Tura de iarna in Cheile Latoritei, Petrimanu si Galbenu

 

DECEMBRIE 2013

Pe 2 noiembrie am facut ultima iesire alaturi de doi dragi prieteni de pe forum. A urmat o perioada extrem de incarcata pe plan profesional, la care s-a adaugat si un incident, ce urma in scurt timp sa se repete, legat de sanatate. Acestea au fost motivele intemeiate ce m-au tinut departe de trotineta aproape doua luni, desi toamna a fost inca lunga si frumoasa.

Concret, in 27 noiembrie, in timpul unei activitati de rutina in baia proprie, am ramas blocat cu spatele, durerile din zona lombara obligandu-ma sa cam zac mai bine de o saptamana. In 20 decembrie, odata cu finalul activitatilor profesionale, o miscare gresita ma readuce in aceeasi situatie tampita in care reusesc sa raman practic imobilizat a doua oara. Apropierea plecarii pentru petrecerea Revelionului 2014 m-a obligat la un repaus prelungit in speranta ca voi fi bun de condus si participat pana in 29 ale lunii cand era planificata plecarea. De mai demult ma gandisem sa iau si trotineta cu mine, avand in vedere perioada indelungata rezervata si bogatia peisajelor din zona.

In 29, dimineata, departe de a fi complet refacut, am inceput sa aranjez, unul cate unul, bagajele in Argintutza (Polo 1.2) dupa ce i-am desfacut bancheta din spate. Aveam in gand sa o pun si pe Helga deasupra chiar daca inca nu stiam cum se va comporta spinarea mea la aceasta miscare ce presupune un efort ce nu se-mperechea bine cu starea mea de atunci. Cu infinita grija, am reusit sa o pun acolo unde-i era locul: peste bagajele atent tiparite.

Pe la 12 plecam la drum pe traseul Pitesti-Ramnicu Valcii-Brezoi-Bradisor-Valea Macesului unde si parcam in curtea pensiunii. Cu aceeasi infinita grija o dau pe Helga jos, ii montez rotile si, dupa ce o sprijin, incep descarcarea bagajelor unul cate unul. A mea (din acele vremuri apuse) s-a mobilizat exemplar si le-a carat singurica pana la etajul 1 unde se afla camera noastra. Eu am stat sa ma odihnesc cateva minute pe un scaun afara, dupa care, potrivind saua mai jos, am incercat apa cu degetul: asezand bicicleta langa treptele de acces in pensiune si folosindu-ma de acestea pentru sprijin, m-am cocotat in sa. Am iesit cu greu pe poarta si am luat soseaua ca sa vad ce se intampla. Am riscat putin, dar cei 5 km parcursi aproape fara dureri m-au incurajat sa-mi fac planuri pentru urmatoarele zile.

A doua zi la 7 eram in picioare: primul din grup. Mi-am facut un ness si am verificat temperatura: zero grade. Mi-am pus itzarii termici, chilotii cu bazon peste, tricou termic, un tricou obisnuit, polarul, doua perechi de ciorapi flausati, bocancii de munte, foita de vant pe deasupra, caciula de melana subtire si casca. Il ultima clipa mi-am adus aminte de aparatul de fotografiat si l-am aruncat si pe el in rucsac.

Prognoza meteo parea a fi incurajatoare, temperatura urmand sa urce pana la cca 2 grade si un botz de soare avea sa se iveasca la pranz. Adevarat insa ca acestea urmau sa petreaca in Voineasa si nu acolo unde intentionam sa urc.

La 8.20, cu ajutorul treptelor, eram in sa, luand soseaua la pas catre intersectia spre Ciunget. Simt frigul la umeri, dar stiu ca urcusul ma va incalzi.

Primul popas il fac rapid, dupa nici doi kilometri, ca sa-mi refac nodurile sireturilor de la bocanci, mult prea stranse pentru gleznele mele in permanenta miscare. Cu ocazia asta, scot si aparatul de fotat pe care mi-l atarn de gat, si-mi trag si ochelarii pe nas.

DSCN3192

Vremea este in toane bune, cerul fiind senin, insa aerul este impanat de acea ceatza rece ce patrunde prin toate hainele mele. Temperatura a scazut cu doua grade asa ca nu pierd prea multa vreme in pauza.

Soseaua spre Ciunget este asfaltata si, chiar daca urca putin, avansez destul de rapid. Spatele imi permite miscarile impuse de pedale si ma gandesc ca, daca nu fac miscari bruste, imi pot atinge tinta: barajul si lacul Petrimanu.

Pe marginea drumului apar primele semne ale efectelor frigului:

DSCN3195

O foarte scurta pauza ca sa prind scurgerea incremenita, si din nou la drum. In fata se zaresc primele zone insorite, iar increderea in propriile puteri, creste:

DSCN3196

Mi-e lene sa mai fac verificari ale temperaturii, dar o simt inca destul de acut la nivelul umerilor. La intrarea in Ciunget, trebuie sa fiu mai atent la drum pentru ca soseaua pe care merg isi schimba culoarea de la negru la marmorat. In fata mea apare si intrarea in uzina subterana Lotru:

DSCN3197

Situata la o adancime relativa de 144 de metri fata de talvegul natural (fundul albiei) raului Latorita, avand un volum al cavernei de peste 82.000 mc, accesul la centrala se face printr-un tunel lung de 1140 metri, cu dublu fir, avand panta medie de 10%. Cei 82.000 de mc sunt dati de: lungime = 130 m, latime = 18 m, inaltime = 35 m, in care sunt situate cele trei hidroagregate tip Pelton de cate 170 MW fiecare, asigurand o cantitate de energie echivalenta cu 860 GWh/an. Pusa in functiune in 1972, centrala Lotru-Ciunget este cea mai puternica si complexa amenajare hidrotehnica de pe raurile interioare ale tarii. Complexitatea ei este data de cele 6 acumulari care o deservesc (Petrimanu, Galbenu, Jidoaia, Lotru aval, Balindru si Vidra), functionand in dublu sens: genereaza energie la intrarea in sarcina dictata de sistemul energetic national datorita caderii de 809 m la axul turbinelor si – pompeza apa in Lacul Vidra pentru asigurarea debitului de uzinare cand sistemul o scoate din functiune. Cele 3 statii de pompare ce urca in acest ultim caz apa in lacul Vidra sunt: Petrimanu, Jidoaia si Lotru aval. Regimul de functionare poate fi si sincron asigurand atat energie electrica prin uzinare cat si repompare in lac. Amenajarea dispune de:

Derivatia principala prin care se amenajeaza caderea disponibila si se capteaza debitul de 4 mc/sec. Este formata din: barajul Vidra, care creeaza o acumulare multianuala cu un volum de 340 milioane mc de apa, priza de apa, galeria de aductiune lunga de 13,7 km, castelul de echilibru, casa vanelor fluture, galeria fortata lunga de 1,32 km, casa vanelor sferice, centrala subterana Ciunget (510 MW), sala transformatoarelor, galeria aferenta de cabluri si galeria de fuga.
Reteaua de captari si aductiuni secundare prin care se colecteaza atat apele din bazinul Lotru cat si din bazinele raurilor invecinate ce sunt transportate gravitational sau prin pompaj in acumularea Vidra, pentru a se asigura caderea de 809 m ce este necesara functionarii. Aceasta retea consta din 83 de captari, 4 baraje de beton in arc (Galbenu, Petrimanu, Balindru si Jidoaia) – din care trei creeaza acumulari prin pompaj si 128,2 km de galerii.

Cota castelului de echilibru se afla cu peste 800 de metri mai sus decat cota centralei si asigura eliminarea bulelor de aer ce se formeaza la transferul debitelor prin galerii si care poarta numele de cavitatie, precum si la atenuarea loviturii de berbec ce are loc la deschiderea caii apelor catre turbine.

DSCN3199

Odata depasit acest punct, se intra in Cheile Latoritei. Denumirea mai veche a raului este „Latrita” si semnifica numele femeii Lotrului.

Situate intre Muntii Latoritei si Muntii Capatanii, in partea de sud a Muntilor Latorita si in cea de nord a Muntilor Capatanii, sapate de raul Latorita, afluent al Lotrului, Cheile Latoritei sunt unele dintre cele mai spectaculoase defilee din tara. Sunt de o rara frumusete, peisajul fiind unul salbatic completat de piatra, muschi si multe caderi de ape.
Intinzandu-se pe o distanta de cca. 25 km, Cheile si Valea Latoritei ofera o priveliste de o frumusete nebanuita, oferind si posibilitatea de a traversa muntii prin Cheile Oltetului pentru a ajunge la Pestera Polovragi si Manastirea Polovragi si de aici la Pestera Muierii.
Valea Latoritei si Muntii Latoritei adapostesc in padurile de brad si fag o varietate de plante si animale. Pentru protejarea speciilor rare, au fost create rezervatii naturale precum: Iezerul Latoritei, Muntinu, Defileul Latoritei. Flora din aceasta zona cuprinde jnepeni, bujorul de munte, bulbucii de munte, angelica, floarea de colt precum si alte plante medicinale. Din fauna vaii nu lipsesc ursul brun, cerbul carpatin, capra neagra, rasul, lupul, caprioarele.
Punctele de atractie ale vaii sunt: Cascada Apa Spanzurata, Piatra Fetii, Lacul Petrimanu, Lacul Galbenu, Cascada Moara Dracilor, Lacurile Iezeru Latoritei si Violeta.

Si, iata-ma-s in Chei:

DSCN3200

Am parcurs pana aici cca. 8.5 km. Asfaltat in anii ’70, drumul a suferit din lipsa intretinerii transformandu-se intr-un amestec de asfalt si macadam la inceput, numai macadam de buna calitate mai apoi.

DSCN3201

Aflata intr-o lunga perioada secetoasa, zona desi strabatuta de o multitudine de paraie ce-si varsa obolul in Latorita, acum sunt doar firave cursuri ce strabat pantele abrupte ale versantilor ce inchid valea

DSCN3202

 

DSCN3203

DSCN3204

 

Urcusul se ascute si o va tine tot asa cale de multi kilometri, fara zone de fals plat sau coborari pentru odihna. Temperatura se mentine negativa, valea fiind umbrita in cea mai mare parte a zilei, iar asta se vede in incremenirea paraielor ce incearca scoborarea pe versanti

DSCN3205

Ici-colo cate o surpare ce aduce bolovanii in drum, ma pune in garda sa fiu atent la fiecare zgomot

DSCN3206

 

DSCN3207

 

DSCN3208

Asfaltul e uscat si ma felicit in gand ca nu mi-am montat cramponatele cu cuie. Din cand in cand, in mijlocul drumului cade cate o bucata de gheata de pe abrupturile invecinate, iar eu ma uit la ele fascinat rugandu-ma in gand sa nu ma nimereasca

DSCN3209

Drumul urca in continuare strabatand o pustie salbaticie. Rar se aud pocnetele ghetii de sus, iar aerul este rece si mut

DSCN3214

Incerc sa mentin un grad de efort cat mai echilibrat cu putinta astfel incat sa nu transpir, stiind ca sub termicul de prim strat se afla foarte strans un brau de lana ce-mi protejeaza spatele. In fata, varfurile scaldate in soare imi dau putere:

DSCN3219

Pauzele sunt foarte scurte si-mi trag sufletul doar cat sa fac pozele

DSCN3217

Spatele meu se simte foarte bine si asta ma bucura nespus. As fi fost extrem de amarat sa nu pot profita de zona si vreme…

O noua pauza se impune

DSCN3220

pentru ca ma asteapta… vremuri grele:

DSCN3221

iar Petrimanu e inca departe

DSCN3222

Zapada topita si reinghetata pocneste sub rotile ce arunca o ploaie fina de cristale

Am in maini doua perechi de manusi: una fara degete, de bicicleta, iar a doua cu degete, palmele din piele si exteriorul dintr-un material termic. Cu toate cele doua straturi, din cand in cand trebuie sa iau mainile de pe ghidon si sa misc degetele pentru a le incalzi. Frigul se vede in paraiele inghetate ce-mi insotesc calatoria:

DSCN3223

 

DSCN3224

 

DSCN3225

Pauzele sunt scurte, iar dexteritatile necesare manevrarii aparatului de fotografiat, tot mai putine :)

Dupa inca cativa kilometri din urcarea ce parca nu se mai termina, de dupa o curba a soselei, ma intampina un peisaj ce m-a facut sa opresc brusc, fara sa-mi mai pese de eventualele consecinte: ORGA DE GHEATA. Am coborat si m-am apropiat cu atentie, parca pentru ca zgomotul pe care l-as fi putut face sa nu dezintegreze minunatia ca o dantela trainicita din cea mai subtire urzeala…

DSCN3227

 

DSCN3228

 

DSCN3230

 

DSCN3231

 

DSCN3232

 

DSCN3234

Probabil ca oricat de multe fotografii as fi facut, rezultatul ar fi fost in continuare infinit de departe de senzatiile pe care ti le ofera acest peisaj, acompaniate de zgomotul apei ce se scurgea pe dedesubtul tuburilor de gheata ce alcatuiau fascinanta constructie a iernii…

Plimbatul in jurul cascadei, chiar daca doar cu mainile goale pe aparatul de fotografiat, m-a mai incalzit, insa doar la picioare. Asa ca, dupa repriza de admiratie tacuta, am luat din nou drumul catre in sus. Nu pentru mult timp insa, pentru ca dupa inca 2 km ajung la…

DSCN3236

Acolo unde valea se ingusteaza a doua oara, pe marginea unei stanci din calcar cristalin, isi plange dragostea pierduta dintre un cioban numit Lotru si o ciobanita numita Latorita, un fir de apa ca o lacrima ce se scurge pe stanca golasa. Este tributul inchinat falnicelor mari dintre munti, croite de oameni, pe care-l plateste acum odinioara bogata cascada:

DSCN3238

Scurta pauza mi-e de folos pentru ca urmeaza urcarea artagoasa, lunga de mai bine de 2 km prin zapada, catre coronamentul barajului Petrimanu, tinta a calatoriei mele de azi, care-mi facea cu ochiul din departare.

Cu o inaltime de 50 m, o lungime la coronament de 190 metri si un volum de beton inglobat in constructia in dublu arc de 56.000 mc beton, barajul tine in spate un lac de 2.5 milioane mc de apa, intinse pe 17 ha si cu o adancime maxima de 48 m, inca de la darea in exploatare in anul 1977. Apele sale, renumite pentru curatenia si limpezimea lor, sunt un rai al pescarilor de pastrav comun, pastrav curcubeu, lipan, scobar si boistean. Daca toate acestea nu sunt indeajuns, aflati ca la mijlocul lunii iunie, versantii ce marginesc lacul se umplu de sangeriul bujorului de munte (specie ocrotita de lege). Barajul aduna prin intermediul celor 28 de captari, apele rasfirate pe o suprafata de 236 kmp.

DSCN3244

 

DSCN3245

 

DSCN3247

 

DSCN3250

Parasesc amplasamentul barajului si reiau urcarea de inca 1 km pana la cabana unde imi doresc cateva minute de caldura. Pe drumul ce urca abrupt, trec pe langa cabana in… constructie de 10 ani, in fata careia, pe drum, se afla un rau de gheata ca sticla de 10-15 metri latime. Sunt nevoit sa cobor si sa caut o cale de traversare si, dupa ceva chinuri, reusesc. Cateva sute de metri mai sus, imi apare si vechea cabana Petrimanu:

DSCN3252

Odata ajuns, imi smulg gheata adunata sub nas si verific termometrul… sunt minus 5. Sunt invitat inauntru, langa soba ce duduia si sunt lasat sa fumez o tigara in asteptarea ceaiului pe care il cerusem cu voce ragusita. Caldura ma invaluie si incep sa ma dezbrac, fericit

DSCN3258

Am pus 5 lingurite de zahar in zeama fierbinte si atat de buna, fiind singurul lichid pe care l-am baut de-a lungul intregii ture. Fotograf incepator, nu mi-am dat seama ca odata intrat la caldura, aparatul meu de fotat se va aburi instantaneu, pozele dinauntru fiind destul de proaste

DSCN3263

DSCN3261

Oameni primitori si cu chef de vorba, cei doi cabanieri m-au descusut cat au putut despre drum si m-au asigurat ca prezenta barajului de mai jos le tine drumul curat de zapada. Utilajele celor de la baraj curata drumul permanent pentru a asigura accesul personalului la lucrare. Datorita acestei situatii, cabana Petrimanu organizeaza chiar si petrecerea de Revelion la care… m-au invitat :). Le-am multumit frumos si, incalzit bine, m-am gandit ca as putea continua calatoria pana mai sus, la barajul Galbenu, cale de inca aproape 5 km. Zis si facut!

Las in urma cabana, nu inainte de a surprinde un zambet de soare pe crestele din jurul acesteia… imi permit acum pentru ca mi-e cald :)

DSCN3265

Drumul continua destul de alunecos, dar la urcare ma descurc binisor. Mai putin bine stau cu fundul care incepe sa ma doara dupa o pauza de aproape doua luni de instrainare de sa

DSCN3266

Urc tot mai greu din cauza cauciucurilor ce incep sa se afunde in zapada reinghetata si sticloasa, asa ca sunt nevoit sa opresc si sa mai scad presiunea in roti. Soarele imi zambeste in continuare, iar eu ma bucur ca mi-am depasit planurile initiale calatorind acum spre Galbenu

DSCN3267

 

DSCN3268

Spre stanga, „in gat” se desface drumul catre Curmatura Oltetului (1620 mdM) de unde se coboara spre Cheile Oltetului si Manastirea Polovragi. E pe lista aceea…

In continuare, ma bucur ca nu am ales intoarcerea, chiar daca drumul nu e usor, iar frigul macina din mine:

DSCN3270

Mainile inghetate mi-au jucat feste, iar rezultatele necontrolatelor degete se vad pe imaginile surprinse…

Simtind plamanii cum imi iau foc si picioarele ce nu mai vor sa ma asculte inaintand prin zapada, mai fac o oprire

DSCN3271

Cascadele inghetate ma umplu de uimire

DSCN3276

Dupa o ultima pauza, iau din nou in piept salbaticia urcusului catre coronamentul barajului Galbenu unde ajung la ora 1, dupa patru ore si jumatate de drum greu si 29 km parcursi. Cum vom vedea mai incolo, mi s-au parut doar grei acesti kilometri. Realitatea imi va demonstra ca nu ajunsesem la jumatatea cea mai grea…

DSCN3277

Lucrare incheiata in 1974, barajul de beton in dublu arc de la Galbenu are o inaltime de 60 metri, o lungime la coronament de 172 de metri si un volum de beton inglobat de 41.000 mc. El „tine in spate” un lac de acumulare de 17 ha cu un continut de 2.8 milioane mc de apa, adancimea maxima de 48 metri si aduna apele prin intermediul captarilor de pe o suprafata de 43.4 kmp. Lungimea galeriilor de captare este de cca 12.800 metri. Apa colectata este transferata prin intermediul unei galerii cu o lungime de peste 4 km in aductiunea secundara ce face legatura intre statia de pompare de la Petrimanu si acumularea Vidra.

DSCN3278

 

DSCN3279

 

DSCN3281

O ultima privire

DSCN3283

Am adastat aproape o jumatate de ora savurand peisajul si bucuria ce ma cuprinsese ca am ajuns pana aici, gandindu-ma ca, cu o saptamana in urma, planurile mele pareau a fi cu totul naruite.

Am incercat sa iau o gura din sucul ce-l caram in bidonul de pe cadru, dar cele minus 7 grade de la Galbenu mi-au zadarnicit incercarea: sucul era la fel de tare ca betonul din baraj. Nu-mi era sete, dar faptul ca nu urinasem deloc de la plecarea de azi-dimineata imi provoca griji.

Bucuros de reusita, am pornit in forta la vale, gandind ca jumatatea cea grea era deja lasata in urma. Sentimentul insa a fost de scurta durata, dupa 500 de metri fiind nevoit sa opresc pentru reevaluarea situatiei: am inghetat lemn in 3 minute cat a durat prima etapa de coborare, iar franarea in atare imprejurari s-a dovedit a fi o chestiune ce necesita intreaga mea concentrare. Bodoganind ca nu mi-am luat la mine si a treia pereche de manusi, cele de ski, am reluat cu foarte mare atentie coborarea facand intr-o cat mai mare masura abstractie de portiunile inghetate ale corpului, din care mainile si picioarele excelau de departe.

Odata depasita cabana Petrimanu, am ajuns din nou la portiunea aceea de gheata sticloasa, franand din timp. Coborarea de pe trotineta a fost grea… nu reuseam sa-mi controlez miscarile si a trebuit sa mai stau un minut inainte de traversare ca sa redevin mobil. Cu pasi nesiguri, am reusit traversarea si am urcat din nou in sa. Ma gandeam cu groaza ca ma asteapta in fata inca mai bine de 10 km de coborare pe un drum ce nu-ti permitea decat un precar echilibru pe picioare, pe doua roti fiind aproape de neimaginat. Si totusi, am dat in continuare la vale, oprind din cand in cand ca sa-mi scot manusile si sa suflu in degetele inghetate pe frane. Odata dezghetate, cand puneam din nou manusile, degetele incepeau sa doara…

Nu mai stiu la care din opriri am pus aparatul de fotat in rucsac fiind sigur ca nu voi mai putea face nicio fotografie in halul in care ma simteam.

Dupa mai bine de o ora reusisem sa parcurg 14 km cu inima bubuindu-mi in piept la fiecare viraj la care trebuia sa utilizez franele mai serios. Am luat o mai lunga pauza de incalzire si mi-am bagat mainile sub polar. Durerile au devenit atat de mari incat am renuntat repede si am trecut la tratamentul extrem: spalat din abundenta mainile in zapada si frecat tare. Din fericire, a functionat si am putut relua drumul. Dupa inca cativa km, macadamul cu urme de asfalt a luat locul zapezii ce sarea mai sus de capul meu de la roti. Odata intrat in zona uscata, am mai profitat de urmele de zapada ca sa-mi mai tratez o data mainile.

De-acum, drumul se insira in fata mea pe ultimii 10 km. Am inceput sa trag tare la pedale, crescand viteza pana la limita suportabilitatii. Cele cateva grade sub zero insa, m-au potolit curand, mai departe incercand sa gasesc un echilibru intre viteza si frigul resimtit.

In fine, cu multa suferinta si maxilarele inclestate am ajuns la intersectia intre drumul spre Ciunget si drumul spre Voineasa. Mai aveam un kilometru, de data asta de urcare. Parca niciodata nu m-am bucurat asa de o urcare. A fost insa prea scurta ca sa ma incalzeasca cat de cat.

Ca prin ceata imi aduc aminte intrarea in curtea pensiunii cand, parca cu ultimele puteri am cerut un pahar de coniac caruia i-am dat drumul sa galgaie pe gat dintr-o suflare. Prietenii mei de-acolo stiu ca mi-au spus cate ceva, dar nu intelegeam mare lucru. Am aruncat in sala de jos rucsacul din spate si, inainte de a face altceva, am mai baut un pahar de coniac din alt fel.

Tarziu mi-am revenit, cam dupa doua ore, din tremuratul de care nu puteam scapa, dar si cand mi-am revenit, recunosc ca nu-mi mai incapeam in piele de bucurie.

Aceasta a fost ultima tura a anului 2013 si, a fost parca o incununare a tot ce am facut in tot anul: pentru lucrurile vazute, pentru ca a fost o adevarata tura de iarna si, nu in ultimul rand, pentru ca am fost capabil sa o fac biruindu-mi organismul sleit de boala.

VOI REVENI pentru breteaua spre Curmatura Oltetului, cand se va putea – intr-o primavara-vara… Ca „e pe lista” :D

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s