Alta tura in Buila

Septembrie 2016

 

 

Nu stiu cum or fi altii, dar peste mine da strechea cand pot sa plec.

Am avut un week-end nebun in care am fost la cursa de la Pucioasa care m-a facut tandari, iar la final a ramas si Helga schioapa de o pedala. Din fericire, prietenii-s aproape si m-au dotat rapid cu o pereche de pedale.

 

dscn6989

 

 

Luni seara ajungeam la Jina cu ceva treaba ramasa pana la urma-n doua luntrii, iar miercuri la 4 faceam ochi. La 6 eram deja pe drum cu Helga-n cap si bagaje pentru tot felul de locuri: sac de iarna, izopren, rucsac mic cu cele rapid necesare, rucsac mare de tura cu sacul inauntru, cort de frig si de carat, papuci de apa, haine de mare, bere, stolichnaya ascunsa printre haine, lapte condensat, cafea, cana si tacamuri si cate si mai cate… Plecam in munti: prima iesire pe bicicleta cu echipament dupa mine.

 

20160914_082728

 

 

Stiam ca portbagajul tine putin, asa ca pe el am asezat doar izoprenul si cortul, iar in rucsacul de tura am inghesuit sacul de iarna (sus in munte e toamna tarzie – ziceam eu), pantalonii vatuiti, tricou gros, ciorapi grosi, fasole cu costita, doua beri, votca, busola, fluierul si bratara de cordelina, glucoza, un borcan mic-mic de cafea, linguritocutitfurca, frontala cu baterii de rezerva, bateria exterioara de telefon si… cam atat? Ba nu: camera, scule, lipici, pasta, perie, sapun si prosop… In bidon am aruncat peste suc o pastila de magneziu si una de calciu… sa fie, sa se gaseasca! 🙂

La 9 jumate eram in Valea Cheii, la poalele Vanturaritei, parcandu-mi frantuzoaica si pogorand biciclul. Bagajele stranse in cordelina, rucsacul in spate si… au ce de kilograme…

 

dscn6994

 

94 sussemnatul, 13 Helga, 2 cortul si izoprenul, 14 rucsacul, 1 bidonul… 124???

Drumul pana la cabana nu e lung, dar e greu: urci cam 850 pe un drum ce e bun doar in prima parte.

Incep la 10, lasand in urma ultimele semne ale civilizatiei, sub cauciucuri fasaind usor nisipul amestecat cu piatra, iar din cand in cand frunzele aramii:

 

dscn6997

 

De-a dreapta mea, Cheia curge molcoma, dupa ce – cum povesteam aici (https://razvanstefanconstantin.wordpress.com/2016/08/18/cheile-cheii-sau-cum-am-fugit-de-la-mare-la-munte/) – se strecurase cu salbaticie si ravna printre muntii cei coltosi, punandu-i cu botul pe labe in milioane de ani.

 

dscn6998

 

E cald, iar transpiratia apare repede dandu-mi de furca, alaturi de una din bretelele rucsacului ce nu se „dadea” pe umerii mei.

Urc din greu, dar si cobor destul de mult, lucru ce nu ma-ncurajeaza prea mult: nu castig mare lucru in altitudine. Dar stancariile muntilor ce urmeaza sa-i urc isi fac aparitia spre bucuria mea:

 

dscn7001

 

Nu mult mai departe, o troita mi-aduce aminte sa multumesc pentru cele ce le vad si pot face:

 

DSCN7002.JPG

 

dscn7003

 

dscn7004

 

Si o fac din toata inima!

Inca mai departe pe drum, isi face aparitia Schitul Iezer, manastire in toata regula dupa dimensiuni…

 

dscn7006

 

Poate ca ar fi trebuit sa ajung si aici, dar eu plecasem intr-o altfel de calatorie, asa ca mi-am promis doar ca voi ajunge sa bat schiturile, pesterile si manastirile Olteniei De Sub Munte cu o alta ocazie:

 

dscn7007

 

Depasesc si intersectia ce duce catre Schitul Pahomie – loc mult strabatut de pelerini si, dupa 7 kilometri ma hotarasc la odihna. Simt efortul si nu vreau sa mi se termine benzina inainte de final. In fata, culmea Gerea isi arata ascutisul: e doar preludiul…

 

dscn7012

 

dscn7013

 

Profit de pauza ca sa trag ceva glucoza in vena si sa casc gura pe altimetru. Imi ramane insa glucoza in gat: reusisem dupa 7 kilometri sa urc abia 100 de metri. Drumul valurit ma pacalicise… Singurele lucruri invatate pana acum erau: sa urc cat mai aplecat in fata din cauza rucsacului si sa cobor cu blandete ca sa n-o frang pe Helga sub mine… Dar mai ramaneau 750 in 11 kilometri ceea ce nu suna chiar incantator (dupa tunel se coboara 200 de metri in 4 kilometri).

M-am inhamat mai departe, tragand cu osardie de pedale. Din pacate insa, drumul se strica destul de rau, iar inaintarea te pune serios la treaba: carosabilul batatorit se transforma brusc dupa intersectia spre Pahomie intr-un amestec de nisip cu piatra mare si bine rostogolitoare din cauza faptului ca e doar intinsa pe deasupra. Misc din ghidon in stanga si-n dreapta ocolind bolovanii mai mari, dar din cauza greutatii, roata fata sta mai mult pe sus decat pe drum…

Cascadele Cheii insa ma fac sa uit de toate dificultatile drumului si sa retin doar frumusetea si zgomotul suierator al apei ce se strecoara printre stancile ce-s parca detunate…

 

dscn7017

 

dscn7019

 

dscn7022

 

Cand apele fierb in soarele de primavara ce topeste zapezile, cara stanci, copaci si tot ce mai intalnesc in cale…

 

dscn7031

 

In departare, Stogu Mare, Stogu Mic si Claia Stramba: promisiunile de diseara!

 

dscn7033

 

Apa Cheii ce-mi sare din piatra-n piatra, dand semnale pentru urcarile ce m-asteapta…

 

dscn7038

 

… in timp ce stancariile Builei imi fac semn: vino!

 

dscn7040

 

Inca de urcat si ajung la intersectia cu drumul spre Olanesti, drum ce trece prin Cheile Folea, niste alcatuiri minunate despre care v-am povestit in:

https://razvanstefanconstantin.wordpress.com/2015/04/17/tura-in-buila-vanturarita-in-cheile-folea-partea-i/

si in:

https://razvanstefanconstantin.wordpress.com/2015/04/23/tura-in-biula-vanturarita-in-cheile-folea-partea-a-ii-a/

 

dscn7043

 

Urcusul ma stoarce, dar ma incapatanez sa trag chiar de-ar fi sa rup lantul. Fiecare pedala frige in pulpe, in plamani si in albul ochilor parca… Dar sunt… „Aici”:

 

dscn7053

 

Parca nu se mai termina urcusul si-mi arunc ochii pe kilometraj din suta in suta de metri, iar intre – de jur imprejur dupa un indiciu care sa-mi spuna ca tunelul nu-i departe. Ma incurajeaza doar altimetrul care-mi spune ca nu mai e mult. Drumul se incolaceste in ace de par cu pante incredibile si fiecare pedala doare… DOARE!

O ultima curba si iata-ma intr-o poiana cu o troita ce marcheaza nu doar sfarsitul urcarii ci si intrarea in tunel:

 

dscn7055

 

dscn7056

 

Undeva alaturi e o bancuta pe care ma las cu toata greutatea dupa ce am scapat de toate accesoriile si-mi aprind o tigara multumit pana in al 7-lea cer: am urcat-o! am doborat-o!

 

dscn7058

 

In fata, stanca pe care o traverseaza tunelul:

 

DSCN7059.JPG

 

Iar in dreapta, capul unui hot ce se iteste printre frunzele colorate de toamna ce va sa vina de-a dreptul:

 

dscn7061

 

Am plecat de la 420 si sunt la 1060. De-acum, lucrurile devin mai simple: coama, serpentine, rau, padure, cabana.

Imi montez frontala si haulind un salut catre vietuitoarele ce si-ar gasi salas in tunel, intru in traversare. Calea este din dale de beton crapate din loc in loc, iar inelele mai stau din doua-n doua, multe zone fiind distruse de impingerea muntelui, locul acestora fiind luat de material stancos pravalit pe cale.

Cateva sute de metri, vreo 4 as zice, tot in urcare si din nou la lumina zilei:

 

dscn7069

 

Iesirea din orice tunel imi pare mereu ca o poarta ce o deschid catre o noua lume: e o senzatie ce ma insoteste la fiecare traversare…

 

dscn7070

 

Iar lumea ce o las in urma: pravalita, stancarita, sfasiata, sfaramata, scorburita, cuibarita zburatoare…

 

dscn7071

 

dscn7073

 

Urmeaza doi kilometri jumatate de coborare pe serpentine si pietre rostogolitoare pe care o fac cu toata grija de care sunt in stare, una-n-truna. Franele se inrosesc si scrasnesc, iar rucsacul pare a vrea sa faca un salt inainte.

Finalul este din nou pe malul raului, trebuind sa gasesc o cale pentru a-l traversa fara sa ud bocancii. Papucii de apa i-am lasat la masina pentru Corcoaia si oricum nu as mai fi avut unde sa-i bag si pe ei, asa ca am plecat doar in bocanceii de vara, fara schimb de udatura. Deci, la cautat de trecere…

 

DSCN7076.JPG

 

… pe care am si gasit-o mai in amonte, alcatuita din ceva bolovani insirati. Am mai completat-o eu cu vreo doi, dupa care am aruncat-o pe Helga peste rucsac si mi-am incercat norocul. Am ajuns pe celalalt mal uscat si bun de treaba pentru cararea prin padure: ultima coborare pe un fals plat printre fagi si brazi…

 

DSCN7078.JPG

 

De mersul prin portiunea inundabila uitasem, dar mi-am reamintit rapid cand am revazut-o 🙂

 

dscn7080

 

O scurta traversare „pe langa” si ultima panta inainte de intrarea in curtea cabanei.

O cabana ascunsa, putin stiuta ce nu-ti ofera decat ceva paturi la prici si apa. Orice altceva trebuie sa-ti aduci cu tine. Asa cum am facut si eu, luandu-mi doua beri, un sfert de paine, o furculita si o conserva de fasole. Pentru o noapte era de-ajuns. Acolo insa… surpriza!

Cand intru in curte, ma intampina cabanierul zambitor, bucuros ca a ajuns si un om cu o bicicleta pana acolo. Apoi mi-a indicat „cel mai bun loc de cort pentru un om obosit”. I-am multumit si am inceput sa despachetez. Dupa ce am dat jos cortul si izoprenul de pe portbagaj, sesizez un tip care ma privea sagalnic printre gene: Enu! Ce faci, frate? Dar tu… tu ce faci? Ai venit cu… cu… cu… bicicleta? Si cu cortul???

Ne-am imbratisat amical, dupa care m-a indemnat cu o bere rece de care stie ca-mi place: Amstel. Silva mea neagra era inca in rucsac, aproape calda… Era cu prietena lui, veniti intr-un fel de we-end mai lung:

 

dscn7088

 

Am ciocnit bucurosi si m-am apucat de treaba 🙂

 

dscn7087

 

Numa’ bine ce mi-am intins cortul si sacul si, cine vine in vizita?

 

dscn7084

 

Five Million Stars Hotel!

 

dscn7086

 

Odata terminat aranjamentul de adapostire, trag o spalatura cap-coada la izvor, apoi ma pomenesc cu cel ce tinea locul cabanierului plecat cateva zile cu un grup: Nero, un om deosebit si mult umblat prin muntii pe care-i stie cu ce se mananca…

– Hai la masa, ca esti varza!

– Pai am fasole la tabla…

– Lasa fasolea! Vino ca am o juma’ de ceaun cu tocana cu sorici si-o tuica buna, ca meriti!

M-am dus catre suitoare si m-am pomenit cu un mare toi de tuica, o juma de jimbla si un ceaun fierbinte cu o lingura-n el. Si-a luat si el o tuica, am ciocnit si m-a vegheat, parca, sa se asigure ca mananc tot, incurajandu-ma:

– Hai! Nu te rusina! Mananca tot! Aici nu e loc de rusine, aici ne ajutam!

Am ras tot ceaunul…

Am zis „sarumana pentru masa” si am mers apoi la Enu cu care am stat de vorba. Cum ramasese fara tigari, le-am impartit pe-ale mele. Urmau sa-i vina ceva prieteni si le comandase tigari si alte necesare.

Mi-a zis ca au carne, cartofi si d’ale salatei si ca vor sa faca un gratar la care ma invita pe mine si pe Nero. Cum aveau usturoi, sana si chefir, m-am oferit sa trag un mujdei, in colaborare cu Nero, cu sana 🙂

 

20160914_194146

 

totul desfasurandu-se in continuare la lumina lumanarilor, asa… ca la o cina romantica :). Bauram tuica, bere si un vinisor cu care ne-a tratarisit Nero, iar limbile ni s-au dezlegat, fiecare povestind intamplari prin care a trecut umbland prin munti.

 

dscn7100

 

dscn7104

 

 

Vorbeam despre vechile cabane, acolo unde priciurile erau la loc de cinste, cu paturile lor alaturate, de multe ori dormind cu mult mai multi decat locurile pe care acestea le aveau, cu focul facut seara, cu caldura ce ne invaluia si ne facea sa iesim din saci, revenind apoi zgribuliti inlauntrul lor si apropiindu-ne cat mai mult unii de altii ca sa invingem frigul pe care soba rece de dimineata nu-l mai dovedea… Cabana asta are priciuri si este organizata asa cum erau cabanele de demult, cabanele celor ce cantau la ghitare, celor ce se bucurau de focul adunator de oameni, de sticla de rom plimbata de la unul la altul…

Pe masura ce se facea mai tarziu, cu totii am inceput sa ne intoarcem catre tzancurile ce se luminau usor, din spate, de luna plina ce statea sa rasara si pentru noi…

 

dscn7111

 

dscn7118

 

In timp ce incepeam sa casacam, cu gandul la paturi, saci de dormit sau izoprene, ceva faruri se vad la marginea curtii: un logan din care coboara doi barbati. Nero merge sa vada ce-i cu ei si-i indruma sa-si puna cortul ceva mai departe de noi, dupa care revine: cataratori.

Am mai stat putin si ne-am retras fiecare in adapostul lui. Pentru mine a fost o noapte cu mult mai calda decat la tura de data trecuta, astfel incat sacul de iarna mai mult m-a deranjat, facand naveta intre interiorul si exteriorul lui, pana spre dimineata cand frigul m-a convins…

Trezit primul, la crapat de ziua, am inceput pregatirile in liniste pentru plecare. Imi facusem socotelile sa incerc sa ajung pe Valea Cernei in aceeasi zi. Deh… timpul bucuriei e mereu prea putin…

Dinspre cortul cataratorilor se indreapta catre mine unul din cei doi barbati. Pe masura ce se apropie, ceva imi suna cunoscut, dar nu stiu de unde sa-l iau…

– Buna dimineata… vecine. Sunt eu, cel de la 3…

Am ramas cu gura cascata: intr-un loc atat de putin cunoscut, atat de retras, atat de inafara tuturor reclamelor sa dai mai intai de un prieten, apoi de un vecin este chiar ceva cu totul si cu totul neasteptat. Cel putin in privinta vecinului, un tanar foarte linistit de altfel, caruia i-am descoperit abia in Buila-Vanturarita pasiunea pentru catarare cu coarde, pitoane, carabiniere, papuci dedicati, surpriza a fost mare de tot. Dar si placuta, atunci cand gasesti o fatza frumoasa a unui om pe care il crezi sigur ancorat in mediocritatea majoritatii, dar care se dovedeste a fi un caracter aparte. Pentru ca doar cei cu adevarat indragostiti de cele ce le fac sunt in stare sa care 40 de kilograme de echipament ca sa se bucure de munte… Oameni frumosi!

Am stat putin de vorba, atat cat le sta bine unor oameni grabiti, cat sa ne spunem esentialul dupa care, fiecare s-a intors la cele ce le avea de facut. El la pregatirea echipamentului de escalada, eu la pregatirea de plecare.

In soarele diminetii…

 

dscn7138

 

Eram nerabdator sa plec, dar cortul ud dupa o noapte inrourata tare ma tinea pe loc: era ultimul lucru de strans si ma invarteam in jurul lui asteptand ca soarele sa-l usuce…

 

dscn7141

 

Pe la 10 eram gata, cortul strans aproape uscat, iar eu pregatit de urcarea de 4 kilometri pana la gura tunelului.

Lasand ceva bani (neceruti) sub ceaunul lui Nero, am luat drumul padurii.

Pana la tunel se urca binisor si am de tras, dar vremea e buna, iar eu ma simt odihnit si „in vana”.

Odata ajuns la gura acestuia, fac abstractie de transpiratia ce-mi ustura ochii si ma catar pe portal pentru a prinde mai de aproape salbaticia pe care tunelul o traverseaza:

 

dscn7143

 

dscn7144

 

Reiau drumul prin tunel si, sfatuit de Nero, incerc sa verific semnalul telefonului la iesirea din tunel. Chiar este, asa ca ii dau un sms lui fii-mea ca sa-i spun ca traiesc.

 

dscn7152

 

 

Pauza la coborare dupa primii kilometri:

 

dscn7154

 

Urmatoarea pauza, insa, era sa ma coste rau. Oprind pentru suc, sprijin bicicleta intr-o piatra pe marginea drumului pe care se afla si rapa de vreo 20 de metri pana la rau. Pe partea cealalta, un sant plin de noroi la baza versantului. Dau rucsacul jos din spate, beau, casc gura putin si, cand sa apuc rucsacul, lovesc cu cotul bicicleta care o ia catre rapa. In ultima clipa, cu rucsacul greu in mana dreapta, prind bicicleta cu stanga de roata spate si o opresc din prabusire, apoi reusesc cu un ultim efort sa opresc si rucsacul care o lua si el catre rapa… M-am speriat destul de tare pentru ca recuperarea bicicletei ar fi fost o treaba teribil de anevoioasa si plina de riscuri.

Am reluat calatoria cu mare grija la coborare din cauza pietrelor ce ma dezechilibrau aproape permanent. Frumusestea drumului insa…

 

dscn7158

 

 

dscn7159

 

Firisoare de apa de pe versanti suiera usor si-ti incanta auzul si privirea

 

dscn7161

 

Pe final de coborare, o ultima pauza care sa lungeasca placerea calatoriei, de data asta cu o Helga cu mult mai bine asezata…

 

dscn7163

 

Sosirea in sat s-a petrecut sub privirile curioase ale bastinasilor ce priveau la aratarea incarcata.

Mai intai un suc rece din masina lasata la umbra, apoi despachetatul si depozitatul in masina a lucrurilor. Ma astepta un drum lung-lung pana pe Valea Cernei. Dar despre asta intr-o viitoare povestuire…

A fost un drum minunat ce mi-a pus la incercare rezistenta, atata cata mai am, in care am intalnit oameni minunati, intre care Enu si cu Nero se reliefeaza, m-am bucurat de o primire minunata la cabana, iar peisajele vazute din saua bicicletei nu sunt comparabile decat, poate, cu cele inregistrate cand mergi la pas.

Un loc in care voi reveni mereu cu placere, intr-un loc minunat, cu oameni minunati…

 

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Alta tura in Buila&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s