Dobrogea veche pe patru roti

Iulie 2016

 

 

Cand ziua creste indeajuns de mult, ajungand noaptea din urma, undeva dupa a treia saptamana din martie, simt mirosul vacantei si, implicit, al verii. Cam atunci incep sa mi se maturizeze planurile si tot atunci incep sa ma intreb cand naiba baga astia materiale sportive pentru anotimpul cald in magazine. Nu de alta, dar incep sa am nevoie de un cort care sa stea o vara intreaga la soare, sa fie ieftin si sa nu-mi pese de el.

De ce? Pentru ca ma pregatesc de „Mare”, marea aceea dupa care tanjesc in serile reci de iarna, sau in cele ploioase de toamna tarzie.

Stiu eu un loc minunat pentru mine, unde oamenii ma lasa (si il vegheaza) sa-mi pun cortul cu de toate in el, loc in care vin de cateva ori pe vara, cel mai adesea in week-end.

Iar locul ala e secret… 🙂

La inceputul lunii mai, toate preparativele sunt gata: cortul cumparat, izoprenele legate, sacul aerisit, asa ca astept doar momentul plecarii pentru a-mi instala „garsoniera de la mare”.

La primul drum, cochetez cu autostrada, cand pe langa ea (B-Lehliu-Fetesti) si cand pe ea (Fetesti-Cernavoda-Constanta). E liniste, masini putine, iar trecerea prin Lazu si Eforie Nord nu sunt atat de greoaie ca-n sezon.

Apoi, pe masura ce se aglomereaza, pe la inceputul lui iunie, dau autostrada pe un drum minunat.

Jumatatea lui iulie: cald, dar reusesc sa fug mai devreme de la treburi. Sunt treaz de cu dimineata tare pentru ca imi duc masina mai aproape de autostrada. Mai precis, la statia de metrou Saligny. Imi vad apoi de treburi, iar cand le termin, metroul ma duce pana in portiera. Ies pe autostrada pana la breteaua spre Fundulea, pentru ca iesirea prin Pantelimon e fioroasa. Adica, doar un pic de autostrada.

Stanga apoi spre Fundulea si din nou pe drumul vechi, apasand cu blandete pedala de acceleratie ca sa ma bucur de casele din sate, oameni, oratanii, campuri pline cu rod…

Trec repede de Lehliu si ma asez spre Fetesti pe un drum de 75 de km pe care sunt doar 4 sate. Copacii de-a dreapta si de-a stanga drumului mai ostoiesc din fervoarea cu care traieste fochistul de deasupra capului. Ajuns la Fetesti, aproape invariabil alimentez, dupa care inca o scurta bucata de autostrada pana la Cernavoda. Ochii cat cepele la statia de taxare unde, parca in ciuda… (panourilor de avertizare), oamenii nu inteleg fie unde platesc pentru a trece, fie unde nu platesc pentru a trece. Sunt convins ca multi dintre ei, in timp ce parcurg autostrada intesata cu anunturi despre modalitatile de plata, gasesc mai interesant vitezometrul sau, poate, ziarul…

In sfarsit, termin cu autostrada in vecinatatea Cernavodei, ma inscriu pe banda de iesire si… sensul giratoriu ce ma trimite spre Cochirleni, Ioan Corvin…

Abia aici imi incepe calatoria: este o bucata de drum ce ma bucura mereu, in ciuda calitatii asfaltului care, uneori, aproape ca nu mai e.

Intru deci pe ceea ce se numeste DJ 223, intro prelunga urcare catre multele ferme ce odinioara erau intinse pe majoritatea dealurilor de la sud de Cernavoda. Cobor apoi o scurta padure si mi se-nfatoseaza, de pe platforma laterala a drumului, Dunarea vazuta de sus…

 

1468585171458

 

Fotografiile care urmeaza nu au niciun fel de veleitati legate de calitate: mai toate sunt facute din masina, prin parbriz, din mers. Poate… daca… voi, vreodata… merge… cu bicicleta… 🙂

Trec de Cochirleni – „localitate cu specific pescaresc” – continuand pe malul Dunarii catre Rasova.

Odinioara bazine de recrutare a fortei de munca pentru Centrala Nucleara, acum par a fi depopulate.

Drumul spre Alimanu (sau Aliman), localitate cu acelasi specific, continua cu Dunarea in dreapta si padurea de necuprins in stanga.

Cand fii-mea era mica-mica si am facut pentru prima data drumul acesta, chiar pe-aici a vazut pentru prima data o broasca testoasa vie si mare: traversa soseaua. Mi-aduc aminte ca am oprit, am privit-o amandoi cu atentie, la care se adauga uimirea din ochii copilului, dupa care am luat-o cu grija in brate si am dus departe pe un tapsan ce facea un mic golf in padure.

 

20160715_153135

 

Inainte de a intra insa in localitate, un intrand al Dunarii formeaza o mica delta in care animalele satului traiesc intr-o perfecta simbioza cu salbaticiunile de balta: vaci, rate, lebede, porci, starci…

 

20160715_153244

 

Iesirea din Alimanu se face direct intr-o padure cu cateva serpentine ce ne alunga moleseala provocata de caldura.

Culmea in care se iese este inconjurata de alte si alte culmi, asa ca te simti in alta lume, cu atat mai mult cu cat nu e nici tipenie in jurul tau…

 

20160715_154040

 

20160715_154135

 

La cativa kilometri de Ioan Corvin, dupa ce am mai traversat saracaciosul sat Floriile, intri din nou intr-o padurice cu cateva serpentine chiar ca la munte: stramtoare si ace de par…

 

20160715_154531

Iesire spre Ioan Corvin

 

20160715_154805

 

20160715_154832

Nu intram in localitate bine si facem stanga pe DN 3, catre Adamclisi. Un adevarat drum national, asfaltat impecabil si foarte putin circulat, asa ca e loc de alergat pentru 18 km.

Traversam padurea Crangu, urcand in permanenta.

 

20160715_155116

 

In appex ne asteapta o coborare virajata, impanata cu cateva ace de par pana in Urluia

 

20160715_155732

 

Pana acolo insa, ne bucuram de privelistile oferite de platoul pe care am urcat:

 

20160715_155606

 

20160715_155822

 

20160715_155706

 

Dupa coborarea si traversarea padurii Urluia, ne indreptam catre Adamclisi, loc in care calatorul isi poate permite un popas pentru sit-ul si muzeul arheologic local

 

20160715_160256

Dupa victoria obtinuta de romani la Tapae, armata daca in incercarea de a forta coborarea armatei romane din vecinatatea Sarmisegetuzei, a organizat o incursiune in Moesia. La traversarea Dunarii, dacii au fost surprinsi de cedarea ghetii si au suferit pierderi prin inec, desi si-au atins scopul de a muta atentia romanilor. Urmatoarea batalie a avut loc la Adamclisi, romanii inregistrand o noua victorie, dar cu pierderi grele pentru ambele parti: a fost o victorie amara…

Pornit din nou catre Sarmisegetuza, Traian s-a oprit in baza unui armistitiu cerut de Decebal. A fost momentul in care Imperiul Roman nu a mai platit tribut dacilor, sfarsitul acestora din urma fiind aproape.

La iesirea din Adamclisi, ai senzatia ca esti in… Apuseni 🙂

 

20160715_160628

 

Odata Adamclisiul depasit, dupa inca ceva kilometri, nu multi, cotim la dreapta catre Sipote, parasind panglica untoasa de asfalt ce ne poate duce pana la Constanta, in favoarea uneia mai peticita ce ia drumul catre sud-est, cu azimut Negru-Voda si, mai apoi, Mangalia.

Soseaua noastra incepe mai intai sa urce usor, ca dupa 3 kilometri sa se arunce intr-o vijelioasa coborare pana in mijlocul satului, sfarsita cu o suita de serpentine ce te obliga sa anticipezi cu atentie traiectoriile pentru a nu te da de-a dura printre maracini:

 

20160715_161022

 

20160715_161319

 

Traversand Sipotele, cu o denumire atat de frumoasa, cu toate ca satul nu prea e pe masura numelui (atat de frumoasa incat la fiecare drum silabisesc de cateva ori in surdina: „sipote-sipote-sipote-sipote…”, asa cum, intr-o alta calatorie, trecand prin localitatea Caiut, la fel silabiseam, de data asta pe bicicleta: „caiut-caiut-caiut…”), trecem pe langa o cariera activa de exploatare a calcarului, dupa care facem brusc stanga, catre iesirea din localitate si ne angajam pe o urcare intensa, urmata de sinuozitatile unui traseu printre dealuri.

 

20160715_161723.jpg

Putem intalni in orice momente animale domestice pe drum, ce pleaca dimineata si se intorc singure la casele lor seara…

 

20160715_161800

Urmeaza Tufani si Furnica, sate sarace, pe care soseaua le strabate dupa vechile drumuri satesti, fiecare dintre ele avand cate 3 viraje in gat, la 90 de grade, foarte inguste.

Intalnire de gradul III: usurel sa nu se sparga ouale 🙂

 

20160715_162443

Iesirea inseamna sa ma cocotz din nou pe dealuri bucurandu-ma de culoarea rodului campului

 

20160715_162711

Inca o bucata de drum si impasez Negrul Voda, asezandu-ma pentru ultimii 40 de km pana la destinatie

 

20160715_170907

 

O destinatie ce mi-e draga de multe zeci de ani. Dar nu despre destinatie e vorba, ci despre acel Drum pana in inima netulburata de sute de ani a unei Dobroge ce-si pastreaza farmecul, parfumul, vietuitoarele ce au adus indestulare sau macar ceva hrana locuitorului, loc de arsita si pelerinaj catre manastirile – nu multe, dar pline de viata.

Cand eram copil, nu intelegeam cum se poate trai acolo, iar daca mi-as fi dorit o „la tara”, parca nu Dobrogea ar fi fost destinatia. Crescand insa, si maturizandu-ma (intr-o oarecare masura), pentru mine a devenit clipa de odihna si Drum pe care il fac si refac mereu si mereu…

Dar pentru ca am vorbit de destinatie, parca si ea ar merita cateva vorbe. Povestea incepe undeva, in fiecare an, la sfarsitul lui mai… inceputul lui iunie, cand ajung de pe un drum populat mai mult de camioane, tir-uri si atelaje, sfarsind pe o plaja inca pustie…:

 

1431172496684.jpg

 

1431191500735

 

Incepandu-mi, invariabil, fragmentatul sejur cu…

 

dscn7344

 

Si cu…

 

1432383799212

 

E liniste, turistii nu-s, la restaurantul de alaturi se fac doar pregatiri, iar pe mare defileaza in monom…

 

20160918_080056

 

Este cel mai placut moment: cand imi instalez „garsoniera” la mare. Garsoniera in care pana toamna tarziu vor locui doua izoprene, un sac de dormit si o lanterna, gata sa ma primeasca in orice moment mi se face de mare…

Si mi se face des… prietenii o stiu! 🙂

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s