Despre mine, prieteni, Blidaru si o Delta in flacari

NOIEMBRIE 2015

 

 

Acest articol este dedicat, in parte, prietenilor mei cu care impart aceleasi pasiuni: masinile, fratii lui Jack, adunarile, fotografia, plimbarile, muzica, cartile, apele si muntii, palinca, carnatii si inca multe altele 🙂

Lor, enumerati aproape la intamplare: A., D&M, L&K, S&A, P&V, C&R.

 

Am stat mult sa ma gandesc daca este momentul sa scriu despre lucruri frumoase cand in jurul meu tragediile parca nu se mai sfarsesc. Astazi am mai trecut o borna… 58 la #Colectiv…

Dupa vinerea neagra din #Colectiv care m-a amutit fara sa mai fiu capabil sa reactionez social, dorind sa ma ascund parca si urmarind doar cu infrigurare cum numarul celor care dispar crestea de la o zi la alta, m-am trezit abia luni din amortire, alaturandu-ma celor ce protestau impotriva unui sistem profund cangrenat de coruptia ce ne-a marcat ultimii 25 de ani. Au fost zile in care la oboseala programului pe care il am si care incepe inainte de 6 a.m., adaugam prezenta in Piata dupa terminarea programului de la 21.30. Mancare pe sponci, somn putin si amaraciunea data zilnic de stirile din spitale m-au facut sa devin extrem de sensibil la orice stimul. Abia joi m-am potolit, atunci cand in Piata si-au facut loc si oameni ce nu aveau ce cauta intre noi.

20151104_211719

Chiar daca tragedia de care vorbesc continua si astazi, viata imi da coate si nu ma lasa sa zac in amortire…

Acum mai bine de o luna si jumatate, impreuna cu buni prieteni, am planuit o iesire pe undeva prin muntii Orastiei. Vremea adunarii incepand sa se apropie, am inceput sa ne organizam: ce aducem, ce mancam, ce bem si ce vedem. Lamurind pe mail toate lucrurile care ne interesau, singura variabila ramasese meteorologia care urma sa ne permita sau nu sa ne miscam prin zona, fie la cetatile dacice ce sunt adunate prin muntii invecinati, fie la o baie calda la bazinele din Geoagiu.

Cu totii am incercat sa castigam cateva ore in plus pe care sa le adaugam revederii noastre, hotarand astfel sa ne invoim in ziua de vineri si sa ajungem – cei din Bucuresti dupa o cale de mai bine de 450 de km – cat mai devreme cu putinta.

Dupa o joi terminata „in gat” la 10 jumatate seara, am intrat val-vartej in casa si am inceput bagajele. Cu putin timp inainte, A. ma sunase sa-mi aminteasca de slip. Avea si motive: slipul e ceva destul de… hai sa zicem „usor de uitat” pentru cineva mai putin obisnuit cu el 🙂

Din fericire pentru mine, indemanarea mea la facut bagaje m-a ajutat sa le inchei rapid si… aproape eficient, ramanand uitate doar ceva fleacuri fara mare insemnatate, printre care si betisoare de urechi :). Un dus bun, cativa dumicati de mancare facuta rapid si, la 1 aproape ca dormeam.

Vineri dimineata devreme am facut ochisori si, pe la 6 fara un pic luam drumul Brasovului. O dimineata frumoasa sta sa inceapa si sa puna un semn de bun augur pe ce va sa fie:

DSCN6808

Un telefon scurt de buna dimineata trezeste cealalta jumatate a echipei, aceea mai buna, la facut bagaje. Soseaua e buna si pustie, bagajele sunt bine intepenite in frantuzoaica, cele doua injectoare bolnavioare s-au incalzit si ele si au uitat de sughituri, virajele stranse luate in viteza ma deconecteaza cel putin la fel de mult ca si hotararea de a uita de orice mijloc de informare pret de aproape 3 zile.

Ceva mai devreme decat planuisem intru in Brasov si, inainte de intalnirea cu A., ma hotarasc sa dau jos cel noroi adunat in doua luni de nespalare a frantuzoacei. Apoi placuta revedere, transferarea bagajelor in negruta ei si remarca glumeata: „pana la urma ai spalat-o :)”.

Ne intindem la drum, luand calea Fagarasilor, a Sibiilor unde oprim putin si apoi, pit stop-ul de la Sebes unde ne hotaram sa mancam si o facem chiar aproape bine. Solidar cu piloata, ma multumesc cu un pepsi.

Luam drumul Orastiei si-l pornim si pe gepeseu cu speranta ca ne va indruma repede si fara ocolisuri pana la pensiunea cu pricina. Un telefon baietilor care ne si spun ca suntem fie ultimii, fie penultimii. In Orastie, vocea din telefon ne anunta sa facem stanga chiar in mijlocul intersectiei, asa ca renuntam si mai facem un mic ocol. Continuam apoi pe DJ 705 A prin Beriu, Orastioara de Jos (unde am sa fac reclama pensiunii DANIELA, loc in care acum doi ani, impreuna cu biciclistii mei, ne-am bucurat de o gazda mai mult decat primitoare si rabdatoare la finalul periplului nostru ardelenesc pe doua roti), Orastioara de Sus, Ludesti si, in sfarsit Costesti.

O casa primitoare unde am fost rapid luati in primire de cei mai vrednici ca noi, ca si de o sleahta de catei simpatici care parca ne cunosteau de cand lumea:

DSCN6995

Inca inainte de a ne duce bagajele in camera, M. ne prezinta licorile ce aveau sa ne insoteasca in tot week-end-ul: de prune – „tare”, de prune – „moale”, de pere „mici”, de pere „mari”, de cirese si inca un fel pe care, recunosc, l-am uitat.

DSCF3728

Dupa degustarea traditionala din toate, am fugit cu A. la masina sa venim si noi cu contributiile: fratii Jack si Jaeger ce urmau sa imblanzeasca alunecarea celor cu care aveam sa ne astamparam foamea in cele zile de vacanta. Cand ne-am intors cu oboalele, tocmai ce veneau clatitele pe care una din jumatatile echipei, a buna din negruta, nu le-a putut refuza :).

Bagaje la camera, dupa care hotaram sa iesim cu totii putin in afara curtii mari ce ne-nconjura din toate partile:

DSCN6811

Asa ca, 6 femei frumoase insotite de 6 barbati asa si-asa, la care se adaugau doi copii – unii mai mari, altii mai mici – am luat la pas primul drumeag ce ne-a iesit in cale…

Cum soarele se pregatea de culcare, plimbarea a fost scurta si doar de recunoastere

DSCN6812

Casuta, undeva pe marginea drumului, in noaptea ce ne cuprindea, in lumina oferita de cea mai mica insotitoare a noastra, Iarina:

DSCN6819

Aproape de 8 eram intorsi dupa gura de aer rece si proaspat al asezarii dintre munti. Asa ca, dupa atata drum, la masa!

DSCN6821

 

DSCN6822

 

DSCN6827

„Antreurile”:):

DSCN6825

O masa buna completata cu minunatii carnati de casa adusi de M. de la Maramu’ si o noapte odihnitoare au completat ziua inceputa si continuata atat de bine, fara a uita insa de…

DSCN6837

A doua zi, treziti de razele blande ale soarelui ne-am adunat in sala mare ca sa capatam forte pentru drumul de azi: cafea si branze incurcate. Noi am cerut burduf si am primit telemea, altii au cerut telemea si au primit burduf. Pana la urma, atat de buni prieteni suntem incat ne-am impartit imbucaturile dupa gust 🙂

O gura de palinca inainte de plecare, abandonul lui K. inca de dinainte de pornire din cauza recentei operatii la genunchi si a lui M. din cauze asemanatoare, asa ca cele 6 + 4, insotiti de Iarina si Tudor – „copiii nostri” – luam drumul catre intersectia unde urma sa ne hotaram: Costesti sau Blidaru? De fapt doar ordinea era importanta, pentru ca noi le voiam pe amandoua 🙂

Pregatiri:

DSCN6843

 

DSCN6844

Curtea in lumina blanda a soarelui de toamna tarzie:

DSCN6845

Si, la drum:

DSCN6852

Dupa ceva mai putin de 1 km, drumurile se despart: spre fortificatia Costesti cca 40 de minute, iar spre fortificatia Blidaru, cam acelasi timp indicat de panouri. Putin „sfat” si decizia e luata: fiind orientat catre soare, drumul ales este catre Blidaru.

Fortficatiile de la Blidaru constituie cel mai intarit ansamblu de aparare de pe cercul alcatuit din 6 cetati ce inconjurau Sarmizegetusa. Aflata alaturi de celelalte in patrimoniul UNESCO, a fost construita in sec. I i.e.n. Situata la cca 750 m altitudine, este asezata pe un platou de cca 6000 mp aflat pe malul stang al raului Gradistea, fiind impartita in doua incinte: prima, la cota superioara, este de forma trapezoidala, avand 4 turnuri de aparare in cele 4 colturi, la care se adauga un al doilea, de tip „locuinta” , cea de-a doua, de forma pentagonala beneficiind de un singur turn, celelalte laturi fiind protejate de abruptul ce le margineste. Materialul de constructie – blocurile din piatra (calcar) – au fost transportate din cariera de pe dealul Magura Calanului, un amplasament situat la cca 25 km spre sud-vest. Efortul, in mod clar, a fost coplesitor, iar marimea, suprafata, lungimea si grosimea zidurilor originare le-au impus romanilor pregatiri deosebite in vederea cuceririi acestor sateliti fortificati ai capitalei Daciei.

DSCN6858

 

DSCN6866

Urcusul debuteaza destul de violent pe o carare ce trece prin vecinatatea unei case de vacanta, fost drum de caruta, acum transformat intr-o poteca acoperita de frunzele cazute ale toamnei

DSCN6867

Din pacate, apar si primele „victime” ale urcusului, una din perechile alcatuitoare ale grupului renuntand din cauza incaltarilor nepotrivite drumului.

Cei mai tineri apar si primii in fata fotografului

DSCN6868

Iar cei si mai tineri incheie plutonul

DSCN6877

Primul palier de odihna

DSCN6869

 

DSCN6872

 

DSCN6875

 

DSCN6880

Grabit fiind sa o iau inainte pentru a-mi prinde prietenii in fotografii, ma intalnesc din nou cu dificultatea insotita de frumusetea urmatorului urcus

DSCN6881

Linistea este atotstapanitoare si ne arunca parca dincolo de zbuciumul unei civilizatii ce pare a nu ne mai apartine…

DSCN6898

Razele soarelui ne mangaie bland si se reflecta in mii de feluri printre crengile dezgolite si pe covorul multicolor

DSCN6884

 

DSCN6886

 

DSCN6888

 

DSCN6891

 

DSCN6894

Peisajul este incantator, chiar dincolo de frumusetea oarba a padurii coplesitoare prin abundenta culorilor ce te invaluie la tot pasul

DSCN6927

 

DSCN6928

Caldura inselatoare a toamnei minte cate un copacel nestiutor ce-si crede primavara pe-aproape in palma ocrotitoare a lui A.

DSCN6932

Impresurati de mesteceni si culori, tata si fiica…

DSCN6934

„Am calcat vreo vietate?”

DSCN6941

In fine, dupa ceva mai bine de o ora de mers prin padure, ultima poiana inainte de cetate ne imbie la un scurt popas. Odata aproape regrupati, pornim pentru ultima scurta ascensiune inainte de prima tinta a noastra de astazi:

DSCN6942

Primele imagini ale fortificatiei pe care ne pregateam s-o cucerim:

DSCN6943

 

DSCN6944

Trupele pacificatoare…

DSCN6947

Obositi dupa atata urcus, pauza a fost mai mult decat bine-venita avand in vedere efortul deosebit de a aduce din prezent in lumea de demult si cateva sticle de bere pe care ne-am grabit sa le inchinam stramosilor nostri

DSC02880_00

 

DSCN6966

Trupe de asalt rasfirate astfel incat sa surprinda orice incercare de a opune rezistenta

DSCN6952

 

DSCN6953

Jumatatea mea mai buna de echipa descopera, intr-o atmosfera destul de infrigurata, caldura inmagazinata de pietre dupa soarele de dimineata. In curand, cu totii ii vom urma exemplul asezarii langa „soba”

DSCN6955

 

DSCN6962

 

DSCF3825

Mi-e foooaaameeee!!!

DSCF3831

 

Sa ne lamurim! 🙂

DSCF3843

 

Dupa mai bine de o ora petrecuta pe platoul fortificatiei, hotaram plecarea, de data asta la vale, cum ar veni „cu mult mai usor” :). Numai ce am iesit dintre ziduri ca o tufa de maces ma inspira…

DSCN6967

Printre frunze, fagi si mesteceni…

DSCN6969

 

DSCN6971

Inca putin si ne scufundam…

DSCN6980

Scorburoasa radacina…

DSCN6985

O fi buna? Ca frumoasa, e!

DSCN6987

Dupa frumosul drum pe care am respirat culori, ultima coborare ce ne-a adus aminte despre cat de greu s-a dovedit urcusul chiar de la inceputul excursiei…

DSCN6989

Regruparea de la baza versantului, la aproape 1 km de casa ne-a dat posibilitatea sa (ne) reevaluam: incercam si Costestiul, sau incercam aerul „tare” al pensiunii? Urcusul de dimineata ne cam storsese de puteri, iar foamea incepea sa-si spuna cuvantul aproape ca si ora inaintata si sosirea iminenta a intunericului. Deci, pension, enfants, pension!

Martor…

DSCN6994

Bucurosi, cateii ne saluta cu dragostea lor muta aflata in priviri…

DSCN6996

Reveniti in salonul pensiunii, A. ma provoaca, iar eu fac ce stiu mai bine: foculetul din camin 🙂

DSCN6998

Totul petrecut sub privirile neincrezatoare ale gazdei, care nu stia cu cine are de-a face, si sub cele ale prietenilor care… hmmm… stiu mai bine ca oricine cum e cu focul la intalniri 🙂

Si, cum am parte de prieteni nepretuiti, oare ce cadou mai frumos imi puteau face?

DSCF3997

Mirroring…

DSCN7006

 

DSCN7060

 

DSCN7015

Buninteles ca ne-a molesit caldura si „antreurile”. Dar pana la ele, faceti cunostinta cu cea mai lipicioasa pisica pe care am intalnit-o pana acum: atat de familiara cu orice strain incat nu poate starni decat zambete neincrezatoare.

First touch:

DSCN7028

Second touch:

DSCN7058

Cina era asteptata cu nerabdare, iar peste acest firesc sentiment, cu totii asteptam momentul culminant al sarbatorii: A. si R.: unul din pretextele intalnirii noastre a fost sarbatorirea aniversarilor celor 2, prilej de bucurie si, de ce nu, de rasfat pentru toti cei adunati 🙂

Din nou o lunga uvertura a degustarilor si, ne pregatim sub amenintarea sarmailor si a placintelor cu poale-n-brau (ui ce frumos suna! 🙂 ) pe care mult distinsul nostru prieten M. ne anunta ca fi-vor udate cu un faimos si surprinzator merlot de… da’ cine mai stie?

Iar finalul apoteotic…

DSCN7034

stropit cu „fratele Jack” licoros cu miere si inca, cu

DSCN7053

incheiat cu o mica amprentare in tiramisu 🙂

DSCN7081

si o fotografie… A.B., te rog sa nu ma bati! 🙂

DSCN7107

Ne-am lungit destul de mult, bucurosi de aniversarile petrecute si dorindu-le celor doi ca viata sa le fie asa cum si-o doresc si, sanatosi sa fie!

Iar pentru noi, bucuria reinnodarii traditiei de a ne revedea cat mai des. Asa ca, dupa o deliberare scurta, deja s-a conturat urmatoarea revedere, cu ocazia unui alt eveniment de care sa ne bucuram cu totii la inceputul primaverii ce sta, acus-acus, sa vina… 🙂

O noapte scurta, un mic dejun in care in sfarsit am reusit o distributie corecta a tipurilor de branzeturi dupa preferinte si, nostalgia despartirii, fiecare pe drumul sau.

Noi primii pentru ca pe mine ma astepta o zi de luni mai mult decat grea: o „mica” plimbare in Delta, iar pe A. un tata nerabdator sa o revada.

Drumul frumos si destul de liber, permitandu-i partii noastre mai bune sa-si etaleze talentul si siguranta la volan: o placere!

A urmat recuperarea frantuzoaicei din Brasov si drumul relativ liber pana la Bucuresti.

Pentru mine si nu numai, intalnirea a fost o incantare. Prietenii ma bucura si ma incarca… Chiar daca revenit „in lume” a trebuit sa aflu de o alta tragedie ce s-a alaturat celei de la #Colectiv… FRANTA…

Odata ajuns acasa, am desfacut bagajele, am facut un dus bun si oboseala si grija zilei de maine si-au spus cuvantul: urma sa plec in noapte la ora 2 catre Murighiol, acolo unde la 7.30 ma astepta o salupa ce ma va duce la Sfantu’ Gheorghe.

Drumul a debutat stramb: nici n-am iesit bine de pe strada mea cand un echipaj al politiei ma opreste, imi verifica actele si ma anunta ca nu-mi merge faza scurta stanga. Ii multumesc si promit remedierea, insa politistul este inflexibil si ma pofteste sa rezolv pe loc. Cum aveam rezerva, m-am apucat de mesterit, reusind rapid sa schimb becul de pe faza lunga si nicidecum cel de pe faza scurta. Cum rezerva era pocnita probabil dupa atata vreme de zacut in torpedoul masinii, am fost convins ca becul e de vina si am revenit la masa negocierilor, incheiate cu succes. Opresc la prima benzinarie si iau bec. La lumina de data asta, imi dau seama ca schimbasem becul gresit. Noroc de faptul ca nu-l aruncasem… Pun cele doua becuri bune si, la drum!

Niciodata nu am vazut Voluntariul atat de liber, iar noaptea instelata imi dadea ghes sa o pun pe frantuzoaica la alergat, asa ca nici nu am simtit cand zburdam pe DN 2 cu aproape 160… Langa Urziceni m-am mai linistit si am luat cap compas drumul vechi spre mare, prin Slobozia. Podul de la Giurgeni pe care nu l-am mai vazut de mult, Harsova si intersectia spre Tulcea, DN 22A, drum pe care voi traversa doua culmi ale Muntilor Dobrogei prin padurile Ciucurova si Nalbant.

Ajuns la Cataloi, intersectie cu DN 22 spre Constanta, incep urcarea pe Dealurile Tulcei, ocolind apoi centrul pe centura si luand drumul spre Murighiol (DJ 222 C)

Aproape de Balteni, soarele isi face loc…

DSCN7113

 

DSCN7116

Reusesc sa ajung la debarcaderul din Murighiol cu cateva minute inainte de ora fixata pentru intalnire, dar salupa soseste cu 20 de minute intarziere. Ma imbarc si ma asez astfel incat sa pot vedea ceva prin parbrizul din plastic. E destul de frig, dar ziua promite a fi frumoasa

DSCN7121

Nu sunt pasari sau, poate, inca sunt ascunse savurandu-si dulcele somn de dimineata prin stufarisul ce le tine de cald

DSCN7124

Peisajul nu este foarte spectaculos, dar pe mine prezenta apei ma incarca

DSCN7126

Dupa aproape o ora de la pornire, plimbarea in ritm alert ma aduce aproape de Sfantu’ Gheorghe, mai repede decat ma asteptam

DSCN7131

 

DSCN7132

In timp ce-mi faceam temele, observ cu surprindere un fel de… „eclipsa”

20151116_131731

 

Ies si constat ca vantul s-a intetit brusc si a devenit destul de violent. Un alt stimul vizual ma ia prin surprindere: aerul e plin de particule negre, iar mirosul e intepator… fum!

Imediat, de undeva din stanga tasneste o masina cam micuta, de pompieri, cu 3 barbati in cabina. O petrec cu privirea desi… la cat fum este ma indoiesc de faptul ca va putea rezolva ceva.

 

20151116_131845

 

Ma apropii de micutul port pescaresc in ideea ca voi vedea ce si unde arde. Din spate, cineva imi spune: „au dat foc la stuf”. Incep sa ma interesez si vorbesc cu necunoscutul care-mi povesteste ca oamenii deltei, mai ales lipovenii, in ciuda restrictiilor, vaneaza toamna cate o zi cu vant tare si dau foc in ciuda tuturor legilor. Motivul… astfel se regenereaza stuful. Poate ca nu e rau, iar experienta lor de-a lungul multor generatii e posibil sa-i fi invatat ca, din cand in cand, acest tip de regenerare este necesara si nu ma pot gandi decat ca legea este prost croita. Si asta pentru ca este atat de restrictiva incat o actiune ce poate fi benefica habitatului genereaza de fapt un pericol consistent. Poate ca reglementarea ar trebui sa fie mult mai laxa luand in considerare experienta locala, iar regenerarea sa se fac in conditii controlate, pe areale bine delimitate, asistata si asa mai departe.

20151116_132321

 

Nu dupa multa vreme, masinuta cu pompieri se intoarce, evident infranta de proportiile sinistrului

20151116_133057

 

Tot gandindu-ma eu asa, pe la 2 isi face aparitia si salupa ce urma sa ma care inapoi la frantuzoaica lasata in parcarea din Murighiol. Pilotul se va chinui mult, luptandu-se cu vantul turbat, sa faca plutitoarea sa acosteze. In sfarsit reuseste, iar eu ma bag inauntru, sub copertina falfainda dintr-o musama groasa, cu geamuri din plexiglas, pe un scaun de langa pilot. Dupa ceva asteptare (drumurile in Delta sunt greu de facut, iar oameni care sa mearga de colo-colo, multi), pe la 2 o luam din loc cu inca 3 pasageri rasfirati pe cele 10 locuri. Iar salupa se numeste… hidrobuz 🙂

Iesirea de la ponton si din micul portulet pescaresc se transforma intr-o provocare dificil de depasit, dar dupa cateva incercari, reusim si luam fluviul in raspar catre Murighiol.

20151116_144708

 

De-aici, lucrurile par sa se incurce si mai rau: valuri mari lovesc salupa ce se inclina pe-o parte, iar pilotul incearca sa le infrunte in zig-zag.

20151116_152155

 

In fata, fumul devine tot mai gros si mi-e clar ca ne indreptam catre el. Salupa valseaza inclinandu-se cand pe-o parte, cand pe alta, din cand in cand cate un val mai mare izbind parbrizul fara stergatoare

20151116_152340

 

20151116_152414

 

Ma simt inca bine, dar pasagerii din spatele meu au fete… violete :), iar pilotul sta concentrat. Motorul vuieste si-l simt chinuindu-se, iar salupa izbeste valurile cu chila, zgomotul fiind foarte asemanator cu cel dintr-o masina fara amortizoare ce merge cu viteza pe un drum de tara.

Ne indreptam cu toata viteza de care e capabila plutitoarea (si nu e mica) catre sursa fumului ce pare a veni de pe ambele maluri: vom trece printre cele doua incendii, cat mai pe mijlocul fluviului

20151116_152940

 

Fumul devine tot mai inecacios pe masura ce ne apropiem, iar pilotul tot mai stresat. Salupa merge inclinata la 30 de grade, cand pe stanga, cand pe dreapta. Incercand sa-l scot din starea in care se afla, ii cer date tehnice despre salupa. Parca recunoscator, isi intoarce din cand in cand privirea catre mine si-mi explica cu intreruperi ca manevrele pe care le face sunt permise de prezenta a doua chile, paralele, asemanatoare cu cele ale unui catamaran. Ca viteza maxima atinsa este de 80 km/h, dar ca acum nu merge cu mai mult de 45…50. Motorul este de 250 cmc si consuma in acest regim in jur de 100 de litri de benzina pe ora.

Binevenite explicatiile care ne-au facut sa traversam mai usor climax-ul trecerii printre cele doua focuri.

Ceva mai calmi acum, incerc sa prind ceva imagini de pe lateral, chiar daca plexiglas-ul e de calitate mai slaba decat cel din care este facut parbrizul

20151116_153131

 

Aparatul foto imi joaca in maini si folosesc telefonul in speranta ca este mai putin sensibil la zgaltaiturile cu care ne trateaza salupa si valurile. Din pacate, nu intotdeauna imi iese 🙂

20151116_153431

 

Ard laolalta stuf si salcii…

20151116_153840

 

20151116_154032

 

Din pacate, ne-am inselat crezand ca am scapat: in fata noastra, un alt incendiu ne taie calea…

20151116_153942

 

Copilot…

20151116_154011

 

Il trecem si pe acesta in fuga,

20151116_154107

 

dar in fata….

20151116_154114

 

20151116_154127

 

Deja devenise rutina, desi ne intrebam, pe buna dreptate, pana unde va arde si cat se va intinde sub rafalele de vant ce bateau fara incetare…

20151116_154134

 

20151116_154141

 

Dupa aproape doua ore de chin, in sfarsit reusim sa razbim catre o zona inca neafectata. Pilotul indreapta salupa pe „sub mal”, acolo unde apa este mai linistita si reuseste sa accelereze cu speranta ca nu ne va prinde intunericul pe drum.

20151116_164517

 

20151116_164523

 

Apropiindu-ne in lumina slaba a apusului, de debarcaderul de la Murighiol…

20151116_165156

 

Am coborat usor nesigur pe picioarele mele, dar cu mult-mult mai bine decat ceilalti pasageri.

Vorbind mai mult cu pilotul, acesta m-a rugat spre final sa-l iau si pe el pana la Tulcea, sa nu mai stea in statia unui microbuz ce nu se stie cand apare. L-am luat bucuros cu mine, cu atat mai mult cu cat fusese atat de amabil incat sa-mi ofere carma salupei pentru cateva momente (dar asta ramane intre noi…)

Altceva in masina… altceva: totul ferm, totul sub control, luand virajele in viteza prin noaptea ce se lasase.

L-am debarcat pe pilot la Tulcea, am rontatit doua cornuri cu ciocolata si am lins o coca, iar la 6 luam drumul Bucurestilor.

Incet de data asta… incet…

Putin dupa ora 12, parcarea din spatele blocului ma primea asteptatoare. Fara dus, doar dinte si nani! Nani adanc…

Au fost cateva zile deosebit de frumoase, alternand pacea muntilor si a fortaretelor ascunse de mii de ani intre ei cu culorile toamnei, cu covorul fosnitor de frunze, intre prieteni, cu bucuria companiei, alternand spuneam cu zgomotul si atmosfera unui sinistru dezlantuit intre ape, cu drumuri frumoase, cu gusturi ramase in amintire, cu luna, viraje, viteza si incetineala, cu foc si vant, cu dezlantuire si pace…

PS for friends: care  e probabilitatea… ? :))

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Despre mine, prieteni, Blidaru si o Delta in flacari&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s