Tura „inploita” pe cf-ul Valcele-Valcea

Aprilie 2016

 

 

 

Mai acum un an… doi… reuseam intr-o dupa-amiaza sa ajung pe viaductul de cale ferata de la Topolog, pe „preademulteoriinceputasineterminata” legatura feroviara intre Valcele si Ramnicu Valcea.

O scurta istorie, precum si o vaga proiectie in viitor puteti gasi aici:

http://www.economica.net/calea-ferata-valcele-ramnicu-valcea–ingropata-definitiv–apare-in-masterplan–dar-nu-primeste-niciun-ban-pana-in-2020-_114996.html#n

Am tot discutat cu prieteni apropiati despre ce si cum facem, cam cu o saptamana inainte. Nu ne-au iesit chiar toate planurile, @Mac al nostru cazand la datorie pe ogoarele patriei muncitoare. Nu era doar o chestiune de lungime, diferenta de nivel sau durata, ci era si o chestiune legata de ora de trezire la care distinsul nostru prieten nu a putut achiesa (adica „pune botul”). Asa ca, ma intalnesc doar cu ilustrul @Traveller (Razvan) in fata bisericii Elefterie aproape de 6 dimineata. Prognoza meteo nu era foarte incurajatoare: dupa ora 13 se anuntau furtuni insa, am hotarat sa trecem peste amenintari 🙂

Cu o seara inainte, chiar daca era cam tarzior, la lumina lanternei am reusit montajul celor doi suporti de bicle, lasand spatiu si pentru un al treilea, in speranta unei razgandeli de ultim moment a prietenului nostru. Razgandeala ce nu s-a mai intamplat.

Asa ca, la 6 luam drumul spre Pitesti pe autostrada, cu un prim stop la km 36 sa bagam gaz si sa facem o prima verificare a stabilitatii pe suporti si bare noi. Experienta noastra in domeniu fiind aproape nula, suntem convinsi ca o bataie in plus strica, dar o verificare – nu:

 

 

DSCN4038

 

 

Tot tandalind pe drum, abia pe la 9 tragem in fata Garii Regale din Curtea de Arges.

 

 

DSCN4039

 

 

Om gospodar si asezat, cu frica de deshidratare, luasem si doua beri pentru a ne echilibra eventualele disfunctionalitati generate de drumul lung in masina :). Carora, le-am dat cep in parcare…

Dupa cele cateva guri luate pentru incalzire, luam Curtea de Arges la traversat si facem apoi stanga in sensul giratoriu pe drumul ce iese la Ramnicul Valcii, traversand Argesul.

Strada, nu foarte aglomerata, trece pe langa biserica Sfantu Gheorghe, ridicata intre anii 1934 si 1936 pe locul unei vechi biserici de secol al 18-lea distrusa intr-un incendiu in 1913:

 

 

DSCN4040

 

Iesirea din oras se face lin, pe un drum valurit in care urcarea predomina, astfel ca primii 6-7 km nici nu ii simtim. Vremea e relativ calduta, cerul aproape in totalitate senin, iar vantul aproape absent ne lasa sa ne bucuram de aerul curat. Mirosurile pestilentiale ce au amarat viata locuitorilor din zona gropii de gunoi din dreapta soselei au disparut de ceva mai putin de un an de cand groapa a fost acoperita si transformata intr-un deal artificial bine protejat.

Imediat dupa trecerea prin vecinatatea ei insa, cu adevarat incepe greul: o urcare sanatoasa cu un 10% aproape continuu. Tragem mult aer in piept si o agatam barbateste. Cei 2 kilometri si un pic de urcare se sfarsesc in gafaielile echipei, la loc de popas:

 

 

DSCN4042

 

 

DSCN4043

 

Cum ne-au ajuns din urma caldurile catararii, e momentul sa mai scapam de din cele cojoace:

 

 

DSCN4047

 

 

Verdeata ce ne-nconjura:

 

 

DSCN4045

 

Prima coborare ne umple de adrenalina: coboram mai mult decat am urcat… 12% pe 2 km ma duc aproape de 70 de km/h si simt cadrul cum vibreaza sub mine.

Intrarea in Tigveni se face cu mult mai molcom, intr-o prelungita coborare blanda. Privesc insa inapoi cu o vaga ingrijorare: chestia asta va trebui a fi si urcata… (si va fi…).

O noua pauza pe podul de la Topolog ne prilejuieste incheierea socotelilor cu berile carate dupa noi.

Razvan pleaca intr-o scurta incursiune spre apa ce se scurge pe sub noi:

 

 

DSCN4050

 

In departare, cu atat cu cat putea sa apropie aparatul meu de fotat, primul obiectiv al turei:

 

 

DSCN4052

 

La doar doi kilometri dupa pauza de bere, cotim stanga spre Ciofringeni pe drumul ce, departe, iese in capitala micilor si carnatilor soselizati din Romania – Dedulesti. Noi nu vom ajunge pana acolo: avem fructe deshidratate in rucsaci :).

Drumul merge in paralel cu viaductul pe care urmeaza sa urcam si ne lasa sa-l privim de jos: cat e de mare…

 

 

DSCN4054

 

Odata intrati in Schitu Matei, ne intampina, construita pe o coasta de deal Biserica Sfintii Arhangheli. Datand din anul 1816, este catalogata ca monument istoric inscris in Patrimoniul National. De dimensiuni mici, desi este inclusa in aria monumentelor protejate, nu am gasit indicatii privind ctitorul si zugravul. Posibil ca, in interiorul acum inchis, sa fi putut gasi informatii relevante.

In orice caz, zugraveala bisericii a avut mai multi autori ce si-au intersectat viziunile pe peretii exteriori, unii dintre ei chiar intr-o maniera naiva, punand in evidenta fie dihotomia rai-iad intr-un mod copilaresc, cu un purgatoriu toroidal, fie zugravind imagini ce provoaca zambete, ca aceea cu vanatorul ce se pregateste sa impuste un cerb. Alaturi de imaginile oarecum neobisnuite, braul de sub acoperis ne dezvaluie insa si imagini clasice in frumoasa maniera a picturii ortodoxe.

 

 

DSCN4056

 

 

DSCN4061

 

 

DSCN4067

 

 

DSCN4069

 

 

Lasand in urma bisericuta, am luat si flori cu noi, doar pe SD 🙂

 

 

DSCN4072

 

 

DSCN4071

 

 

Imediat dupa bisericuta, facand la dreapta pe un fel de drumeag tapetat cu pietre rostogolitoare, ne opintim catre terasamentul pe care urma sa mergem mai departe

 

 

DSCN4074

 

 

Dupa scurta urcare ajungem in vecinatatea Garii Schitu Matei, una din putinele constructii-statie ramase intr-o stare relativ buna, si chiar „folosita”:

 

 

DSCN4077

 

 

DSCN4080

 

 

Vechile peroane, acum aproape distruse din lipsa intretinerii…

 

 

DSCN4085

 

 

Dupa o destul de lunga pauza, hotaram plecarea catre viaduct

 

 

DSCN4089

 

 

Drumul e aproape bun si ne bucuram de racoarea padurii. Undeva in stanga noastra se zaresc vestigiile unui fost descarcator de torenti ce ar fi fost apoi canalizati pe sub calea ferata

 

 

DSCN4090

 

 

Aproape de viaduct, inainte sa-i pozam culeea

 

 

DSCN4092

 

Cu o lungime de aproape 1.5 km si o inaltime maxima de 48 de metri, a fost construit in anii ’80, pe traseul proiectatei cai ferate M219. Initial, solutia constructiva a constat din realizarea terasamentelor care sa compenseze diferentele de nivel. Faptul ca terenul este afectat de instabilitate ducand la deplasari ale acestora a condus la ideea schimbarii de solutie prin realizarea unor structuri din beton, 10 la numar, din care Topologul ar fi fost cel mai lung. Alte lucrari proiectate si nerealizate au fost: doua poduri (Arges si Olt). Dar si realizate: tunelul Plostina (1910 metri) si Gibei (2250 metri), in premiera executate cu scut mecanizat. Abandonate in anii ’90, lucrarile au fost reluate in regia unei firme italiene care a contractat terminarea caii, dar care a abandonat contractul dupa demontarea sinelor…

 

 

DSCN4097

 

 

DSCN4095

 

Piatra sparta, granit de Macin, ne-a impiedicat sa mergem in sei, luand constructia la talpa printre fragilele tulpini de mesteacan ce si-au gasit teren fertil de dezvoltare, dar si printre spinii balariilor ce au inflorit pe cale.

Valea Topologului

 

 

DSCN4098

 

 

Asa cum noi ne uitam de la bisericuta la viaduct, a venit si vremea sa privim de pe viaduct la bisericuta

 

 

DSCN4101

 

 

DSCN4102

 

 

Clipa de privit chiar deasupra galagiosului Topolog aflat mult sub noi

 

 

DSCN4104

 

 

DSCN4105

 

 

Hotaram pauza de masa la inaltime si impartim ca doi buni prieteni fructele zaharisite din rucsac.

 

12932833_994117767341538_6988486143998175792_n

 

Apoi, mai departe, la picior, pana in dreptul unei colivii unde sunt surprins trimitand o pasare spre inalt. Se va dovedi mai tarziu ce pasare era :)…

 

 

DSCN4109

 

dandu-mi apoi tarcoale: multe si galagioase. Ii incalcasem teritoriul. Cati oameni vazuse ea plimbandu-i-se prin ograda?

 

 

DSCN4112

 

Mama si ce ne-a mai certat!

 

 

DSCN4114

 

 

Privind la drum lasat in urma…

 

 

DSCN4117

 

Oameni gospodari:

 

 

DSCN4121

 

 

DSCN4122

 

 

Undeva in zare ne asteapta continuarea prin tunel

 

 

DSCN4125

 

 

12932868_994117750674873_4221786720526057063_n

 

Dupa ce ne-am scalciat bine picioarele pe pietre, eu mai norocos in bocanci, Razvan facandu-si praf suprashoshonii din dotare, iata-ne la cea de-a doua culee ce marcheaza sfarsitul drumului nostru peste Valea Topologului

 

 

DSCN4128

 

 

La inceput, drumul este in continuare plin de piatra sparta a terasamentului, dar pe masura ce inaintam catre tunel, acestea se imputineaza si ne lasa sa incalecam. In fata se iteste gura tunelului:

 

 

DSCN4130

 

 

Si, iata-ne la intrare

 

 

DSCN4131

 

 

Ne asteapta aproape 2 kilometri jumate la lumina lanternelor, pe piatra sparta 🙂

 

 

DSCN4133

 

 

Urmele de roti, precum si balegile pe care le observam ne spun ca tunelul este folosit, chiar daca nu asa cum a fost gandit…

Mai razand, mai glumind, mai rontaind cate ceva si cascand gura pe pereti, ne apropiem de iesire. Am si ocolit cateva capcane pe drum, alcatuite din cioburi si cate o creanga ratacita, dar per total, drumul prin tunel a fost o experienta.

 

12987137_994118047341510_2723699413419530528_n

 

Firida:

 

13007217_994118027341512_4944379509453984417_n

 

Cu totul insa alte experiente ne asteptau la iesire…

Cu aproape 200 de metri inainte de revenirea „pe pamant”, ma hotarasc sa incalec: stratul de piatra se subtiase si nu ni se mai ingropau cauciucurile in el. Asa ca am luat-o inainte catre iesire, orbit de lumina zilei. Si cum mergeam eu asa chior, nu reusesc sa vad o creanga nu prea lunga dar suficient de groasa. Atinsa cu roata spate pe un capat, aceasta se rasuceste si se strecoara intre cadrul si schimbator, se zvarcoleste putin si … pac! simt cum capra mea se smuceste si picioarele imping in gol.

Cobor si casc gura sa vad ce s-a-ntamplat. Uimit privesc cum schimbatorul atarna pe lant, desprins de pe cadrul furcii spate: ureche rupta! Ajunge si Razvan langa mine si privim amandoi cu obida si neputinciosi.

Imi aprind o tigara si incerc sa gasesc solutii. Razvan vine si el cu propuneri, dar parca nici una nu tine.

Pana la urma cotrobai prin rucsac si scot trei soricei cu care leg lantul si schimbatorul de cadru.

 

12994505_994118424008139_7552577440954143327_n

 

 

12933166_994118430674805_4296087944053067935_n

 

Ne asteapta 2 km de coborare pana in DN, apoi…

…30 km pana la masina la care preferam sa nu ne gandim inca…

 

Antecesorii nostri au crezut, sau au incercat sa ne inoculeze o anumita mincinoasa stare: „Omul invinge natura”:

 

12933082_994118207341494_2939787053056235364_n

 

Niciodata omul nu va invinge natura. Si nici nu trebuie… poate doar sa negociem cu ea din cand in cand…

Cobor cu grija, in tandem cu Razvan, oprind putin pentru fotografierea unui alt viaduct abandonat care a scapat cu schelele nefurate:

 

 

DSCN4137

 

 

Rotitele ni se invartesc in cap, cautand solutii. Pana la urma, Razvan – neposesor de carnet de sofer vine cu propunerea ca el sa ramana pe loc, iar eu sa iau bicicleta lui si sa merg sa aduc masina. O solutie buna, avand in vedere ca nu se punea problema sa merg 30 de km pe langa Helga pana la masina, iar „ia-ma nene” cu bicicleta… duminica… pe un drum nu foarte circulat… slabe sanse.

Nici cu vremea nu stateam bine, prognoza meteo urmand sa se materializeze conform norilor ce se buluceau la orizont. Unul din noi urma sa astepte aproape 3 ore stand pe loc. Din fericire, am gasit un fel de terasa cocotata pe o platforma din beton, abandonata, dar dotata cu niste mese de fier si ceva umbrele de soare, asa ca am hotarat ca Razvan sa astepte acolo pentru a fi intr-o oarecare masura protejat impotriva ploii.

Am reglat saua bicicletei lui, am lasat aparatul de fotografiat in grija prietenului meu si m-am inhamat la drum.

Prima senzatie a fost ca mergeam pe o tricicleta, din cauza diferentei de marime: cred ca bicicleta lui e cu vreo 4 numere mai mica :). Genunchii mei se apropiau periculos de mult de ghidon, asa ca faceam experimente la inceput pentru gasirea unei pozitii cat mai favorabile.

Ma asteptau doua catarari tari, iar norii negri se apropiau in galop. Prietenul Razvan fotografia si el „preparativele”

 

12936533_994118630674785_4741544871516118491_n

 

Prima, si tare – urcarea catre Piatra, cu o diferenta de nivel de 250 de metri, intinsa pe 4 km si un pic. Norii se ingramadesc deasupra mea si, inainte de urcare, incerc sa-mi protejez cat mai bine telefonul si trag husa peste rucsac. Apoi imi pun foita de ceapa, o inchid bine, respir adanc si incep urcusul.

Ploaia se porneste, mai intai marunt, iar eu pedalez cu capul in pamant. Nu ajung la jumatatea pantei cand, parca, se dezlantuie iadul: un val de apa incepe sa-mi cada efectiv in cap, tunete si fulgere trosnesc. In orice alta situatie as fi cautat un adapost. Imaginea retinuta pe retina insa a prietenului abandonat lasat undeva in urma, imbracat pentru mers si nu pentru stat, m-a facut sa continui pedalatul.

Printre rafalele de ploaie, simt cum pietricele cat mazarea incep sa-mi loveasca cu zgomot casca. Incerc sa privesc in fata, dar chiar daca mi-am scos ochelarii, siroaiele de apa ma impiedica sa vad mare lucru si merg cu ochii mijiti. Soferi ce vin din sens opus, privesc parca fara sa inteleaga.

In sfarsit, traversez appex-ul din Piatra, in zona soselei cvasidistruse de alunecarile de teren din zona si-mi dau drumul la vale, fara pauza. Ploaia in valuri si mazarea inghetata ce sarea in toate partile, combinate cu suvoaiele ce se scurgeau, amestecate cu pietre, frunze si crengi de pe drumurile laterale, nu m-au lasat sa cobor atat de repede pe cat as fi vrut.

Cu toate astea, pana la urmatoarea urcare, nu am reusit sa-mi aduca bataile inimii in zona de confort, iar respiratia inca era usor gafaita.

Din fericire, aceasta incepe bland, dar am de ocolit baltile uriase de pe drum, iar cele cateva masini care ma depasesc imi fac cate un dus namolos de fiecare data.

Un sms de la Razvan: „Confirma ca esti ok” ma pune oarecum in dificultate. Telefonul s-a udat, iar ecranul tactil nu reactioneaza la pipaiturile mele. Nu am de ce sterge ecranul pentru ca totul este ud: si pe mine si in rucsac. Pana la urma il conving sa se miste si ii raspund prin viu grai prietenului, dupa care reiau catararea, de data asta in plin: alti 250 de metri, de data asta doar in 2 km.

E ultima inainte de masina, si trag cat pot, parca cu ultimele puteri. Ploaia s-a mai inmuiat, grindina a disparut, iar eu mulinez la pedale ca marmota, asteptand appex-ul de care ne bucurasem de dimineata. Ma bat insa cu o medie de aproape 12% si-mi simt inima cum da sa sara din piept. Desi vad varful, simt ca nu mai pot si opresc la 200-300 de metri de el…

Cateva respiratii adanci si gafaite si urc din nou in sa. Ultimele pedale pana in varf, apoi coborarea. Trec in goana prin baltile de pe marginea drumului si nu ma mai feresc deloc de masinile stropicioase, protejandu-mi doar ochii.

Ma dor picioarele, respir greu si simt raceala la spate. Privesc ceasul: e 3 … am facut cei 29 de km de pana aici in fix o ora si 40 de minute, dar ma simt praf dupa cei 500 de metri urcati.

Ajuns la masina, incep operatiunile de cocotare a bicicletei prietenului meu pe suportul dedicat. Simt cum incep sa tremur, canonindu-ma cu descuiatul lui.

In fine, o proptesc sus si pornesc masina. Caldura vine greu si nu-mi ajunge, iar soseaua este inca suficient de plina de pamant si de nisip incat sa nu pot alerga. 30 de minute mai tarziu insa, franez langa „adapostul” lui Razvan. De la care am aflat ulterior insa, ca numai adapost n-a fost: din cauza suvoaielor si vantului, a parasit umbrelele care o luasera razna si se adapostise in spatele constructiei de pe platforma, indurand la randul lui frigul cu care a venit grindina.

Tremur inca atunci cand o urca pe Helga pe frantuzoaica si reusesc doar sa o proptesc cam aiurea, cam intr-o rana, si pornim.

La Curtea de Arges aud clampanituri si cobor sa vad ce e cu ea: o prinsesm prost si balabanea. O strang mai bine, dar – cum se va dovedi mai tarziu – inca nu suficient, asa ca am mai oprit o data langa Pitesti ca s-o fixez ca lumea.

Am mancat ceva intr-o benzinarie, apoi autostrada si casa. Tremurul mi-a trecut abia cand am intrat cu totul in cada clocotita. O mare aspirina si nani…

Cu toate aventurile de final, tura si-a atins obiectivele si a fost chiar foarte interesanta. Poate in vara, daca se va putea, intr-o „haita” mai mare, vom incerca si tunelul de la Plostina.

Pana atunci insa, speram sa ne mai astepte si alte peripetii 🙂

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s