Tura in locuri in care Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista

IUNIE 2014

La inceputul saptamanii trecute am aflat ca iar trebuie sa merg la Adjud. Pentru 3 zile initial. Am inceput sa ma uit pe site-urile meteo in speranta ca voi prinde o fereastra de vreme buna. Ceva promisiuni existau, asa ca am inceput sa caut in zona si ceva puncte de atractie. Tot cotrobaind eu pe net, am gasit http://www.taraluian…-id-33-cmsid-22, un proiect ce a promis revelarea unor locuri deosebite. Si am retinut: Cascadele de la Cariera si Canionul Dofteana. Am facut eu ceva socoteli si am ajuns la concluzia ca, mergand lejer, le pot vedea in doua zile consecutive.

Pana in plecare, datele s-au modificat putin, deplasarea urmand sa aiba loc incepand cu ziua de joi. Cum vineri urma ca, din Bucuresti, sa plec la Vidraru Bike Challenge, excursia mea trebuia sa se petreaca intr-o singura zi, respectiv joi dupa-amiaza.

Zis si facut: la 4 dimineata cu bagajele facute si pentru Adjud si pentru Vidraru (ca sa nu mai pierd timpul vineri), cu trotineta in masina am pornit la drum. M-a plouat bine pana dincolo de Ramnicu’ Sarat, dupa care soseaua a inceput sa se usuce. Odata ajuns, mi-am terminat cu grabire trebile, iar la 1 si un pic eram din nou in masina pentru deplasarea la Onesti de unde urma sa inceapa periplul pe bicicleta, pe traseul Onesti-Targu Trotus-Targu Ocna-intrare pe drumul spre Slanic Moldova-podet-Cascadele de la Cariera-Poieni-Bogata-Dofteana-Canion si retur.

Ajuns in Onesti, dupa parcurgerea soselei de intrare bombardate, traversez orasul si opresc intr-o parcare chiar la iesire. Montez Helga si… la drum!

Din fata, un vant sprintar (ca sa nu utilizez termeni colocviali de caracterizare :) ) coboara dinspre muntii si trecatorile din zare:

DSCN0260

Pod peste Trotus:

DSCN0257

Drumul pana in Targu Ocna este mai lung decat l-am apreciat eu initial, iar vantul imi ingreuneaza putin deplasarea. In sfarsit, dupa aproape o ora, reusesc sa ajung in intersectia spre Slanic Moldova:

DSCN0264

Cateva minute de odihna si iau in piept prima catarare serioasa, in cautarea intersectiei cu drumul de caruta ce ar fi trebuit sa traverseze Slanicul pe o punte. Dupa aproape un kilometru, observ pe stanga o platforma framantata de roti mari de masina. Pentru mine este evident ca nu acesta e drumul cautat. Dupa inca 500 de metri, catararea se incheie, iar eu ma opresc pentru reevaluare. Clar ca nu am gasit drumeagul, asa ca ma hotarasc sa cercetez putin acea platforma. Cobor si virez dreapta, testand noroiul lipicios de la intrare. Si, intr-adevar, pe langa platforma se observa un drumeag ce coboara in albie. Il urmez, dar nici urma de punte. Din nou sunt confuz.

DSCN0266

In fata mea, un Slanic rece si destul de adanc incat sa nu-mi arda de aventuri cand afara sunt 9 grade, iar soarele e ascuns in spatele unei paturi groase de nori. Desi urmele de caruta se deslusesc pe partea opusa, eu continui sa-mi doresc acea punte de a carei existenta stiam. M-am fatait cat m-a lasat terenul in sus si-n jos in speranta localizarii ei, dara fara niciun rezultat.

In departare, cu zoom, se ghiceste o parte a carierei…

DSCN0268

Incalec din nou, ies la drumul mare si incerc sa gasesc o cale de traversare a Slanicului. Dupa revenirea in urcare, depasesc cei 500 de metri urcati si coborati anterior si ma mai intind inca vreo doi kilometri pe drumul valonat, fara sa gasesc nimic. Opresc din nou pe o platforma laterala. Dupa cateva minute apare un tip mai in varsta, de-al; locului, pe o bicicleta, care opreste si el in vecinatatea mea. Profit sa-l intreb despre acces. Imi raspunde ca nu stie de cascade, dar ca pana acum un an jumate a fost o punte pe care au luat-o apele, despre cariera ca e abandonata, iar despre urmele de carute ca sunt ale pietrarilor care vand „placi”. Ii multumesc frumos si bifez obiectivul ca „ratat”.

Ma intorc in drumul principal si fac stanga catre Darmanesti, urmand sa gasesc Dofteana pe drum. Coborarea este super, iar cei 1.5 km urcati se transforma intr-o coborare de mare angajament pe un asfalt ca foita. Luand calea Darmanestilor, pe dreapta observ un indicator:

DSCN0269

DSCN0270

DSCN0271

Marunt omagiu adus petrolistilor romani, deschizatori de drumuri in industria exploatarii titeiului.

Mai departe, dupa o scurta urcare, pe stanga, se arata Cimitirul Eroilor, unde opresc. Stiu ca aici, in zona, oamenii s-au omorat intre ei pentru petice de tara si pamant…

DSCN0274

DSCN0279

DSCN0276

Imi continui drumul apoi catre Dofteana, ajungand intr-o intersectie. Cum drumul catre Canion nu a fost de gasit, intreb ceva oameni ce stateau – ei stiu de ce – in acea intersectie. Cum toata lumea se uita uluita la mine cand ii intreb de canion, renunt si, privind la indicatorDSCN0284

hotarasc sa intru la Castelul Ghika, pentru ca mai apoi sa revin cu intrebarile in speranta ca timpul va schimba personajele din intersectie.

Merg kilometrul cu pricina, fac dreapta traversand o cale ferata si, ma trezesc in fata portilor ferecate. Observ dincolo de gard un nene care, dupa ce ii fac semne disperate sa se apropie, vine si-mi spune ca nu se poate intra. De ce? Ca nu se poate! Da’ de ce? Ca nu se poate….

Ma intorc in intersectie si reiau dialogul surzilor… Pana la urma, hotarasc sa intru de capul meu pe drumul ce mergea spre vest, in urcare accentuata. Dupa cam 4 kilometri de urcus, ajung la Parcul dendrologic Haghiac (sau Haghias), la timp pentru a intra in interior, pe sub o mare poarta odata cu padurarii ce muncesc acolo. Intru in vorba cu oamenii si-i intreb de Canion. Se uita lung, apoi – privindu-ma-ntr-o dunga ma intreaba ce caut in parc. Buimac, ii intreb daca e interzis, iar ei imi raspund ca nu. Revin cu intrebarea, dar ei imi intorc spatele. Ii ajung din urma si-i mai intreb o data. Imi raspund ca nu exista niciun fel de canion acolo. Intreb… „dar ceva chei… pe-aici…” gandindu-ma ca nu cunosc termenul de „canion”. Tot intr-o dunga imi raspund ca nu… Abandonez incercarile de dialog si o iau prin parc. Chiar frumos si chiar posibil de utilizat pentru o cursa :)

DSCN0285

Plantatie de braduti

DSCN0286

DSCN0287

Fataindu-ma prin parc poate o jumatate de ora, am pierdut directia, dar observ casa administrativa a parcului. O iau intr-acolo si, in apropierea ei, doi dulai cat casa ma iau in primire. Am un moment de stupoare pentru ca vad doi din cei cu care incercasem sa vorbesc stand pe prispa casei cateva zeci de metri mai incolo si hahaind inspre mine: e clar ca nu-si vor chema cainii inapoi. Opresc, ma dau jos de pe trotineta si incep sa vorbesc cu ei… cu cainii adica… Dupa cateva zeci de secunde ne impacam si-mi amushina curiosi rotile bicicletei si, mai apoi, bocancii mei. Cei doi nu mai rad… doar se uita cu coada ochiului. O iau din loc chemand dupa mine cainii cu binisorul, unul de-a dreapta si unul de-a stanga mea. Cei doi, abia cand s-au dumirit ca cei doi ciobanesti ma urmeaza, au catadixit sa fluiere sa si-i cheme inapoi. Am incalecat si am iesit din parc.

Dezumflat cu totul, am luat catinel drumul catre casa. Pe dreapta, in departare, din padure, se ascute un ac de stanca inspre ceruri:

DSCN0282

Iar mai departe, o urma de masina ce paraseste drumul catre dreapta, prin iarba inalta. Ma hotarasc sa o urmez: iarba-i pana peste roate, iar ici colo fleoscai prin mocirla. Tragand nadejde ca nu ma-mpotmolesc, ma indepartez de drumul mare. O poiana mica si plina de gunoaie si vetre de foc odata depasita, ajung la marginea peretelui, unde spargatorii si vanzatorii de piatra isi castiga periculoasa existenta:

DSCN0288

DSCN0289

DSCN0290

DSCN0292

Privind pierdut in dantelaria stancilor ce-si tin echilibrul de azi pe maine, miscat mereu de ploi si vanturi, cu coada ochiului deslusesc departe o silueta-n zbor. Soarele e-nspre apus, iar punctul se roteste incet deasupra. Imi incordez privirea… un uliu… doi ulii… trei ulii… Incerc sa-i prind in obiectiv, schimband mereu aparatul cu telefonul in speranta ACELEI imagini. Zoom sus, zoom jos, cu degetele pe ecran sau manuind cu nepricepere menu-ul…

DSCN0295

DSCN0297

Apoi, iar drumul catre „casa”, iesind in el precum carutasii, plini de noroi pe obade…

Asta mi-a fost excursia, sfarsita c-un gust amar si cu speranta ca mai incolo, oamenii se vor schimba, cei tineri – ce azi ne scriu pe internet sa ne povesteasca despre minunile de pe langa casele lor – vor ajunge si ei la acele birouri unde vor fi cu-adevarat interesati ca si locul lor, ca-i sat, comuna, targ sau chiar oras, sa fie pe harta celor ce le cauta. Cat o costa Doamne, sa pui o placuta pe marginea drumului? Cat o costa sa lasi niste turisti in curtea unui monument istoric sa-i faca o poza? Cat o costa, Doamne, sa-ti chemi cainii inapoi cand unul din rarii vizitatori iti calca pragul? Si, cat costa, Doamne, politetea, zambetul, indrumarea sau doar o vorba buna daca nu stiu?

In locuri in care Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista, am fost. Nu cred ca voi mai merge…

LE: Cautand acum, din nou, pe baza fotografiilor de pe goagle erth, am gasit intrarea catre Canionul (de nisip) Dofteana…

4619′ 05″ N, 260 32′ 38″ E , imediat dupa borna kilometrica ce indica „Dofteana – 2 km”, in vecinatatea acului de stanca fotografiat mai sus  :(

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s