Tura la Lacul Vulturilor

Septembrie 2013

 

 

De fapt, povestea incepe in august: aflat in zona Buzaielor, intr-o buna dupa-amiaza am incercat marea cu degetul si am pornit din Siriu-Crasna catre Lacul Vulturilor. Drumul a inceput bine, iar lungimea zilei imi promitea ca o sa ajung pe lumina. Usor-usor insa, datele problemei incep sa se schimbe…

 

IMG_8394

 

 

IMG_8395

 

iar eu nu mai sunt atat de sigur pe mine…

Incep sa alunec, iar consistenta terenului imi da batai de cap. Deja, sunt convins ca daca lucrurile vor evolua in acelasi sens, nu voi avea parte decat de o scurta preumblare…

 

IMG_8396

 

Si totusi, inca mai incerc pana cand lucrurile o iau razna rau de tot si sunt silit sa ma intorc. Deja luasem nu apa in tenisii mei cei albi si noi, ci de-a dreptul noroi…

 

IMG_8398

 

IMG_8399

 

Am spalat-o pe-a mea cat s-a putut de bine in paraiasul din marginea drumului si am ramas doar cu punctele de suspensie pentru Lacul Vulturilor…

Abia acasa mi-am dat seama ca apucasem pe un drum gresit, iar Lacul Vulturilor era intr-o cu totul alta parte. De fapt, traseul e destul de dificil si cu foarte multe interesctii in care e floare la ureche sa te ratacesti.

Abia acum e septembrie, iar vremea se-ndreptase in munti. Nu a mai plouat de ceva vreme si, ocazia revine

Ale mele, la mare (ca fetele, unele dintre el… raposate intre timp 🙂 ). Eu, sosit vineri seara din cele facute in timpul saptamanii, ma asez in fata calculatorului urmand sa ma hotarasc intre Cheile Calinestilor si altceva in functie de distanta si prognoza meteo. Pana la urma, ale Calinestilor au cazut pentru ca:

– 240+240 km de frantuzoaica;

– lucrarile la DN 7 intre Pitesti si Moraresti

doua cauze ce m-ar fi intarziat foarte mult. Dar, ramane pe lista aia lunga a mea… :)

Iar prognoza meteo arata incurajator pentru zona Siriu-Crasna, facand abstractie doar de temperaturi. Deci, Lacul Vulturilor sa fie! Am incercat pe bike map sa fac traseul, insa (al naibii), nu ma lasa. Pana la urma, folosindu-ma de gogule earth, reusesc sa fac pe hartie o schema cu toate locurile unde as fi putut gresi, notandu-mi precizarile necesare.

Sambata dimineata la 4, pentru a avea o intreaga zi in fata mea, ma trezesc si-mi strang bagajele, inclusiv cele necesare pentru o eventuala innoptare la o pensiune, iar la 5 jumate eram in masina. Am mers incet, la consum, iar la 9.35 eram in Crasna, in parcarea din chiar intrarea in localitate. Aveam fluturi in stomac: nu mai iesisem de o luna de zile, de la tura la Paltinu-Comarnic, iar pregatirea mea fizica era varza dupa cei 6000 de km stati in masina de atunci.

Pana la Crasna, din fata casei mele sunt fix 216 km, din care 117 pana la intrarea pe DN 10 din Buzau, apoi diferenta de aproximativ 100 km de drum serpuit, trecand prin Siriu, Coltu Pietrei, de o frumusete deosebita. Fiind sambata, drumul a fost aproape liber.

Imi refac bagajul in masina, o asamblez pe Helga, ma schimb si…

 

IMG_8517

 

gata de plecare. De data asta cu mult mai motivat si incurajat de vremea buna. In plus, aveam sub nas un traseu temeinic studiat, cu plecare dintr-o Crasna ce-mi starneste multe amintiri de muntoman.

La 10.15 sunt in sa. Intorsura Buzaului, aflata la cativa kilometri in amonte, se simte: sunt 8 grade! Din fericire, vantul nu misca nicio frunza.

Masina am lasat-o chiar la intrarea in Crasna, la cateva sute de metri de panoul rutier ce marcheaza localitatea, chiar in intersectia cu drumul la stanga pe care urma sa apuc.

Pornesc pe drumul din macadam cu o textura nu tocmai grozava din cauza pietricelelor mici, rotunde si instabile ce alcatuiesc stratul superior al acestuia si traversez rapid raul Buzau pe un pod destul de ingust si obosit, urcand printre casele ce se voiau a fi „de vacanta”, populate insa cu o gramada de oratanii: gaini, oi, capre, cai, vaci…

Odata iesit dintre case, drumul incepe sa urce ascutit, iar pragurile ce tempereaza Crasna isi fac aparitia

 

IMG_8520

 

IMG_8519

 

Vremea e frumoasa, iar urcarea ma incalzeste pana la nivelul tricoului cu maneca scurta.

La km 2+800 intalnesc primul pod ce face legatura la stanga cu un forestier. Eu imi continui drumul inainte, fara sa-l baga in seama. Nu stiu unde duce, dar nu este de interes pentru Lacul Vulturilor.

Drumul urca binisor, iar la km 5+050 iau prima pauza, la al doilea pod, cel pe care voi apuca inspre lac. O bucatica de glucoza si cateva poze imi consuma cele 10 minute alocate odihnei.

 

IMG_8522

 

Drumul catre lac continua pe un forestier abrupt, cu marcaj „triunghi albastru”, acesta fiind si locul unde am gresit la recenta trecuta tentativa. Iata indicatorul ce m-a indus in eroare, si drumul pacalicios…

 

IMG_8525

 

Nu pe acesta, inainte, trebuia sa merg, ci pe cel ce se desface catre stanga, spre Crasna Urlatoare, traversand podul.

 

IMG_8527

 

Drumul lasat in urma, vazut de pe pod:

 

IMG_8523

 

Traseul inceput odata cu podul debuteaza cu o urcare in forta pe care cu chiu cu vai o parcurg. Nu sunt mai mult de 200 m, dar ma chinuie bine. Parca s-a mai incalzit sau… o fi urcarea cea care ma-ncinge?

 

IMG_8529

 

Cu ochii dupa cascada (abia la intoarcere imi voi da seama ca e vorba de „Crasna Urlatoare” si nu „Cascada Urlatoare”), ma opresc de cateva ori in primii 2 km pentru fotografierea saritorilor.

 

IMG_8530

 

IMG_8532

 

IMG_8533

 

Confuzia s-a datorat, cel mai probabil, transpiratiei ce-mi intra in ochi. Titulatura data zonei se datoreaza multimii de saritori care „urla”.

 

IMG_8537

 

IMG_8538

 

Dupa inca 2,8 km, drumul forestier pe care m-am chinuit ceva urcandu-l, chiar daca fragmentat de numeroasele pauze pentru fotat, se termina intr-o fundatura.

Spre dreapta insa, cu o rasucire de 150 de grade, spre in sus se deschide un alt drum catre care triunghiul albastru ma indruma. Imi iau avant, schimb foaia si pinioanele si ma reped spre urcare. Ce sa urci tata… cred ca avea 30%, asa ca reusesc ca prin minune sa descalec fara sa vin gramada cu bicicleta cu tot la vale.

De aici lucrurile incep sa devina complicate. Drumul este un fel de forestier pe care se cara bustenii. Are o dubla declivitate: rampa pe care castigi altitudine si cea de la exterior spre interior, acesta din urma fiind doar un fel de sant intre cei doi „versanti” ai drumului, pe care au tranzitat bustenii. Nici vorba sa poata fi facut in sa, cu exceptia unor scurte portiuni. In afara de asta, un calcul sumar imi arata ca panta medie pe acesta portiune este de minim 15%. Inca o data… „medie”…

 

IMG_8540

 

Am urcat pana la golul alpin cca 5.7 km dupa parasirea forestierului in curba de 150 de grade. Din ei, cca 2 km i-am facut „push”. Oboseala a fost mare, iar transpiratia imi curgea siroaie. Acolo unde panta s-a mai indulcit, in ultima portiune de padure inainte de golul alpin, desi urcarea nu mai era atat de grea, nu mai eram in stare sa urc in sa si am continuat sa imping in virtutea inertiei.

In sfarsit, am ajuns in golul alpin si, strangand din dinti, m-am urcat din nou pe bicicleta. Se merge pe o portiune valurita prin mijlocul vegetatiei pitice ce aminteste de tundra nordica, cand pe o poteca ce urmeaza suvoaiele ce se scurg primavara si unde eram nevoit sa mai imping putin, cand pe cararea de culme, usor inierbata si presarata cu lentile de nisip. Obosit bine, ajung in Poarta Vanturilor unde sunt intampinat de un monument al jandarmeriei, de unde nu puteau sa lipseasca si numele primarilor (vremelnici) din zona. Sunt convins ca cei din urma si-au dorit un fel de vecinica pomenire, daca aducerea aminte era prea putin pentru ilustrele lor nume ce „este si au infaptuit”…

 

IMG_8543

 

IMG_8544

 

Asa cum stiam din cele citite inainte de tura, odata ajuns aici trebuia sa gasesc o cale de depasire a ultimului obstacol de dinainte de a ajunge la Lac: mlastina…

 

IMG_8546

 

Sunt 3 variante de a o face: prima este sa urmezi cararea ce taie mlastina, dar cu o portiune de apa cam de 10 metri lungime si adanca cam de 40-50 cm, a doua e pe versantul stang in sensul de mers spre lac (cea mai scurta si ok cum se va dovedi la intoarcere, dar nemarcata), iar a treia – urmata de mine – pe versantul drept, pe marcaj, pe niste poteci prin vegetatia pitica, poteci croite de animale. Am ocolit mlastina care are o suprafata echivalenta cu cam 4 terenuri de fotbal, pe drumul marcat. Nu este ciclabila defel aceasta portiune, asa ca m-am chinuit ceva:

 

IMG_8545

 

Jumatate ascunsi de relief, am zarit cu coada ochiului „doi siluete”, ce pareau a fi ciclisti, incercand sa traverseze uriasa balta, taind calea pe de-a dreptul. Stiu doar ca au cazut… sau macar unul dintre ei, cum se va vedea mai tarziu.

Si, iata-i pe cei doi: niste oameni, unul mai mare si unul mai mic, fabulosi… tata si fiu, pustiul avand 12 ani, plecati din Vama Buzaului, cu gandul de a ajunge peste munti in Maneciu prin Chiojd. Aveau cu ei: doua Focus-uri full (cu suspensii si pe spate), cort, izoprene, saci de dormit, haine si mancare in cei doi rucsaci pe care ii carau cu voie buna.

Am stat ceva de vorba cu ei si, pentru ca nu am primit invoire sa le si scriu istoria aici, am sa spun doar in treacat ca sunt niste oameni cu totul deosebiti. Tatal in special, pentru felul in care i-a inoculat fiului placerea aceasta deosebita a mersului pe munte, fie cu picioarele, fie cu bicicleta (si nu doar), fiul in mod si mai special pentru deschiderea catre cele ce i-au fost indrumari din partea tatalui. Oameni de nota 10, in fata carora imi scot palaria si ma inclin cu respect! Am discutat despre povestea lor si, in final, despre traseul pe care intentionau sa-l urmeze. I-am avertizat asupra dificultatilor aflate de la multpreacinstitul @shauru si a ramas ca totusi vor incerca. Le-am urat doar mult-mult succes.

Si pentru ca am amintit de balaceala in noroi, pustiul o patise, dar era in continuare cu zambetul pe buze, chiar daca bocanceii ii musteau de mocirla :)

 

IMG_8547

 

IMG_8548

 

Si, iata-ma dupa acest incantator episod, in sfarsit la Lacul Vulturilor:

 

IMG_8549

 

IMG_8550

 

Si cabana de vanatoare, in spatele gardului careia m-am adapostit

 

IMG_8551

 

IMG_8553

 

Mi-am tras pe mine un tricou gros pe care-l aveam in rucsac si pe deasupra, foita de vant., apropiindu-ma de lac:

 

IMG_8552

 

Mi-a fost lene sa verific temperatura dar:

– soarele ardea cu mare putere astfel incat simteam ca-mi arde pielea pe picioare;

– mi-era foarte frig in sus;

– cand batea vantul, imi venea sa pun mana pe lopata mica de infanterie si sa-mi sap adapostul de tragere individual de infanterie :D

Poarta Vanturilor, situata intre varful Bocarnea (1957 m altitudine) si Malaia (1662 m), este o sa ce canalizeaza vanturile de nord-vest din Ardeal, dupa ce traverseaza cea mai rece zona a tarii (Persani-Brasov-Harghita), catre sud-estul tarii. Temperatura scazuta a acestora face ca zapada sa se prezerve o lunga perioada de timp, pana la inceputul verii, grosimea stratului acesteia concurand cu cea de pe cele mai inalte varfuri din Romania.

Iat-o!

 

IMG_8560

 

IMG_8559

 

 

Privelistea ce se deschide in fata ochilor din vecinatatea Lacului este impresionanta:

 

IMG_8556

 

IMG_8557

 

Lacul Vulturilor (denumit si Lacul Fără Fund) este un lac periglaciar aflat în Muntii Siriului, la o altitudine de 1.420 m, în apropierea localitatii Gura Siriului din comuna Siriu, judetul Buzau, România si se afla pe suprafata comunei Chiojdu. Adâncimea sa maxima este de 2,5 m.

Cele doua nume ale acestui lac provin din doua legende. I se spune Lacul Vulturilor deoarece aici, conform unei legende, consemnata de Alexandru Vlahuta în cartea sa România pitoreasca, lacul ar fi un loc unde vulturii veneau primavara sa-si învete puii sa zboare. Numele de Lacul fara Fund provine dintr-o alta legenda, despre un cioban, satul de meserie, care si-a lasat turma de mioare, a aruncat bâta în apa lacului si a plecat. Dupa un an de peregrinari, ciobanul si-ar fi regasit bâta în apele Dunarii si mistuit de dorul mioarelor si al locurilor natale, se întoarce acasa. (Wikipedia)

Ajuns sus la 13.15, mi-am propus sa zac o ora pentru odihna. Am mancat un „snichers” si m-am intins la soare. Dupa 55 de minute am hotarat sa plec. Mi-era mult prea frig.

Am ocolit din nou mlastina, de data aceasta pe varianta a doua, mult mai scurta, si am luat din nou calea Portii, a plaiurilor si apoi a padurii. La intrarea in padure, deja ma incalzisem destul ca sa renunt la tricoul gros:

 

IMG_8561

 

IMG_8562

 

Cateva minute mai tarziu, si la foita. Apoi, desi era „doar” coborare, a inceput calvarul: poteca abrupta nu m-a lasat decat pe cateva portiuni sa o parcurg in sa. Radacinile si sleaurile se amestecau intr-un melanj ce m-a tinut o lunga perioada de timp incordat la maxim. Mi-am etalat si prudenta pentru ca un accident ca cel patit de celalaltmultdistins al nostru coleg si prieten Mac, m-ar fi afectat extrem de mult in pustietate.

 

IMG_8563

 

Am facut „push” la coborare pe o distanta cuprinsa undeva intre 800 si 1000 de metri, iar zonele in care am mers in sa, au fost un chin: lasat mult pe spate, cu mainile manevrand incontinuu franele, gatul intepenit intr-o singura pozitie, schimband doar din cand in cand pozitia picioarelor pe care ma sprijineam.

Spre final, coboararea s-a mai domolit, atentia fiindu-mi acaparata de uluirea pe care o simteam la vederea pantelor pe care… le-am urcat in sa! Priveam la ele si nu-mi venea sa cred ca pe acolo am mers la deal calare…

Si iata, ultima portiunea din coborarea parca fara de sfarsit, inaintea podului:

 

IMG_8564

 

Cu mainile si picioarele tremurand inca, m-am asezat pe banca sa ma odihnesc inaintea ultimilor 5 km de coborare pe macadamul rostogolitor de care inca nu aveam habar ce-o sa-mi faca.

Bucuros ca am ajuns sus la Lac, am luat din nou drumul pe ultima portiune spre masina. Deja ma gandeam la marile viteze pe care le voi atinge si, intr-adevar, pe prima portiune deja simteam adrenalina. Curios insa… uitandu-ma pe kilometraj, abia daca aveam 27 km/h, desi mie mi se parea ca zburam: concentrarea de pe coborarea aceea de iad cu viteze extrem de mici imi alterase simtul realitatii astfel incat aveam senzatia unei viteze cu mult mai mari.

Am mai accelerat, schimband de pe foaia mare pe cea mijlocie si mi-am dat drumul. Cauciucurile cramponate si bine umflate faceau sa sara pietricele in toate partile, Helga zdranganind sub loviturile lor. Cateva mai istete m-au izbit fie in picior, lasandu-mi un semn sangerand, fie in… casca cu un zgomot ca de impuscatura.

Tot bucurandu-ma de viteza ce deja depasise 35 km/h ma trezesc intr-o curba stransa la stanga, marginita fiind in dreapta de malul abrupt al raului, iar in stanga de versant. Cum eram destul de mult pe dreapta, am realizat ca s-ar putea sa nu reusesc sa iau virajul. M-am inselat de foarte putin… doar cu cativa centimetri am reusit, dar sperietura mi-a uscat instantaneu gatul. Pietricele ce se rostogoleau si sareau in toate partile din rotile mele m-au impiedicat sa iau virajul asa cum ar fi trebuit, aducandu-ma foarte aproape de o cazatura cu final incert. Din fericire, chiar daca in ultima clipa, am scapat doar cu spaima.

Parcuragand cei 5 km, in sfarsit sunt langa frantuzoaica (sper sa nu mai fiu interpelat mai mult sau mai putin interesant pe tema relatiei dezvoltate in capul meu personal intre obiectele neinsufletite si iubita mea  :) ). O rezem de gard si ma asez pe un butuc: picioarele imi tremura si ma dor… de asemenea degetele, incheieturile mainilor si gatul. Am o usoara durere de sale si ceva ce ma tine in stanga genunchiului stang. Am gura inclestata. Mi-e foame si sete. Beau pe nerasuflate trei sferturi de litru de suc si ma gandesc sa ma schimb de chiloti si tricou. Imi trece repede si, chiar daca sunt incomode, cu ele ma sui la volan. Drumul este interminabil… INTERMINABIL. Am plecat la 15.55 si la 19.30 eram acasa.

Stiu doar ca m-am spalat. Mi-era foarte foame si am mancat, dar nu stiu ce. La 21.00 eram in pat si la 20.59 deja sforaiam!

O tura frumoasa insa extrem de solicitanta. In mod cert si din cauza lungii pauze de bicicleala pe care am fost silit sa o iau din cauza indatoririlor profesionale si familiale. Practic, drumul a avut 27 km dus-intors, deci 13.5 pana la atingerea obiectivului. Din ei, aproape 3 km am impins-o pe Helga: 2 la urcare si 1 la coborare. Asa cum spuneam la inceput, nu am putut creiona tura pe bike-harta si nu pot decat sa apreciez oarecum diferenta de nivel folosind goagleearth: cca 950 m. Este o diferenta foarte mare repartizata pe cei 13.5 km si explica in mare masura efortul mare resimtit.

Dar mi-am mai impinit un vis… 🙂

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s