Plimbari prin Retezat in zona Hateg

IULIE 2013

 

Mi se-ntampla uneori… mi se-ntampla…

Sa plec pe nepusa masa acolo unde ma vrea tara. Iar tara m-a vrut la Hateg intr-o frumoasa zi de iulie…

Eram cu bicicleta si a trebuit sa plec urgent. M-am intors rapid acasa: geanta care sta mereu gatita, un ness, faramat frantuzoaica sa incapa Helga, faramat Helga sa incapa in frantuzoaica, rucsacul gata preparat in orice moment de Helga si, la 9 eram pe autostrada, iar la 4 intram in camera rezervata la Casa de oaspeti de la Brazi (de la Clopotiva, o lecuta mai sus).
Unde ma duc? E frumos rau… A! Am harta! Ma uit: Baraj Gura Apelor. Nu mai fusesem…

Drum de 30 km cu 850 de metri de tras la deal.

http://www.bikemap.net/route/1707870

La 6 (seara), nerabdator, eram pe drum si totul a debutat cu admirarea vilelor cochete ce strajuiesc de-a stanga si de-a dreapta lui. Asfaltul „unt” si pofta mea de miscare in aerul curat al muntilor, fara limite.Drumul se pustieste si intalnesc rar cate un ARO ce vine gramada la vale si repliindu-se pe dreapta in clipa in care ma vede tragand asudat de pedale. Prima pauza o fac privind cu uimire cum un torent a rupt din mal, carand bolovani cat casa.

iulie 2012 001

iulie 2012 002

iulie 2012 004

Fermecat de-un fluture, nu ma pot stapani sa nu-l imortalizez

iulie 2012 005

Drumul continua sa se afunde-n munte si ma pregatesc sa vad barajul in cale.

iulie 2012 008

iulie 2012 009

Imi simt plamanii incinsi si trag cate-o gura de limonada cam la fiecare kilometru. Peisajul insa este cu adevarat incantator, iar singuratatea tinde sa devina absoluta. Zilele sunt inca lungi si teama de intuneric e departe. Doar foamea o mai simt din cand in cand. Ultima masa a fost… hat… aseara!

Padurea dispare brusc, locul fiindu-i luat de poieni largi. Urcusul greu in continuare si, ca sa fie si o bomboana sus, ma bat si cu destul de multe albine ce ma sacaie. La un moment dat, opresc sa-mi scot una din casca. Scap neintepat. Vin de la multele remorci cu stupi ce sunt stationate in poiene. Oamenii si-au cladit si adaposturi de vara pentru paza lor. Stau pe scaune pliante, beau bere si joaca table. Ii salut, desi cam „stramb”. Se termina poienile, se termina si-asfaltul si drumul se transforma intr-unul din dale sfaramate de beton, cu cratere si santuri peste care ma chinui sa sar. Imi simt incheieturile zdruncinate si, deja, amortite. Cand barajul mi se arata in fata, si drumul devine unul forester. Dupa chinul „betonat”, asta e mana cereasca. Imi iau la tinta o baraca a unui paznic nevazut si trag aer in piept pe urcusul dificil sa ma opresc acolo. In fata, „munte” facut de om.

iulie 2012 010

iulie 2012 012

In spate, drumul facut

iulie 2012 016

iulie 2012 017

In dreapta cabinei, un drum de iad se-ntinde spre coronament. Doar Raba aia veche de 16 tone s-ar incumeta. Cand calare, cand pe jos, iau serpentinele pieptis sa ma vad sus. N-ajung, e multa oboseala si seara vine pasha-pasha.
Fac cale-ntoarsa, stiind ca maine voi fi sus, la galerie. Drumul cel forestier, betonul bombardat si, in sfarsit, asfaltul unde… ZBOR! Si, cu-adevarat zbor cu peste 70 de km/h, in vuietul castii din cap.
Am facut aproape doua ore pana sus, iar la coborare… 25 de minute :D
Ajung in fine acasa, unde tanti Valerica – stapana locului unde voi dormi ma asteapta cu un snitel urias, cartofii cum imi plac, palincuta de la rece, muraturile puse de mana ei si, citiindu-i-se in ochi mandria, o sticla de Jidvei brumata. Mananc in foisor, ma spal si dus la somn…
Si maine e o zi. Si inca plina!

––––––––––––––––––

Ajung acasa, dupa masa de pranz de la Hateg si imi pregatesc harnasamentul pentru drum. Un drum… ce drum!

http://www.bikemap.net/route/1692785

Poate unii, si pe buna dreptate vor spune… „15 km? Auzi la el!”
Au fost 15 km grei rau, pe serpentine dure si cu o panta medie de peste 5%. Iar eu, atata pot :)

Traseu la Rausor: a debutat c-o…pauza. Si veti vedea de ce:

iulie 2012 140

iulie 2012 141

iulie 2012 142

iulie 2012 143

Normal ca nu puteam ramane indiferent si nici trece in viteza.

Si, iata-ma intrat pe drumul spre Rausor. Un fel de statiune unde muntele iti sta „in cap”

iulie 2012 147

Soseaua neasteptat de buna, iar peisajele, de vis. De data asta nu am mai pornit flamand la drum dar, panta este ucigatoare.

Una din numeroasele pauze.
Adevarul este ca dupa primii 5-6 km, practic am cedat: 2 km de urcus, 5 minute de pauza, iar ficatul se-ncurcase in schimbatorul spate :)

iulie 2012 149

Ma mai bucuram doar de peisajul deosebit in ceas de seara

iulie 2012 150

iulie 2012 151

iulie 2012 152

Dupa ce-am intrat pe acele de par ale ultimilor 3-4 km., nici de poze nu mi-a mai ars.
In sfarsit intru in localitate sau statiune si ma invart putin. Parea pustiu iar eu imi doream atat de mult o coca rece… La un moment dat, zaresc o casuta catre care cobora un drum abrupt ce se sfarsea intr-o balustrada, dupa care urmau cateva trepte ce sfarseau in curte.
Am intrat, lasand trotineta sprijinita de balustrada. A aparut o femeie care, dupa ce i-am spus pasul, mi-a adus o coca rece (alcoolul a fost o vreme la popreala, chiar daca mai greseam eu la cina la tanti Valerica), dupa care a disparut. M-am asezat pe-un fel de sezlong, admirand privelistea: varful Ciurla, Lolaile si cu Retezatul, parca la doi pasi.

iulie 2012 153

Din casa, a aparut apoi din nou femeia…

iulie 2012 154

iulie 2012 155

iulie 2012 157

…cu un castron plin cu gogosi calde pe care mi le-a pus in fata.
I-am multumit si am mancat vreo doua-trei intreband-o apoi cum de face gogosi in pustietatea ceea. Mi-a raspuns ca are in gazda cativa copii (vreo 20) de la un orfelinat carora stabilimentul le plateste casa, iar ea s-a obligat sa le dea de mancare 10 zile. Iar acum, copiii se pregateau sa se intoarca dintr-o excursie pe munte. M-a impresionat, cu atat mai mult cu cat a adaugat ca atat de putini oameni se incumeta sa urce pana acolo fie din nestiinta fie de teama drumului incat, orice strain este o surpriza placuta pentru ea.

Mi-am terminat coca si gogoasa dupa care, fara de istoric (nici macar legat de viteza pe acel drum excesiv de virajat) am luat cap compas Brazi – Casa de oaspeti, tanti Valerica si Jidveiul ei de care m-am bucurat seara in foisorul asezat in palcul de brazi ce-i impanzeste curtea…

Asta a fost calatoria la Rausor – un urcus ucigas, dar imblanzit de muntele ce-ti sade-n crestet, condimentat de intalnirea cu o femeie ce stie ce-nseamna dragostea de copii…

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s