vale. Asfaltul fashaie din ce in ce mai tare si ma pomenesc in cateva secunde ca zbor deja cu 60. Ma potolesc rapid la repedele aparut viraj in ac de par si, trecand de el, din nou las calutul sa zboare. Si zboara sau… ZBOARA! O coborare de zile mari, intinsa pe 18 km in care nu ai decat doua griji: sa nu-ti ia foc franele si sa nu zbori peste parapeti. Putinele masini intalnite le depasesc cu o asemenea viteza incat imi pare ca stau pe loc. Aproape de 80 imi simt cadrul cum vibreaza, iar dupa 10 km, in Sotiros, oprind sa privesc discurile, le vad vanat-rosietice. Le las un minut si-i dau din nou drumul la vale: o coborare de peste 9% constant, cu zone unde simt ca parca o iau inaintea calutului. In fine, ametit de coborare, intru in Skala Kallirachis, unde chiar de la inceput ochesc o taietura a soselei: 500 m de coborare pe un drum ingust de 15% coborare. Franez in disperare si cat pe ce sa sar in cap. Ating un gard cu cotul stang si ma redresez ca prin minune. Reintru in drumul principal, iar la jonctiunea cu drumul de contur opresc sa-mi potolesc adrenalina si bataile inimii ce o luase cu totul razna. Cateva minute de revenire, un strop de apa din ceea ce calugarii facusera pentru drumetul sau oierul obosit si insetat, cu mult mai sus decat eram acum, si iata-ma din nou la drum cu marea tovarasa la dreapta mea.

La 5 jumate intram in Potos, vopsit ca indienii pe fata de praful mestecat cu transpiratie, cu rotile pe care scrisul nu se mai deslusea, cu un rucsac in spate din care puteai sa storci o cana de apa, lipit tot, dar FERICIT! Mandru, m-am asezat la masa in carciuma ce mi-a fost in Grecia a doua casa dupa cort, iar amstelul mi-a rasarit in fata ca prin farmec. Apoi, la cort, cu dus, schimbat si masa, seara adormind leganat de imaginile drumului ce nu m-au parasit pana a doua zi.

O zi pentru care, deja planuisem un alt drum in munte.

VA URMA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s