Tura la Cascada Putnei si Cheile Tisitei

SEPTEMBRIE 2013

Tara m-a vrut marti, 10.09.13 la Moldova, cu trebi in zona Panciu, Adjud, Marasesti,… Ufff! Ce am pe-acolo? Pai… cazarea fiindu-mi la Adjud… Onesti (n-am ce vedea!), as mai avea in est Padurea Budeasca, dar mi-e lene sa caut despre ea… si mai e si „camp„… si mai zice si ca ploua saptamana asta…

Marti la 4 eram in masina. Helga, „pe bancheta din spate„. O zi moarta, cu drum, alergatura, si ajuns la pensiune rupt la 6 seara. Ce sa fac? Sa o montez pe trotineta si sa ma invart in oras? HA! Mai bine beau o bere! Doua! Si m-am culcat…

Miercuri… plec dimineata la Bacau, apoi Moinesti, unde reusesc sa termin repede si, la 12.40 eram inapoi la Adjud. Dureaza 5 minute pana-mi fac rucsacul, dar nu stiu incotro s-o iau. Balauresc un sfert de ceas pe net si-mi cade fisa: merg la Lepsa, si de-acolo in Cheile Tisitei. La plecare, vorbind cu gazdoiul, ii spun ca plec la… Panciu (ca-mi ramasese in cap de ieri) si omul imi spune ca exista un drum mai scurt si mai bun de la Adjud la Panciu care nu foloseste DN-ul, dupa care-mi explica pe unde s-o iau. Nu realizez si pornesc catre Panciu. De-acolo spre Soveja, uitand ca drumul DN 2L Soveja-Lepsa este impracticabil. La 2 jumate eram cu frantuzoaica proptit in panoul de avertizare din Soveja care-mi reamintea ce mai incercasem acum 4 ani: tranzit pana in Lepsa INTERZIS. Si e interzis pentru ca drumul e praf-praf!

Afara bureaza. Imi aprind o tigara sa gandex:

– ploua

– nu sunt in Lepsa

– nu am ce face in Soveja

– dar daca….

Dar daca iau io muntele si padurea-n peptu-mi de arama 16 km pana-n Lepsa? Si cu ploaia? ASTA E!!! Ma schimb facand miscari de contorsionist in masina, trag foita pe mine si o montez pe Helga si…

…. la 3 si 20 eram in sa: aveam in rucsac o camera, trusa de scule, frontala, un tricou gros, foita de vant, aparatul de fotat, doi shnichersi, o tableta de glucoza si un litru jumate de suc. Ploaia s-a oprit. Iar drumul……

IMG_0139

… asa arata cand arata bine…

Stiu ca ma asteapta 17 km pana in Lepsa, dar n-am habar despre drum decat ca traverseaza o culme si este impracticabil pentru dame pretentioase ca frantuzoaica mea. Un calcul rapid imi spune ca as avea de facut 17 dus, 17 intors, cam 6 pana in chei + 6 la intors si vreo 5-6 in chei. Total: vreo 50 de km din care stiam ca cel putin 12 sunt de asfalt. In rest… diferente de altitudine, alte informatii… canci!

Revenind, la 15.22 sunt calare, iar la 15.50 dupa un urcus daramator, iau o prima pauza de glucoza. Trantesc trotineta la baza unei surpari si o fotez.

IMG_0137

IMG_0138

Cum am ascuns aparatul, in timp ce cotrabaiam prin rucsac, a reinceput ploaia… mi-am tras foita pe mine si, molfaind la glucoza, am scos protectia rucsacului si l-am mumificat.

Dupa 7-8 minute, din nou in sa. Bineinteles ca, dupa alte 5 minute, ploaia s-a oprit, iar eu m-am oprit sa ma dezbrac…

Iar daca tot am umblat in rucsac…

IMG_0140

Drumul, inca de la debut merge prin padure, urcand constant pe primii 4 km cu pante de 8-10%, pe un carosabil spart si presarat cu pietroaie mobile si bucati de crengi, pe alocuri fiind de-a dreptul rupt. Ar trebui retinut si ca este o zona cu o mare densitate de ursi, chiar ceva mai mare decat in Bucegi si Leaota. Este solicitant si necesita mare atentie.

Dupa primii 4 km, catararea se mai indulceste, trecand prin adevarate tuneluri de verdeata. Ajung, dupa 6.5 km pe culme.

IMG_0142

IMG_0143

Sunt lac de apa, dar timpul strans nu-mi permite cine stie ce ragaz. Asa ca o poza doua si o iau la vale spre Lepsa. Nu merg mai mult de 500 m si-mi sare aripa fata care, normal, se infige intre spite. Din fericire, drumul nu-mi permitea cine stie ce viteze, asa ca am oprit in siguranta, am extras haripa si am cocotat-o pe rucsac.

IMG_0150

Tot raul spre bine: incidentul s-a petrecut langa un panou explicativ cam obosit, dar inca lizibil:

IMG_0147

IMG_0146

Dupa cam doi km de coborare incordata, ajung in dreptul unei case incepute si abandonate din cauza cedarii fundatiei, unde sunt „curentat” de peisaj:

IMG_0153

IMG_0154

IMG_0155

Si casa cu pricina:

IMG_0156

IMG_0157

Asa ca, daca va faceti casa, ganditi-va bine inainte de asta UNDE si PE CE o faceti. Betonul l-a adus de 20 si ceva de km….

Coborarea se mai indulceste, traversand poieni populate de unele din cele mai frumoase animale ce ne-au insotit evolutia:

IMG_0159

Si, intrarea in Lepsa, pe la 5:

IMG_0160

Daca mi s-a parut grea catararea de inceput, aflati ca nici coborarea nu mi-a fost simpla, astfel incat, dupa 17 km inregistram deja o intarziere fata de planificat de mai bine de un sfert de ora. La intrarea in Lepsa, intalnim Manastirea cu acelasi nume:

IMG_0161

Lasand in urma Manastirea, apoi intreaga localitate plina de vile cochete, am oprit pe DN pentru o reevaluare a planului initial: merg direct in chei sau caut intai cascada, o vad si abia apoi in chei? A castigat cascada, stiind despre chei ca sunt mai dificil de facut, iar ce-i in mana, nu-i minciuna.

Drumul continua asfaltat, in coborare, pana la podul ce se desprinde spre dreapta din DN catre chei.

IMG_0166

Nu ma pot stapani si, profitand de faptul ca nu ploua (deja indurasem cateva reprize si nu stiam daca sunt ud de la transpiratie sau de la ploaie), opresc pentru cateva fotografii de pe podul ce duce in chei, pentru o priveliste ci mi-a parut a fi deosebit de spectaculoasa:

IMG_0167

IMG_0168

IMG_0169

IMG_0170

IMG_0171

Dupa scurta pauza facuta pe pod, am facut o sumara inspectie sa verific daca trecerea podului ma va duce in Chei. Si am primit confirmarea de pe indicatoarele plantate imediat dupa pod, intr-un „T”.

Pe deplin lamurit, am revenit in DN si am continuat coborarea catre Cascada. De la coborarea din padure si pana la podul spre Chei, am avut cca 3 km de coborare alerta, urmati de inca aproape 1 pana la intrarea spre Cascada. Si, iata-ma-s:

IMG_0173

Dupa depasirea gheretei parasite de la intrare, unde mai era inca afisat pretul de intrare pentru vizitatori (2 lei), accesul catre Cascada se face printr-un spatiu bine amenajat ce te conduce catre 2-3 „balcoane” de unde se pot face fotografii:

IMG_0182

Extrem de spectaculoasa, fotografiile ce urmeaza sunt doar o palida imagine a frumusetii deosebite a acestui colt de tara, de rai, de ce vreti voi mai frumos…:

IMG_0174

IMG_0175

IMG_0177

IMG_0179

Dupa baia de frumusete si singuratatea unui loc binecuvantat, am luat treptele inapoi, cu nemtoaica in brate, pentru a continua catre a doua parte a iesirii mele, Cheile Tisitei.

Extrem de incantat de ideea vizitarii Cascadei, un obiectiv de neratat daca va aflati in zona, am luat drumul inapoi, in urcare, catre podul ce avea sa ma duca in Chei. Am traversat rapid raul si am ajuns in „T”: spre stanga este accesul catre camping si vreo doua pensiuni, spre dreapta, pe langa cateva casute cochete de vacanta, se intra pe drumul spre Chei:

IMG_0183

IMG_0184

Realizat dintr-un macadam excelent, acesta urca usor croindu-si drum printre peretii de stanca. Este traseul unei vechi cai ferate, abandonate in anii ’20 daca retin bine (voi reveni cu date exacte in sectiunea dedicata Cheilor din Romania), si care continua pana la intrarea „oficiala” in chei:

IMG_0185

Zona este o rezervatie naturala si, evident, exista un acces in interior cu plata unei taxe. Eu am ajuns suficient de tarziu incat sa nu mai fie nimeni la ghereta unde se face incasarea contravalorii vizitei si am profitat de poarta deschisa. Pana sa profit insa, am cautat sa ma informez cat de cat cu privire la rezervatie. Panourile de la intrare ofera o multime de informatii pe care vi le aduc si voua prin intermediul fotografiei:

IMG_0186

IMG_0187

IMG_0192

Cu ocazia acestui articol, unii dintre noi vor invata si cateva reguli elementare de comportament in habitatele locuite de animale agresive.

Dupa depasirea constructiei de acces, drumul continua pe malul drept al Tisitei, pe o carare alcatuita din lamele de cativa centimetri din granit spart intr-un fel de „cioburi”. Este rezultatul prabusirilor succesive ale zonei puternic fisurate.

IMG_0195

IMG_0199

IMG_0196

IMG_0197

Peisajul este in continuare spectaculos si-si merita fiecare privire pe care i-o oferim:

IMG_0200

Iar Tisita se zbate intre bolovanii uriasi cazuti in calea ei:

IMG_0203

IMG_0207

Dupa traversarea zonelor cu aschii de granit, poteca intra in padure si devine dintr-o data moale si umbroasa

IMG_0205

Iar peretii poarta amprenta muncii de milioane de ani a raului:

IMG_0206

Ici-colo cate o cascada bucura ochiul cu stralucirea ei si auzul cu susurul:

IMG_0208

Oprit intr-un luminis pentru o scurta pauza, incep sa-mi pun problema timpului pe care-l mai am la dispozitie: se intuneca cu repeziciune, iar senzatia este amplificata de versantii situati de o parte si de alta a apei:

IMG_0211

Imi fac socoteala si hotarasc sa nu mai avansez mai mult de un sfert de ceas. Pornind la drum mai departe insa, trebuie sa gasesc o cale sa depasesc…

IMG_0213

…la final scapand cu picioarele uscate.
Cele 15 minute nu se lasa scurse pentru ca lucrurile se complica (pentru astazi) iremediabil:
IMG_0214
IMG_0216
Inca o scurta pauza si imi iau „la revedere”, cu promisiunea ca voi reveni, nu stiu daca neaparat cu trotineta, dar sigur voi veni sa le bat cararile:
IMG_0220
Am iesit destul de rapid din chei, trecand din nou (cu noroc) fara sa-mi ud picioarele peste adunatura de crengi, pietre si noroaie, traversand podul si luand-o in sus catre Soveja. Pe drum insa, chiar la intrarea in Lepsa, o foame nemaivazuta ma lovi in crestet, mai ales ca vazusem un fel de cotetz unde se afla o mare reclama: cascaval, urda, unt, branza, carnati de la stana. Alaturi un alt cotetz cu staropramen la draft. Am oprit la primul si am constatat ca nu avea decat cas de oaie. Am cerut o bucata care a venit de aproape 1 kg. Am platit cei 12 lei ceruti si am intrebat de-o buca’ da paine: n-am… Asta e! Va trebui sa ma multumesc sa-l mananc gol si udat cu un pahar de bere. Asta am si facut, asezat pe bordura drumului, cu casul intr-o mana si berea in cealalta.
Odata „hranit si beut„, am incalecat din nou stiind ca ma asteapta multi kilometri de urcat, o padure de traversat, 6 km de coborat si o frantuzoaica la capatul drumului. Inca nu stiam ce va sa vina… :)

Avand caloriile recompletate la buza de sus, hidratarea realizata, la 7 luam drumul catre iesirea din Lepsa, pe care am depasit-o in viteza. Inca putin si intru pe urcarea ce ma va duce in padure. Odata intrat sub arbori, ma opresc sa ma dezbrac si sa-mi aprind lanterna. Urc destul de bine si parcurg primii din cei 7 km de abrupt impadurit. Chiar mai bine decat ma asteptam avand in vedere ca de la iesirea din Chei, mai urcasem deja cam 4 km, dar de asfalt. Foaia mica si pinionul cel mai mare imi sunt de mare folos pe drumul excesiv de accidentat. Din cand in cand, sunt nevoit sa-mi temperez roata din fata ce-si dorea sa urce la cer, cu extensii peste ghidon.

Ma bucuram ca nu mai ploua si nu mai trebuie sa fac tot felul de scamatorii ca sa nu ma ude pe mine sau rucsacul. Retinusem casa in constructie si abandonata ca fiind la 4 km de varf si am hotarat ca, acolo fiind in capul meu cam jumatatea catararii, sa fac o pauza. Si am ajuns. Peisajul cerului in lumina apusului, intrerupt de norii de ceata ce se asezau in vai m-a lasat mut de uimire. M-am smuls rapid din reverie si am inceput sa cotrobai infrigurat dupa aparatul de fotat, sa va pot imparatasi si voua din asta minunatie:

IMG_0221

IMG_0223

IMG_0225

IMG_0226

Odata terminata lucrarea cu aparatul, mi-am permis, in perspectiva ultimilor 4 km de catarare, sa mai pap ceva glucoza. Apoi am reintrat in padurea care, cu fiecare pedala, parea a deveni tot mai intunecoasa. Firesc… e 8 seara in septembrie.
Frigul incepe sa se simta, iar umezeala de pe peticele de asfalt combinata cu baltile de pe drum incep sa-mi joace renghiuri. Si, peste toate, ma simt dator sa devin foarte atent si la zgomotele padurii, ca sa nu fiu luat prin surprindere de aparitia vreunei jivine la doi pasi de mine..
Din fericire, am gresit socotelile si pana in varf am mai urcat doar 2 km. Deja e noapte si doar in departare se mai zareste o lumina vaga. Imi permit 5 minute de pauza inaintea coborarii la lumina lanternei si imi pun foita de vant pe mine cu gandul la cele 20-25 de minute de coborare. Asta, evident in capul meu prost: sa cobori 6-7 km prin bezna, pe un drum spart, la lumina unei frontale se va dovedi pana la urma o incercare ce va dura binisor peste o ora.
Chiar daca de data asta frontala avea bateriile aproape noi, chiar daca aerul de munte nu mai era populat de milioanele de musculite ca la Gura Apelor, chiar daca am putut sa-mi scot in siguranta ochelarii de pe nas ca sa prind si cea din urma raza de lumina, era clar ca nu se punea in niciun caz problema vitezei la coborare ci, intr-o mult mai mare masura, problema integritatii corporale proprii. La toate astea, daca va veti fi uitat cu atentie la penultima poza, veti fi constatat ca ceata cobora pe toti muntii dimprejur.
Si de ce ar face muntele meu exceptie???
In aceste conditii, coborarea pana la frantuzoaica s-a facut mai mult pe pipaite, evitand in cateva randuri cazaturile pe bolovanii rostogolitori ai drumului. Cel mai greu imi era cand simteam cum una din roti ia marginea longitudinala a cate unei bucati de asfalt ce mai bine ar fi lipsit cu totul: roata iti fugea intr-o parte, iar ochii iti erau complet inutili.
Parca nu se mai sfarsea drumul si, cred, m-am oprit de 4-5 ori sa verific cati kilometri mai am de coborat.
La 21.15 eram langa frantuzoaica: o ora si un sfert pentru 6-7 km…
N-am intarziat prea mult, renuntand sa-mi schimb tinuta si ocupandu-ma numai de bagatul bicicletei in masina. Mi-am aruncat in goana ochii pe ciclocomputer si am gasit 45 km parcursi si o temperatura la sosire de 11.9 grd. C. Am pornit frantuzoaica si caldura totodata si am pornit catre Adjud.
La 22.45 eram acasa, dar… la ora aceea bucataria era inchisa. Am fost nevoit sa ma multumesc cu un antreu alcatuit dintr-un gat de coniac din rezerva proprie, sa ma bucur ca n-am mancat tot kilogramul de urda si am avut astfel si felul 2 (fara paine!!!) si sa ma bucur la desert de doua conserve de bere tot din rezerva proprie. Apoi, dusul absolut necesar ca sa nu ma zgarie noroiul cazut de pe picioarele mele pe cearsaf si, in sfarsit, dialogul cu piticul ce ma insoteste mereu, peste tot: el sta mic-bobosat intr-un colt al camerei cu o maciuca in mana si, cum ma vede ca ma sui in pat, PAC! una la temelie astfel incat adorm intr-o clipa… :)
A fost o tura frumoasa chiar daca nu am apucat sa vad decat o parte din Cheile Tisitei. Un motiv in plus sa revin si sa le cinstesc asa cum se cuvine intr-un viitor pe care mi-l doresc cu sanatate. A avut si un pacat insa, inerent acestui tip de iesiri: conditionarea impusa de timpul avut la dispozitie care, depasit fiind, mi-a dat si ceva senzatii tari.
Cu dorinta de a va fi starnit curiozitatea de a parcurge zona cand aveti ceva timp la dispozitie, declar aceasta poveste incheiata 🙂
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s