Tura scurta la Turnu Ruieni

Septembrie 2014

 

 

Este povestea unei ture scurte-scurte, petrecute la inceputul lui septembrie.

Am terminat ce aveam de terminat la Caransebes, intr-o zi ce mai mult mi-a oferit disconfort profesional din cauza ploii care ba venea, ba trecea. Odata ajuns in locul in care locuiesc de obicei acolo, am sesizat ca soarele isi cam facea loc printre nori si, pentru ca o aveam (intamplator 😉 ) si pe Helga dupa mine, m-am gandit la o dezmorteala pe drumul spre Muntele Mic. Cum era aproape 6 seara, am gandit o tura doar de vreo 20 de km dus-intors pe asfalt sau ce-o fi pe-acolo. M-am imbracat si am iesit afara gata sa incalec, atat de grabit incat am uitat aparatul de fotat in camera. Noroc de telefon…

In primul moment petrecut afara mi-a venit sa urc la loc in casa: incepuse iar sa ploua. Pana la urma, barbat adevarat fiind, am hotarat ca nu-s de zahar sa ma topesc, iar daca ploaia se-ndeseste, revin acasa sub dus. Zis si facut!

Am taiat orasul pana in centru si, acolo am facut stanga spre Muntele Mic

 

20140903_175856

 

Desi drumul incepe cu asfalt, imediat dupa traversarea centurii, acesta se transforma intr-unul din beton dalat, spre marea mea bucurie pentru ca, dupa cum stiti, ma dau in vant dupa zgaltaielile astea ritmice.

 

20140903_182120

 

20140903_182156

 

Dupa cum vedeti in centrul fotografiei, pe fundalul cerului se iteste un turn… La momentul la care am facut fotografia, acesta nu era in plan, dar si-a facut loc. Traversand coada acumularii Zervesti, de fapt raul ce o alimenteaza, iau o scurta pauza:

 

20140903_182945

 

20140903_183007

 

si deja imi incolteste ideea. Cat poate fi pana acolo? Ca nu par a fi mai mult de 200 de metri diferenta de nivel. Hai…2 km…

Odata intrat in localitatea Turnu Ruieni, in dreapta mea apare un panou ce-mi confirma presupunerile:

 

20140903_183646

 

Drept pentru care fac dreapta si intru pintre ultimele case ale localitatii pe drumul dalat ce incepe sa urce. Imediat ce ies din sat, un nou panou isi face aparitia si care are darul mai mult de a ma zapaci avand in vedere denumirea turnului: cand Ruieni, cand al lui Ovid…

 

20140903_183618

 

Cateva informatii:

 

20140903_183611

 

Si o imagine:

 

20140903_183851

 

Imi fixasem in minte numarul de kilometri inscrisi pe ciclocomputer la momentul cand am facut stanga spre Turn si incep sa urc voios cei 2 km pe care credeam ca ii am in fata. Si urc si urc si cei 2 km se scurg avand in dreapta mea, in permanenta, un deal impadurit. Dupa o curba la dreapta, surpriza: debusarea galeriei de la Zervesti. In fata, un paznic. Stau de vorba cu el si-mi spune ca mai am de urcat „7-8 km pana la turn”. I-am multumit in timp ce inghiteam in sec, m-am uitat la ceas si am pornit mai departe.

Betonul mai tine cca 500 de metri dupa care se intra pe un adevarat forestier care incepe sa urce mai abrupt. Dupa cam 4 km de urcus destul de dificil, simt ca ma apropii de varf:

 

20140903_192137

 

Nu e nici tipenie, iar linistea ce ma inconjoara are consistenta unei ape adanci. Depasesc antena si vad Turnul in fata

 

20140903_193428

 

Ma apropii cat pot, dar nu indraznesc sa tai la pas, pe inserat, arboretul ce-i incinge baza ca un brau

 

20140903_192626

 

Verificand inregistrarea ciclocomputerului, constat ca parcursesem de la primul panou (cel cu 2 km) mai bine de 7.5 km, din care 5 pe forestier. Ceva mai tarziu am inteles eu semnificatia celuilalt panou prezentat anterior.

Inca un hop si ajung. Drumul secundar catre Turn pe care am iesit in dreapta din forestier incepe sa coboare abrupt si se apropie de tinta calatoriei mele. Se insereaza insa…

 

20140903_192617

 

Situat pe Dealul Strambita, turnul are o inaltime (ramasa) de aproximativ 12 m din cei aproximativ 13.5 m cat avea initial. A avut 4 niveluri, despartite prin podine de lemn, intrarea fiind realizata printr-o nisa situata la o inaltime de cca 7 m, la care se ajungea prin mijlocirea unei scari mobile. Avea rol de turn de observatie, din varful lui putand fi zarite eventuale miscari de trupe ce ar fi avut loc pe Valea Sebesului sau pe culoarul Timis-Cerna.

Este oarecum greu de estimat momentul constructiei, singurele indicii fiind gasirea in incinta a unei monede datate din perioada lui Carol Robert de Anjou (1307-1342), alaturi de relativa similaritate arhitectonica cu cea a turnului de aparare a bisericii Cetatii Colt.

Prima atestare (probabila) a existentei turnului apartine istoricului Pesty Frigyes, care il asimileaza turnului pomenit in „Capitlul” din Oradea de la 25 iulie 1647, ca fiind turris lapidea, apartinand familiei de nobili Mutnok.

De unde vine totusi denumirea de turn „al lui Ovid(iu)”? Legendele locului spun ca autorul Artei Iubirii si al Tristelor si Ponticelor ar fi trecut pe-aici in drumul sau catre spatiul Tomisului unde a fost exilat, fie ca – greu de crezut – cam luase Dacia la pas sa vada ce-i prin ea atunci cand se plictisea de zgomotul talazurilor Marii Negre. Evidenta prostia acestei afirmatii pentru ca Ovidiu nu s-ar fi aventurat in aceste locuri cu 100 de ani inainte de cucerirea romana a Daciei.

Mult mai credibila este denumirea comun-substantivala „ovid” care sa derive din slavul „vidi” care inseamna „observatie”, „privire”, mai potrivita rolului atribuit acestui turn.

In conditiile oferite de vegetatia luxurianta de la baza turnului, infratita cu crepusculul, nu mai am curajul sa ma catar pana la el si sa si intru inauntru. Ma multumesc cu atat si, in linistea profunda ce ma inconjura, pornesc catre inapoi.

Alaturi de antena geseme fac o ultima fotografie in lumina inserarii si…

 

20140903_193458

 

… profitand de semnalul deosebit de puternic, decid sa o sun pe fii-mea. Nu raspunde dupa doua apeluri si, ca sa nu intre casuta cu voce suava ce-mi explica in romana si engleza ca fii-mea nu poate fi contactata, inchid rapid si arunc telefonul in buzunarul spate al tricoului. Ma pregatesc sa-mi infund privirea in peisajul impadurit ce ma-nconjura, iar auzul sa se bucure de tacearea groasa dinprejurul meu.

Deodata, o voce feminina, foarte sonora, se aude in spatele meu. Ma sperii si ma-ntorc fulgerator catre directia din care venea vocea. In spatele meu nimeni. Dau sa ma-ntorc, speriat – evident, catre bicicleta si, vocea reincepe sa se auda incredibil de clar si-ntr-o engleza perfecta. Va spun sincer ca am tras o spaima greu de imaginat. Cateva fractiuni de secunda am ramas teapan pana mi-am dat seama ca era mesajul inregistrat pe telefon atunci cand apelatul nu raspunde. Probabil ca apasasem din greseala pe difuzor, iar telefonul si-a facut datoria zbierand la mine intr-o tacere de moarte.

Lamurindu-ma despre ce e vorba, am incalecat din nou si am luat drumul catre casa, cu o coborare de vis pe ultimele straluciri ale luminii apusului si intrand apoi in drumul betonat unde a trebuit sa-mi aprind luminile. O ora mai tarziu, dupa ce traversam orasul a doua oara, eram acasa chiar in clipa cand a inceput din nou sa ploua…

S-a chemat ca nu am pierdut degeaba timpul 🙂

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s