Calatorie de anul nou in Lefkada (4)

Decembrie 2015

Joi 31

 

 

M-am trezit destul de devreme dupa ziua de ieri. Am tras perdelele aruncand un ochi somnoros afara: innorat. Ness-ul repede cu lapte fierbinte, inhainurat si tzust pe terasa la tigara. O vreme usor neprietenoasa, cu racoare – una cu care nu prea am fost obisnuit aici – si un vant hai sa-i zic „sprintar” ce m-a facut sa termin mai repede cafeaua decat pentru doua tigari.

Eram oarecum in cumpana: nu stiam ce sa fac. Pana la urma, m-am imbracat „de oras” si am plecat cu frantuzoaica pentru ceva cumparaturi pentru diseara. 5 grade… Am intrat repede in Lefkada si mi-am luat ceva branzeturi cu pretentii, vin de vita roza californicheishan si ceva carne fiarta intr-un fel de supa de cimbru. Odata cumparaturile facute, am revenit acasa unde iar am iesit pe terasa la un gand. O alta tigara si-mi vine ideea unei calatorii scurte in care sa vizitez fortareata de la intrarea pe insula.

Cum itzarii lungi i-am lasat acasa sa se hodine alaturi de manusile cu degete, alegerea imbracamintii a fost treaba usoara: pantaloni scurti, ciorapi grosi pe sub bocanci, tricou respirant deasupra caruia am adaugat polarul si foita de vant (in capul ei poate…), bandana si manusile cu cat era din degete. Suc in bidon si, pe-aci mi-e drumul.

Iesit in sosea am simtit curentul de aer rece ce venea de undeva din dreapta fata. Am pedalat sa ma incalzesc parcurgand rapid cei 3 kilometri si-un pic pana la faleza ce margineste o parte din capitala insulei.

Urmeaza apoi curba la dreapta si, dupa traversarea unui pod foarte scurt, se intra pe limba de pamant ce traverseaza apele Marii Ionice: undeva in fata, pe dreapta, canalul construit sub stapanirea romana pe la anul 500, la stanga nemarginita mare. In ochi mi se insira o sosea dreapta, chiar daca nu lunga, pe care vantul isi face de cap suflandu-mi cu tarie si raceala direct in piept:

 

DSCN7531

 

Degetele imi ingheata destul de repede si-mi blestem neatentia de la momentul cand mi-am croit bagajele la plecarea din tara. Trag din greu cu putin peste 12 km/h pana la podul basculant, metalic, peste care se traverseaza canalul artificial.

Inainte de el insa, o scurta privire aruncata catre stanga imi dezvaluie o sleahta de nenorociti de pelicani ce pluteau nesimtitori la vantul sanatos si la raceala evidenta a marii de sfarsit de decembrie

 

DSCN7533

 

Podul este protejat cu o cale rutiera metalica cu striuri transversale adanci si dese, parcurgerea lui pe bicicleta facandu-se in acompaniament de zdranganituri de dinti proprii ce se lovesc rapid unii de altii, zdranganit accentuat si de frigul ce reusise sa-mi coloreze putin picioarele.

 

DSCN7534

 

Cu putin inainte de a ajunge la fortareata, un mic adapost pentru ambarcatiuni, sub zidurile cetatii

 

DSCN7535

 

Accesul in fortareata se face imediat in stanga dupa traversarea podului. Este destul de greoi si, dupa cum mi s-a explicat mai tarziu, nu se intentioneaza nivelarea si asfaltarea lui pentru a nu permite turistilor transformarea intrarii in cetate intr-o parcare. Profit de singuratate si-i fac nemtoaicei o fotografie „razboinica” chiar in vecinatatea intrarii:

 

DSCN7536

 

Urmez cararea ce trece pe langa un platan (sau artar) foarte batran si trec pe sub bolta de la intrarea in cetate

 

DSCN7538

 

DSCN7541

 

Imediat in dreapta, dupa ce patrund pe platou, o cladire cu un fel de oblon deschis. Atent sa-mi fac datoria de vizitator, sprijin Helga de perete si arunc o privire catre golul din perete, asteptand sa zaresc figura unui… nu stiu… casier. Cum nu se vedea nimic, imi incovoi inaltimile si bag capul inauntru, un inauntru in care domnea o lumina difuza prin care zaresc parca o silueta asezata pe un scaun in capatul cel mai indepartat al odaii. Un vag miros de tigara imi gadila narile si incerc sa-mi fac simtita prezenta printr-un dres discret al vocii.

 

DSCN7546

 

Silueta isi arunca privirile inspre sursa zgomotului si, cel mai probabil, descopera o chestie aproximativ rotunda invesmantata intr-o casca pe sub care se ghiceau atarnandurile unei bandane, garnisite cu niste ochelari negri sub cozoroc. Un tipat de surpriza, iar eu dau sa ma retrag rapid, la fel de surprins. Noroc de casca: cand am tras un cap in pragul de sus al oblonului, am crezut c-am spart-o!

Ne-a umflat rapid pe amandoi rasul, iar silueta feminina, ce a devenit si materiala intre timp, m-a poftit inauntru. Cum nu sunt prea mofturos cand e frig (…), am acceptat cu bucurie, intreband totodata si ce am de plata pentru vizita in locul pe care-l pastorea tanara curatoare.

Zambind, mi-a raspuns ca singura plata pe care as putea-o datora eventual, ar fi posibilele reparatii ale pragului de sus. Cum pragul e din piatra, m-am linistit repede in legatura cu starea finantelor mele.

M-a intrebat privind cu talc inspre chilotii mei de bicicliator daca nu beau o cafea fierbinte, iar eu i-am dat la schimb o tigara din cele carate de acasa. Apoi, normal, am inceput sa o descos in ciunga limba engleza pe care o stapanesc cu nabadai: mi-a spus ca este cea care se ingrijeste din partea Ministerului Culturii de fortareata. Apoi, evident, am intrebat-o despre istoria asezamantului, retinand din povestea ei spusa pe un ton molcom in caldura odaii, prin fumul de tigara si aroma de cafea ca…

Numele ei intreg este Agio Mavra, nume cu sonoritati bisericesti, intelegand intr-o traducere aproximativa „manastirea maura”, titulatura ce i se trage de la legatura indisolubila dintre fortareata si biserica in jurul careia a fost construita si de care se leaga constructiv. Este un asezamant medieval, cu o arhitectura dedicata apararii. Construita in prima treime a anilor 1300, a avut rolul de a proteja insula fie de piratii ce strabateau marea in acele vremuri, fie de cei migratori ce si-ar fi dorit sa o cucereasca. Situata pe coasta Acarniei, are o suprafata de peste 45000 de mp atat pe uscat cat si sub nivelul marii fundatia fiindu-i ancorata in stanca platoului marin. Are forma unui heptagon cu 7 bastioane dispuse in varfuri, cladita pe ruinele unui vechi templu inchinat Afroditei. Structura zidurilor sale este dubla, interspatiul fiind umplut cu pamant si creindu-se astfel un spatiu de miscare pedestra pe ziduri.

 

DSCN7552

 

DSCN7566

 

Insula i-a fost daruita lui Giovanni Orsini, nobil de origine venetiana si descendent al francilor, ca dota de catre sotia sa – fiica despotului Epirului, Nechifor Intaiul. Denumirea ulterioara a fortaretei a fost aceea de „cetatea dinauntru” si vom vedea mai departe de unde i se trage. Biserica din incinta a fost construita de andegavini, o ramura a galilor ce au impanzit la un moment dat zona, constituind chiar si un ordin religios, abia in 1888 aceasta fiind reconstruita.

 

DSCN7626

 

DSCN7625

 

In 1479, odata cu invadarea insulei de catre turcii selgiucizi, fortareata beneficiaza de o atentie speciala in sensul intaririi capacitatilor sale militare si sociale: se construiesc trei asezaminte de cult musulman si un sistem de alimentare cu apa, alaturi de 2 depozite pentru hrana garnizoanei.

Incepand cu anii 1502 – 1503 revine sub stapanire venetiana, fortareata fiind renovata si intarita in mai multe randuri. Este cucerita pentru scurt timp de trupele napoleoniene, apoi recucerita de trupele britanice, maiorul Richard Church – conducator al trupelor de asalt britanice, caracterizandu-i calitatile defensive ca fiind „de-a dreptul diabolice”.

Accesul in cetate se facea peste doua poduri din lemn situate pe zona nord-estica, fundate pe piloti din lemn imbracati in piatra

 

DSCN7630

 

Cele 7 bastioane perimetrale au fost construite in ordine de: Orsini – primele doua, turci – urmatoarele 3 si de venetieni – ultimele doua.

 

DSCN7591

 

Zidurile cele mai groase alcatuiesc linia de aparare dinspre mare, cele mai subtiri fiind asezate catre zona de uscat.

Platoul central este dens populat cu ruine ale anticelor constructii: depozite pentru hrana, materiale, munitii, pulberarie, cladiri administrative si sociale, printre care se afla si un spital, spatii de promenada si acces, precum si case de locuit:

 

DSCN7588

 

DSCN7591

 

DSCN7557

 

DSCN7595

 

Intr-una din camarutele spitalului:

 

DSCN7582

 

In partea de nord, construit de venetieni peste ruinele unei moschei, se afla un templu latin inchinat lui Pantocrator

 

DSCN7544

 

In perioada stapanirii britanice a mai fost construita o… inchisoare.

Ceea ce impresioneaza in mod deosebit este sistemul de alimentare cu apa alcatuit din conducte si puturi ce drenau apa de ploaie trimitand-o in rezervoare subterane din piatra:

 

DSCN7606

 

Curtea, sau platoul, impanzite cu tunuri aflate in diverse pozitii:

 

DSCN7548

 

DSCN7594

 

Viziune…

 

DSCN7578

 

Toata povestea spusa de tanara curatoare intr-o engleza limpede si fara artificii, cu o voce joasa intrerupta rar de cate un comentariu al meu mai mult soptit, intr-o atmosfera ce parca ar fi tinut de vremi imemoriale, lipsite de substanta si de orice incarcare civilizatoare, in parfumul cafelei si al tigarilor ce urmau una dupa cealalta, intr-un placut semiintuneric si caldura, mi-au creat o stare cu totul si cu totul deosebita. Cand am simtit ca povestea se apropie de sfarsit, inca imi doream sa nu ies din vraja locului, a vorbelor si a atmosferei… ii simteam si ei parca dorinta de prelungire a momentului…

In final, cu multumiri pentru desfatarea oferita de poveste si pentru dezmatul simturilor excedate de cele ce se petreceau incet in camera obscura, m-am ridicat si am intrebat-o daca pot vizita tot. Mi-a raspuns zambind ca pot cutreiera in voie, inclusiv pe ziduri, singura conditie fiind aceea de a nu cadea in apa pentru ca nu stie sa inoate. Am ras amandoi si am inceput haladuiala cu aparatul de fotat la gat. Imaginile sunt mult mai multe si cu greu am facut o selectie pentru a le urca aici…

Stiti ca odata iesit afara, nici nu mai era frig? 🙂

Dupa aproape doua ceasuri umblet, mi-am luat la revedere de la frumoasa mea gazda si am hotarat sa merg catre a doua cetate aflat la cativa kilometri de mai mult decat interesanta fortareata…

DSCN7604

Iau din nou vantul in fata, iar caldura cuibarita in oase se spulbera cu repeziciune.

 

DSCN7637

 

Aproape 6 kilometri pana la „Cetatea dinauntru”, o alta fortificatie, cel mai probabil anterioara lui Orsini, dar care nu beneficiaza de aceeasi atentie a autoritatilor precum fortareata. Parasind soseaua principala, fac dreapta pe langa indicatoare

 

DSCN7638

 

DSCN7639

 

apropiindu-ma. Ma uit dupa un drum de acces si-l ghicesc abia dupa depasirea zidurilor ce se-ngroapa in vegetatie, un drum ce urca accentuat pe langa gardurile bastinasilor din curtile carora cainii ma iau in primire. Fara prea multa indrazneala insa in a trece peste scundele garduri

 

DSCN7640

 

Intrarea in „cetatea dinauntru”:

 

DSCN7642

 

de unul din pereti sprijinind-o spre abandon pe Helga. Patrund cu atentie inauntru ca intr-o casa parasita

 

DSCN7645

 

In stanga mea o camaruta in care intru. Divan de piatra…

 

DSCN7648

 

Apoi, dupa scurta vizita interioara, intru pe platoul central napadit de buruieni

 

DSCN7651

 

As vrea sa ajung pe ziduri, dar morfologia accesului ma pune in incurcatura. Reusesc pana la urma sa escaladez un zid multumita bocancilor si mainilor dibace, aruncand o privire mai de sus, chiar daca dintr-o pozitie inca incomoda

 

 

DSCN7653

 

In sfarsit, sus, doar in doua picioare si nu atzanat :), iau la talpa zidurile imprejmuitoare bucurandu-ma de peisajul vazut de sus

 

DSCN7657

 

DSCN7662

 

Fara sa fiu in stare sa spun ceva despre istoria acestui loc, izvoarele lipsindu-mi cu desavarsire, ma marginesc sa fotografiez:

 

DSCN7668

 

Intrarea vazuta din „pozitia atarnat” 🙂

 

DSCN7670

 

Frigul si vantul musca din mine chiar daca am facut tot felul de scamatorii ca sa ma cocotz in toate locurile in care am reusit sa nu-mi frang gatul, asa ca am hotarat plecarea.

Am revenit rapid pe pamant si mi-am recuperat nemtoaica de langa zidul de la intrare. Revenirea pe sosea mi-a provocat un zambet de satisfactie: vantul urma sa-mi bata exact din spate, si chiar asa s-a si intamplat, gonind printre ape cat ma tineau pedalele. M-am incalzit destul de repede gratie efortului asa ca, aproape de intrarea in oras, am hotarat un ocol inainte de a o lua spre casa, prin oras, in special prin partile aglomerate

Pod

 

DSCN7671

 

Faleza

 

DSCN7673

 

O casa veche langa care opresc… o pata de culoare din alta lume, poate mai linistita…

 

DSCN7674

 

Apoi cotesc catre centru unde balamucul e total: masini incarligate printre care se strecoara motoretisti si biciclisti intr-o neoranduiala desavarsita, pietoni cu guri cascate pe la vitrine si, printre ei, baltat in costumatia mea de rutierist, moi… 🙂

Cateva momente mai tarziu imi gasesc un loc unde sa nu incurc prea multa lume ca sa fotografiez defilarea fanfarei elevilor liceului din localitate

 

DSCN7678

 

Multumit de cele vazute, o iau usurel catre casa. Ma asteapta un apus si o noapte…

 

DSCN7681

 

DSCN7683

 

O noapte in care m-am bucurat de o palinca buna de la nenea M., de branzeturile fine acompaniate de roze-ul californian, de o carte frumoasa de la A. si, mai tarziu de The Lobster, un film ce merita vazut…

 

La multi ani, 2016!

 

VA URMA

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s