Tura pe Valea Casinului si nu numai, printre nori si ploi (partea 1)

MAI 2014

Ne-am „bucurat” de-o primavara lunga, in care ploile ne-au tinutara in case, departe de sosele, drumuri forestiere si munti. La fel ca voi toti, si eu am simtit in ultima perioada ca panzele de paing au inceput sa-mi tina incheieturile. Asa ca tare m-am bucurat afland ca trebuie sa plec urgent undeva in zona Adjudului. Cum programul se anunta destul de lejer, ma si gandeam la ceva ture in zona. Timpul scurt scurs intre anunt si plecare mi-a rapit insa placerea de a-mi face planuri. Asa ca, totul s-a cam desfasurat pe genunchi. Cu o exceptie: maratonul de la Bicaz despre care apucasem sa ma informez mai din timp si sa-mi fac si o rezervare pentru cazarea de langa baraj.

Si, iata-ma miercuri dimineata la drum, luand directia Moldovei. Vremea buna si plecarea de foarte dimineata mi-au dat acel sentiment de placere pe care-l simt uneori. Destul de repede ajung la Panciu, apoi Adjud si, pe la 2 sunt aproape gata cu programul. Ajuns la pensiunea din Adjud, imi las bagajele, fac un dus si ma gandex… incotro s-o iau?

Dupa alergarea de duminica, condimentata cu tranta ce mi-a dat batai de cap (figurativa exprimarea…), voiam sa vad daca sunt in stare sa stau in saua bicicletei. Asa ca pe la aproape 3, plecam din Adjud spre Onesti, in sus pe soseaua ce insoteste Trotusul.

DSCN0012

Urmele scheletice ale vechiului pod sunt inca gazduite de apa primitoare

DSCN0015

Vremea e buna, iar panglica de asfalt te imbie. De-a stanga si de-a dreapta drumului, plaiurile mosnenilor te trimit cu gandul la linistea de odinioara.

DSCN0018

Drumul urca si coboara bland, iar oasele mele se simt … aproape bine :)

Ajung la intrarea in Caiuti. Un nume atat de copilaresc de frumos… ma farmeca si stau in fata panoului sa silabisesc: Ca-iuti… Ca-iuti… Ca-iuti… cat de frumos poate sa sune… CAIUTI!!!

DSCN0019

Odata depasita localitatea, intru in Negoiesti unde un panou imi face cu ochiul:

DSCN0027

Asa ca abandonez panglica de asfalt si fac dreapta, pe directia sagetii, traversand cu atentie calea ferata. Intru in zona amarata a Negoiestilor, cu case mici si copii ce nu stiu grija si-mi intind manutele sa le pocnim impreuna in palme. Intreb un trecator, la o intersectie, pe unde s-o iau spre pod. Omul se uita surprins la mine si ma intreaba „care pod?”. Ii explic eu si ma indruma inainte. Si, dupa inca cateva case, drumul…

DSCN0021

Trec pe langa un fel de troita si mai parcurg inca peste un kilometru, cu mult mai mult decat mi se spusese. Ajung, pe drumul inierbat, in sfarsit in „vecinatatea” unor cosasi la care strig in cautarea podului. Ne facem cu greu intelesi unii pe altii din cauza distantei, dar ma lamuresc ca trebuie sa ma intorc pana la… acea ce eu credeam a fi o troita. De fapt, acolo e podul:

DSCN0022

Care pod… nu e… e doar o constructie din beton, pe care nu scrie nimic-nimic, si care ar trebui sa fie monumentul comemorativ in onoarea sau amintirea raposatului pod. Daca pod nu e, admir o alta opera comemorativa situata alaturi:

DSCN0023

In incercarea de a descoperi o cat de vaga urma a pierdutului din piatra pod al maritului Stefan, am rascolit prin desisuri cu aparatul de fotat

DSCN0024

DSCN0025

Zadarnica imi fu cautarea… asa ca am luat drumul indarat

DSCN0026

Iesit din nou in sosea, continui urcusul domol, privind cu putina ingrijorare cerul. Dupa inca cativa kilometri, un tunet prelung ma anunta ca nu are sens sa mai merg cele 15 minute pana la Onesti, si ca as face bine sa ma intorc cat mai repede. Si iau drumul de intoarcere, cu ploaia rapaindu-mi pe urme. Dupa inca cativa kilometri, aceasta se dovedeste mai iute decat mine, asa ca sunt nevoit ca la prima terasa gasita in drum, sa-mi fac o onorabila iesire

DSCN0028

DSCN0030

Dupa o ora ce a trecut cu greu, albastrul imi face cu ochiul

DSCN0011

Cei 20 de km pana acasa se dovedesc destul de neplacuti, fiecare tir care trecea simtindu-se obligat sa-mi faca un dus pe cinste. De necondamnat pentru ca practic suvoaiele se scurgeau pe sosea….

O baie fierbine si o zi de maine, cu un plan mai bun, sper, de data asta…

Seara, la cina, vorbind cu gazda despre planul meu de a iesi din Onesti spre pasul Oituz, acesta ma curenteaza cu o vorba: „da’… la Casin ati fost? Da’ la cascada?”

Atat mi-a trebuit!

Ziua a doua e chiar pe gustul meu: la 7 eram la treaba, iar spre 11 acasa. Trotineta la impachetat in frantuzoiaca, cele necesare unei iesiri in natura si, la volan iau drumul Onestilor. Si bine ca m-a prins ploaia ieri, pentru ca daca as fi vrut sa beau o bere in Onesti, m-ar fi innebunit intrarea in oras: bombardament tactic pentru distrugerea cailor de comunicatii…

Fac stanga la sensul giratoriu spre Casin si, un kilometru mai departe observ o retragere in drum, numa’ buna de parcat frantuzoaice. Odata oprita, refac Helga si ma hotarasc, in urma evenimentelor meteo de ieri, sa o las cu aripile puse.

Primii 10 kilometri urc usor si ajung in buza comunei, in primul sat alcatuitor

DSCN0037

Trecerea imi arunca in fata ochilor privelistea frumoasei arhitecturi neaos moldovenesti

DSCN0038

de care, recunosc, sunt indragostit…

Mai departe, intru chiar in localitatea Casin unde, opresc la un „mixt” sa beau o bere… Caldura mare, mon cher! Abia apuc sa iau o inghititura asezat la una din cele doua mese de afara cand, un card de copii scapati de la scoala de peste drum tabara pe mine ca graurii. Fac eu ceva conversatie, dar cu 15 copii imprejur, greu sa fii inteligibil si… intelept :)

Plec destul de repede si opresc in dreptul Monumentului Eroilor din Casin, unde de Sfanta Zi de Inaltare, preotul satului tinea un discurs de Ziua Eroilor in fata elevilor si a unor localnici. Am oprit in strada si am ascultat cateva minute. Cand am sesizat ca atentia auditoriului s-a cam mutat de la preot la mine, am inclinat din cap si mi-am continuat drumul, oprind ceva mai departe la Cimitirul Eroilor, de data asta – singur!

DSCN0039

DSCN0040

DSCN0041

DSCN0042

O scurta-scurta pauza la iesirea din Casin pentru a mai imortaliza macar una din nenumaratele case ce mi-au incantat privirea si sufletul

DSCN0043

Surprinzator, desi i-am localizat turlele vechi, nu am dibuit drumul spre Manastire, asa ca am hotarat sa dedic ceva mai mult timp cautarii la intoarcere.

Iesirea din localitate din nou imi aduce aminte de adanca credinta inradacinata in pamantul acestor locuri, ce le-a fost sprijin si speranta oamenilor loviti de cei fara de tara ce umblau la cautat si luat de tara

DSCN0045

DSCN0046

Drumul urca usurel printre pajisti si, in curand, intru in ultimul sat de pe harta mea rutiera din rucsac (ca sa vedeti ce pregatit am fost…), dupa care Dumnezeu cu mila!

DSCN0047

DSCN0048

Aici se termina ce vedeam pe harta: Scutaru! Si, odata cu el, si asfaltul, padurea inghitind drumul:

DSCN0049

DSCN0052

Dupa o bucatica de drum, linistea padurii ma imbratiseaza si ma opresc sa ma bucur de ea

DSCN0050

DSCN0051

DSCN0051

DSCN0053

Kilometrii se scurg usor, chiar daca in urcare, incantat de aparitia veveritelor ce ma privesc curioase. Cu ochii prin copaci, dupa ele, observ intr-un tarziu plumburiul cerului ce parca imi promite o noua rapaiala. De data asta insa, sunt hotarat sa merg cat se poate, chiar prin ploaia promisa

DSCN0054

O noua pauza pe un pod din beton itit in mijlocul pustietatii, un pod ce mai intai imi aduce aminte de dantelariile croite de apa Putnei intr-o anterioara calatorie, iar mai apoi, tarziu, imi va da unele din cele mai consistente emotii simtite vreodata. Dar despre ele, la momentul potrivit. Deocamdata, sa ne bucuram de frumoasele imagini ale apei

DSCN0055

DSCN0056

DSCN0057

Drumul incepe brusc sa urce si coteste la fel catre stanga. Respiratia se accelereaza parca presimtind frumusetea ce ma asteapta in apropiere: o cascada despre care, asa cum v-am spus, am aflat cu totul intamplator: cascada Bucias.

Situata in cadrul rezervatiei naturale cu acelasi nume, la cca 25 de km de Onesti, este formata prin prabusirea talvegului paraului Bucias, afluent de stanga al Casinului. Cu o inaltime de 15 metri, este cea mai mare cadere de apa naturala din judetul Bacau si precede o alta cascada, foarte putin cunoscuta – Cascada Fata Moarta. Odata cu luarea tuturor masurilor necesare declararii sitului ca rezervatie naturala, constructiile si exploatarea lemnului devenind doar o industrie „de intretinere”, primul efect – cu totul neasteptat – a fost instalarea naturala a caprei negre si nu numai a ei. In apropiere se afla si Schitul Bucias si Pastravaria „Intzarcatoarea”, popasuri ce au fost inscrise deja in lista de asteptare ce sta in dulapul cu lucruri „d-ale Helgai”. Dar sa lasam imaginile sa vorbeasca…

DSCN0058

DSCN0059

DSCN0060

Si impresionanta constructie din lemn ce inlocuieste cu mult succes – si cu o imagine deosebita – zidurile de sprijin masive din beton

DSCN0061

DSCN0062

DSCN0065

DSCN0069

Mai urc cativa metri si ajung in partea de sus a cascadei, unde fac ceva echilibristica ca sa o pot vedea si fota mai bine:

DSCN0072

DSCN0071

DSCN0073

DSCN0074

De-aici incolo, devin creator de confuzii: imediat ce am suit din nou in sa, din fata se aude venind o masina cu lemne. Ramas „infixat” de ieri in ideea ca ajung in Pasul Oituz, neavand la dispozitie si o harta pe care sa o consult regulat, uit ca de fapt eu ma indrept cumva catre nord-vest dupa ce am mers catre sud-vest. In principiu, se poate ajunge dupa un ocol si o intoarcere, la Lepsa – un gand pe care l-am avut intr-o oarecare masura in cap. Directia pe care o urmam insa ar fi dus catre Oituz, fara a exista si un drum. Opresc masina cu lemne si vorbesc cu soferul care-mi spune ca s-ar putea ajunge in Oituz, dar dupa o portiune foarte dura si lunga de carat trotineta in brate. In plus, cararea nefiind marcata, aproape sigur ma voi rataci. La toate astea – imi spune – e bine sa fiu foarte grijuliu cu prezenta animalelor salbatice care misuna in zona.

Ii multumesc pentru informatii si hotarasc sa merg pana la capatul drumului, atat cat este, si sa nu ma aventurez mai departe. Zis si facut: o ultima privire intoarsa catre cascada si iau drumul inainte:

DSCN0076

Bratara cu fluier e pregatita si, din cand in cand, mai slobod cate un tzignal. Inaintez inca aproape 5 km, iar din fata se aude zgomotul unei alte masini cu lemne. Ma retrag cat mai aproape de dreapta ca sa incapem si ma pregatesc ca, la nevoie, sa chiar opresc. Soferul insa, de cum ma vede, incepe sa clipeasca din faruri cu intentia clara ca eu sa opresc, lucru pe care il si fac. Omul opreste in dreptul meu si ma anunta ca as face foarte bine daca m-as intoarce si nu as merge mai departe, explicandu-mi ca este anotimpul scroafelor cu godaci proaspat fatati, scroafe care umbla in haite si sunt extrem de agresive. Atat de agresive incat nici sa nu-mi bat capul cu ursii de care zona oricum e plina, pentru ca acestia din urma evita contactul cu omul, pe cand scroafele ataca fara niciun fel de semnal.

Fiind al doilea avertisment, mi-a venit in cap povestea cu bautul: daca unul iti spune ca esti beat, sa nu-l crezi. Dar daca iti spune si al doilea, e cazul sa faci nani. Intelegand ca omul nu a oprit degeaba ditamai namila, fara ca eu sa-l solicit, am luat avertismentul foarte in serios si am facut stanga imprejur. Am stat cateva minute bune lasandu-l sa se indeparteze si am pornit catre vale, de data asta cu ochii in patru. Am remarcat ce mare lucru este conditionarea mentala cauzata sau datorata unei informatii care te incarca. Daca la urcare fluieram fara de griji, coborarea a fost cu emotii permanente.

Ca sa scap mai repede de portiunea periculoasa, evident ca am tras tare la vale, ajungand in fine la podul despre care va vorbeam mai sus: panta rapida cu viraj strans la dreapta si inscrierea pe pod. Il sesizez cu coada ochiului la mai bine de 40 km/h si incerc o frana. Spatele derapeaza rapid si, evident, renunt incercand pe cat posibil sa evit capul de pod si sa raman pe drum. Un val de transpiratie ma inunda cand imi dau seama ca sunt la cativa centimetri sa ratez calea rutiera a podului si sa iau parapetul din stanga in dinti. Parca cu ultimele puteri reusesc sa ma redresez si sa ma indepartez de zona periculoasa luand in plin rostul transversal de la iesirea de pe pod, cu o zdruncinatura care-mi rupe fundul. In sfarsit reusesc sa opresc si ma gandesc sa evaluez pagubele, iar primul gand pleaca catre sinele de sa: din fericire nedeformate. Roata spate insa, vizibil descentrata, fara inca guma dezumflata. Ma bucur ca am scapat intreg si continui alergarea catre civilizatie.

In sfarsit, ajung la granita rezervatiei si opresc sa-mi trag sufletul:

DSCN0078

DSCN0079

De aici, doar asfalt si, o datorie: Manastirea Casin. Dar despre ea si altele, in urmatorul articol

VA URMA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s