Cum naiba de-am trait atat?

O intrebare retorica inspirata de un filmulet de pe internet. Cum naiba am ajuns la varsta asta si inca relativ sanatos?

Copchil fiind de 3 ani, locuind undeva pe langa biserica Sfantu’ Gheorghe, eram indragostit de painea vecinului Nenea Nan, caruia ii ceream invariabil din ea cand venea dupa-amiaza de la serviciu. O luam cu mainile murdare, o mai scapam prin praful de pe jos, dar o culegeam si o mancam toata. Mai tarziu, mutat in casa bunicii din Bucurestii Noi, a trebuit sa beau apa de put: dracu’ stia daca avea nitriti, nitrati si nitrosi…

Primavara incepeam cu corcodusele verzi, luate direct din pom, continuam cu caisele verzi, tot nespalate si pline de praf, la inceputul lui iunie luam toti duzii de pe strada de alaturi in care ma urcam si ma vopseam de negreala la bot, pe maini si pe pantaloni. Ajungeam acasa unde, tot inavariabil luam cate o scatoalca dupa ceafa de-mi sareau resturile de dude dintre dinti si masele pentru pantalonii facuti praf.

Continuam cu ciresele de la doamna Dordea, dupa ce saream seara gardul si ma cocotam in pom, pana cand am cazut din el in gardul de sarma ghimpata ce-i despartea curtea de a vecinilor, de s-a mobilizat toata strada cu mese si scaune sa ajunga la mine si sa-mi scoata sarma infipta in burta, sau pe mine din sarma. M-a luat mama de mana, m-a dus acasa, m-a spalat de sange si mi-a tras si-o bataie de o tin minte si-acum. Anul urmator eram in cires… Nu mai stiu daca mi-a facut antitetanos, dar parca nu. Dar usturimea spirtului adevarat e de neuitat…

Plecam sa joc fotbal in praful de pe strada si, invariabil, veneam plin de sange de la genunchii rupti pe piatra de rau cu care era pavata din loc in loc strada si pe care jucam. Mi-a ramas in minte imaginea genunchilor plini de sangele amestecat cu colbul de pe drum, totul amestecat intr-o pasta cleioasa. Si iar mi-o luam dupa ceafa de la cine se nimerea sa fie pe-acasa cand ajungeam la ora intunericului cand nu mai vedeam sa jucam. Nicio injectie, niciodata pentru toate ranile capatate. Singurul medicament era apa… multa apa!

Vacanta era aproape plictisitoare, nu aveam o „tara” la care sa merg si ma fascinau povestile colegilor. Dar iarna, dadeam la sanie pana nu mai puteam la mai bine de un kilometru de casa, pe malul Colentinei, tot timpul cu frica in san sa nu aterizam in apa. Nu ma cauta nimeni si nimeni nu-si batea capul daca nu ma inec in garla. Si nu m-am inecat.

Jucam fotbal pitic la Mihai Ciuca in curte pana ne uita Dumnezeu pe presurile asezate la umbra, cu „echipele” aduse de-acasa, un fel de nasturi de plastic pe care-i adaposteam in pachete cartonate de tigari, cu porti din plastic imbunatatite cu plasa furata din ciorapii mamelor noastre.

Ma asezam zile intregi de-a randul in pat citindu-l pe Jules Verne si pe Alexandre Dumas cu ochii cat cepele si mancand paine neagra cu unt si dulceata de trandafiri pana nu ma mai puteam misca si tot slabatura eram.

Alergam prin parc cu o bicicleta prea mare, mi-o reparam singur si-mi spargeam capul dand cu el de zid pentru niste frane mesterite de mine, dand de lucru doctorilor sa ma coasa.

Mancam pana crapam sambetele in curtea bisericii la coliva facuta de te miri cine si fumam ascunsi prin boscheti manunchiuri de Carpati fara filtru, invelite in hartie de impachetat, 8 la 1 leu.

Ma spalam la lighean, iar din mai si pana in octombrie nu pupam apa calda decat, cel mult, de la soare, iar aia era cu mormoloci nascuti in apa de ploaie adunata in butoaiele de tabla puse la capetele burlanelor…

La 14 ani, mandru de buletinul luat cu o zi in urma plecam de nebun la Ploiesti cu bicicleta, ratacindu-ma prin oras si scapand in ultima clipa de bataia unui militian pe care avusesem proasta idee sa-l intreb pe unde s-o iau ca sa ajung in Bucuresti. La intoarcere am crezut ca mor de dureri de fund si de picioare, iar ajuns acasa, mi-a tras-o taica-meu de m-a umflat.

Am mers la Mogosoaia pe bicicleta, tzanc fiind si am luat cu gatul cablul la 45 de grade cu care erau legati de pamant stalpii de iluminat. Aproape ca mi-am frant gatul si curul…

Aveam scoala doar dimineata, mancam de pranz, faceam lectiile pe sarite si la 4 eram iar in strada la minge. Imi rupeam mainile si picioarele la fotbal in pauze si mergeam pe pitice singur la Grigore Alexandrescu sa-mi puna aia oasele la loc. Acasa, de data asta scapam de bataie, ca cine sa mai bata un biet olog?

Beam si mancam unii dupa altii, ne luam pojarul, oreionul si scarlatina cu imprumut si zaceam cate doua saptamani in casa scarpinandu-ne si mancand branza de vaci fara grasime.

Ii furam lui maica-mea „vinul tonic” pentru copii si cand gasea sticluta goala ne umplea de vanatai.

Jucam fata-ascunselea pana crapam si ne dadeam cu mingiile in cap la tarile. Jucam tara-tara vrem ostasi si ajungeam cu mainile vinete acasa. Nu rupeam capetele si picioarele la lapte gros si fugeam in cele 4 zari cand „perna” a daramat gardul unui vecin.

Mergeam pe scarile autobuzelor sau in atasul motocicletelor colegilor tatei, fara casca si centura, balabanind dintr-o parte in alta si lovindu-ne tot timpul de marginile de fier ale atasului, dar era aventura suprema…

Ne agatam de tampoanele tramvaielor si jucam ping-pong pe mesele din beton la „scoala de tigani” din piata. Mancam bataie de la golani de sorbeam cate o saptamana supa cu paiul…

Ne vaccina la scoala: aduceau cate 5 seringi pentru 150 de copii si dezinfectau acele dupa intrebuintare cu spirt medicinal. Cu 5 seringi si 5 ace ne vaccinau pe toti.

Cumparm uleiul de la bacanie, ulei care statea in niste cazane mari de tabla din care bacaneasa scotea din cand in cand cate o musca. Cu mainile de pe bani, calupuri de branza, marmelada, unt la kilogram si masline, vopsita cu de toate, punea mana pe paine si ti-o dadea. Si… dreaq… nu mai facea nimeni toxinfectii alimentare.

Ma spalam pe cap cu apa de ploaie si ma clatea mama cu otet.

Iarna, cand tata facea mormanul de zapada in mijlocul curtii, saream cu sania de pe casa, magazie, sopron, pana am dat sopronul jos si au stat ai mei o juma de zi sa-mi scoata aschiile de lemn infipte in fata si-n cap si sa-mi curete pielea de negreala prafului de carbune intrate in zgarieturile sangerande. Atunci sigur nu mi-au facut niciun tetanos… Dar tata mi-a tras-o „model” ca a trebuit sa repare iarna sopronul…

Bunica gatea vara in magazie, la „resou”, iar mustele si soarecii erau parte la ospat. Credeti ca m-am imbolnavit si de altceva decat de bolile copilariei? Nici vorba…

Fugeam la vecina cand facea fasole cu farfuria in mana sa-mi dea si mie din ea, si ca sa nu vada bunica-mea si sa ma altoiasca ca nepot-su cersea fasolea prin vecini, ma ascundeam in fundul curtii si o mancam pe furis. Fasolea din vecini era INTOTDEAUNA mai buna ca cea de acasa.

Cand venea mama  la scoala, credeti ca indraznea sa-i spuna ceva invatatoarei sau profesorilor? Tacea si inghitea, iar cand venea acasa ma alerga prin toata curtea cu nuiaua in mana. Dupa ce scapam de ea si era informat si taica-meu, d’apoi numa’ curu’ meu stie ce curea lata si tare avea.

Nu ma cauta nimeni la telefon si nu doar pentru ca nu erau mobile, ci mai degraba pentru ca stiam ca pentru tot ce fac – trag ponoasele. Se chema RESPONSABILITATE si ASUMARE, inclusiv responsabilitatea asumata de a manca o bataie pe cinste de la ai mei.

Am intrat la liceu cu examen, fiecare liceu cu examenul lui, si se bateau liceele intre ele. Am intrat la facultate cu examen si cu spaima celor 1 an si 6 luni de armata.

Am facut armata in niste conditii de neimaginat astazi, traversand o iarna in care ciorile din padurea pe care o pazeam cadeau moarte cu un trosnet sinistru din copaci din cauza gerului, iar noi ne speriam in pustietate tragand cu armele la nimereala. Mancam terci facut din peste in sos tomat cu macaroane si ne imbucam bucata de salam grasos cu pesmeti cu mainile inmanusate pe marginea adapostului individual sapat in pamantul inghetat asezati in genunchi. Am fost izgoniti ca militari pe o insula in mijlocul Dunarii si am baut apa din ea 3 saptamani.

Apoi am mancat snitele din parizer multi-multi ani. Si am supravietuit.

Cand s-a nascut fii-mea, aveam o prietena draga ce ne fura lapte de la Centrocoop si ne aducea fara bani ca sa avem ce sa-i dam. Mai tarziu, plecam seara cu metroul dat proaspat in folosinta pana in Catelu’ de unde luam carne de vier furata dintr-un abator ca sa am ce pune pe masa alor mei.

Elevele de la seral imi mai aduceau din cand in cand cate o ciocolata chinezeasca pe care o imparteam in nu stiu cate ca sa aiba si fii-mea din cand in cand.

Si am supravietuit si cand mi-a inghetat apa-n cada in ’84 dormind cu toate hainele pe mine si incaltat…

Si mai am, dar nu-mi aduc aminte acum…

Si mi-am traversat copilaria si adolescenta fara psiholog, fara terapeuti, fara medici dieteticeieni, fara apa plata microbiologic pura, fara mobil, fara teama de e-uri, fara centuri de siguranta, casti si materiale antiperspirante, dar intr-o lume in care asfaltul si betoanele nu erau regi, intr-o lume in care urcatul in copaci si calcatul pe iarba nu erau interzise, intr-o lume in care profesorii erau Profesori, medicii – Medici, iar iaurtul – iaurt! 🙂

Cine s-ar astepta in ziua de azi ca acesti oameni sa supravietuiasca? Trebuia sa fim morti de mult. Dar ai dreaq, multi dintre noi supravietuim si chiar injuram Guvernul si Parlamentul! Astia n-au reusit sa ne starpeasca…

 

 

Puteti comenta, la liber, cu ce vreti voi!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cum naiba de-am trait atat?&8221;

    1. A pornit de la un filmulet cu dulcegarii pe internet, care m-a „inspirat”. Prin natura activitatilor pe care le desfasor, ma pomenesc intrebat despre, cel mai adesea, copii cu care fie nu se poate comunica, fie sunt atat de bolnaviciosi incat parintii au o problema… Parte a solutiei este revenirea la jocurile copilariei, un alt tip de socializare la care se adauga potentarea imunitatii pe alte cai decat cele utilizate astazi. E, sper eu, o critica constructiva „prin ricoseu”… 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s