Fugiti din Bucuresti fara de tinta – Bradet si Corbii de Piatra

 

 

Martie 2017

Lui L.

 

 

Totul s-a petrecut fulgerator. Duminica dimineata doar ce ieseam pe usa pentru o portie de limba germana predata in limba matematica, sau vicevercea ca nici eu nu mai stiu, cand un telefon imi taie elanul: un incident mi-a redat o libertate dupa care tanjeam de multa vreme. In fata se itea de dupa discul soarelui primavaratec o intreaga zi la dispozitie. Uluit, nu stiu ce sa fac. Ma dezmeticesc si pornesc calculatorul in cautare de drumuri fara de ploi anuntate peste zi: judetul Arges ma primeste cu bratele deschise. Si unde mai pui ca nici nu e departe…

Si acum? Daca jumatatea mea mai buna isi facuse program stiind ca eu sunt prins pana seara tarziu? Incerc un mesaj. O fi facut ochi?

„Mergem spre munte azi?”

Raspunsul vine instantaneu:

„DA”. Cu sec. Nici unde, nici la ce ora, nici cand ne intoarcem, nici „ai innebunit dintr-o data?”

Am mai scris doar „ia-ti bocanceii si coboara intr-o jumatate de ora”

In 35 de minute si nu 30 – din cauza mea, ne urcam in Sobolanca mea cea noua si luam drumul spre Pitesti.

Soare caldut ce ne mangaie prin parbriz, muzica molcoma si fasaitul cauciucurilor pe o autostrada goala de duminica de dimineata ne imbie la drum. Trecem repede de Pitesti, apoi de Curtea de Arges si poposim la Bradet.

doi… trei… patru oameni/lucruri ma aduc aici: primul e Marcel, un vechi si bun prieten plecat demult intr-o lume mai linistita cred, al doilea este ramasa dupa el, Rodica, al 3-lea este biserica din sat, iar al patrulea este imaginea de poveste din drumul catre Poiana Bradet, raul Valsan, padurea minunata si linistea locului.

Am fumat o tigara alaturi de-a mea cu Marcel, apoi am intrat in ultima clipa, inainte de a i se pune lacatul, in Biserica.

IMG_0221

 

Ctitorita in jurul anulului 1400 sub obladuirea lui Mircea cel Batran, a durat ceva vreme pana cand istoricii s-au pus de acord ca inscriptia pe care va o voi arata mai jos, nu exprima adevarul istoric.

Foarte interesant si unic in perioada respectiva este ca frumoasa biserica nu are un antemergator, arheologii stabilind cu siguranta faptul ca nu a fost construita pe ruinele unui eventual alt asezamant monahal.

Avand un plan asemanator, precum si similitudini ale unicitatii turlei, materialelor si cupolelor, Biserica Bradet pare o repetitie generala a marii biserici de la Cozia, necropola a lui Mircea.

Prima atestare documentara existenta pana acum ii apartine voievodului Radu cel Mare care o pomeneste intr-un hrisov din 1506.

 

IMG_0208

 

Inscriptia prezenta mai sus contine, in ciuda vechimii, date eronate cu privire la data constructiei. Elementul ce stabileste cu o buna aproximatie existenta bisericii il constituie un alt document, datat 20 iunie 1536, al lui Radu Paisie, in care se aminteste de un schimb intre Vlad „Calugarul” si staretul manastirii Bradet. Vlad a domnit intre 1482 si 1495. Ceea ce inseamna ca datarea zidirii bisericii in secolul al XV-lea este credibila.

Comparand Cozia, Prislop, Vodita si Bradet, orice arhitect este surprins de izbitoarea asemanare a celor 4 lacase, desi doar prima si ultima isi pastreaza aspectul original. Vodita este in ruina astazi, dar este prima biserica ce urmeaza sa traseze o noua linie in arhitectura munteneasca: ctitorita de Vladislav aduce un procedeu nou. Cei 4 pilastri ridicati in dreptul absidelor laterale permit fortificarea cladirii si adauga un plus de zveltete cupolelor carora li se micsoreaza diametrul pastrandu-li-se inaltimea. Prin intermediul lor se descarca si eforturile induse de pandantivele cupolei centrale, conduse prin arcurile de bolta ce unesc peretele rasaritean de cel apusean. Adaugat catre sfarsitul secolului al XIX-lea, pridvorul taranesc de la intrare a contribuit in mod esential la stoparea distrugerii, sub influenta ploii si a vantului, a frescei exterioare de la apus.

 

dsc_5325

 

IMG_0212

 

IMG_0213

 

Zidurile bisericii Bradet sunt din piatra bruta intercalata cu cate 4-5 randuri de caramida

 

IMG_0216

 

Afectata major in anul 1913 de cutremur, bolta pronaosului a fost refacuta printr-o suprabetonare realizata cu multa migala si succes in anii 1963-1966.

Intrarea in naos, flancata de doi dintre cei 4 pilastri, dezvaluie cele doua abside laterale poligonale la intrare si semicirculare la interior, acoperite de mici bolti.

 

IMG_0206

 

Intrarea in naos:

IMG_0200

Si una din absidele laterale:

IMG_0202

Catapeteasma:

IMG_0204

Si turla:

IMG_0205

 

Dupa acest scurt periplu istoric si arhitectonic, ne bucuram impreuna de pictura lui Stefan Zugravul, realizata in preajma lui 1761

 

IMG_0207

 

IMG_0211

 

Frumoasa mea s-a rugat in liniste in timp ce eu topaiam de colo-colo. In final, multumit de cele vazute si prinse in memoria aparatului de fotat, am luat si eu o pauza de rugaciune pentru tot ce am primit pana acum: bune si mai putin bune. Primele m-au bucurat, cele din urma m-au intarit… Pentru toate am multumit.

Am iesit apoi amandoi bucurosi de intampinarea facuta de caldutul soare si de ghioceii ce stateau parca nerabdatori pentru poza

 

IMG_0224

 

A mea a mai facut o tura de biserica, motiv sa o mai fotografiez la plecare

 

IMG_0219

 

IMG_0225

 

Urcati in masina, am pornit in sus pe Valsan ca sa ne bucuram de linistea padurii si de susurul incantator al apei.

Ultimul petic de zapada:

IMG_0226

 

Si drumul ce urca spre Poienile Bradetului:

IMG_0227

 

Am fumat in liniste cate o tigara apoi, Rodica fiind plecata din Bradet, am aruncat din nou o vorba: „Corbii de Piatra?” Acelasi raspuns ferm, cu un zambet sagalnic in coltul gurii: „DA!” Fara intrebari de felul „e departe? cat facem? da’ nu e tarziu?” Si s-a cuibarit in masina.

Coborand apoi catre Campulung, nu se putea sa nu opresc la Domnesti ca sa-i arat monumentul infanteristului ce pazeste in centrul localitatii tot felul de cabluri ce ba ii trec pe la nas, ba glumetele vanturi i le incurca prin armamentul din dotare:

 

IMG_0229

 

IMG_0230

 

Dupa ce ne-am amuzat, am cotit la stanga catre Corbi. Stiam de schitul Corbii de Piatra dintr-o anterioara vizita pe bicicleta si am vrut sa o vad din nou, mai indeaproape.

Sunt putine si putin cunoscute aceste locuri: sunt linistite, nu sunt luate cu asalt de hoardele de (ne)credinciosi ce vin in speranta ca nefacand nimic li se va ivi acel ajutor: schitul Alunis, ansamblul rupestru de la Murfatlar, Bozioru si Corbii. Le avem pe lista, la borcan 🙂

Datat documentar din vremea lui Neagoe Basarab (1512), este posibil totusi sa existe din primul mileniu, din vremea prigonirii crestinilor. Adapost de taina, aflat pe firul vaii Doamnei, este situat deasupra acesteia de asa maniera incat sa poata fi supravegheata toata valea.

 

biserica-rupestra

 

Singura biserica cu doua altare in naos, acestea isi au originea in dublul hram al asezamantului.

 

IMG_0237

 

Catapeteasma si cele doua altare:

 

IMG_0233

 

Ne-am sfiit sa mancam pentru ca stiam ca noi putem manca oricand si oriunde…

 

IMG_0234

 

Desi am mai fost, jumatatea mea mai buna a descoperit si povestea tiparita, pe care va o voi pune aici:

 

IMG_0269

 

IMG_0270

 

Exista o legatura tainica cu oamenii locului din Jina cea de peste munte, oameni fugiti la 1750 din calea unei calvinizari ce nu le-a fost pe plac, lasandu-si casele si acareturile pentru a fugi peste munti intru pastrarea credintei daruite de mosii si stramosii lor. Asa ca, de veti trece prin Corbi, veti observa cu destula usurinta cateva case cu arhitectura diferita de cea munteneasca, cu fanare inalte, cu porti falnice si curti ingrijite.

Revenind insa la schit, acesta e legat de Corvinesti prin ruinele castelului lui Voicu, tatal lui Ioan Corvin.

Alaturi de arhitectura arhaica amintind de schiturile Capadocciei, alaturi de prezenta celor doua altare, acest asezamant se distinge prin vechimea frescelor ce au acoperit-o si care sunt considerate de cei mai multi specialisti ca fiind cele mai vechi din tara noastra.

 

IMG_0241

 

Destul de greu de vazut, dar usor de intuit continutul…

 

IMG_0243

 

Pentru cei ce nu stiu, un reper al picturii murale bizantine este Biserica Sfantul Nicolae Domnesc din Curtea de Arges, ctitorie a lui Basarab Intaiul (1310-1352), a carei constructie a fost incheiata in 1352. Prima ctitorie vievodala din Tara Romaneasca, monument de arhitectura, este construita in stilul crucii inscrise grecesti, pictura murala a acesteia fiind o valoare a patrimoniului mondial.

http://visitarges.ro/2012/04/biserica-domneasca-curtea-de-arges/

Aceasta paranteza am facut-o numai ca sa subliniez ca frescele Corbilor de Piatra ne trimit cu gandul la o tehnica a picturii anterioara celei de la Biserica Nicolae Domnesc, lucru ce spune (sau promite) multe despre vechimea acestui asezamant:

 

IMG_0256

 

IMG_0257

 

Printre imaginile ce ni se desfasoara in fata ochilor, unele estompate pana la disparitie, se numara si fresce in care apar flori, ramuri si fructe de maslin…

 

IMG_0251

 

IMG_0250

 

IMG_0247

 

Detaliu:

 

IMG_0252

 

Icoanele sunt vechi, pictate pe o sticla foarte-foarte groasa, lipite in mici firide si usor deformate, tehnica sticlei din acele vremuri demult apuse fiind tributara mijloacelor rudimentare avute la dispozitie de zugrav

 

IMG_0254.JPG

 

Alaturi de ele, icoane din lemn…

 

IMG_0276

 

IMG_0275

 

Arcade sapate in gresie…

 

IMG_0261

 

Si detaliu:

 

IMG_0262

 

IMG_0263

 

Chivotul legilor in detaliu:

 

IMG_0273

 

Greu de crezut, dar albastrul de Voronet, nascutu-s-a pe acest meleag?

 

IMG_0271

 

N-o vom sti-o niciodata…

 

 

Am iesit amandoi tacuti din biserica. Coborand insa delusorul pe care este cocotat schitul, soarele ne face iar cu ochiul si ne aduce zambetul pe fete. Asa ca, pregatindu-ne sa ne urcam in masina, ce vedem in fata unei porti? Pai… tuica! Asa ca, cel putin pentru mine, s-o hotarat si de-o glaja mare de tuica adevarata de prune. Bine, eu cu hotararea, iar ea cu zambetul ingaduitor al omului ce intelege micile defecte ale celui de alaturi 🙂

Suiti din nou in masina… „Lacul Invartita din Nucsoara?” „DA!” Si iata-ne pe urmele Elisabetei Rizea, femeia ce le-a carat apa, haine si de-ale gurii celor ce au luptat cu arma in mana impotriva bolsevicilor. Nascuta in 1912, se stinge in 2003 ramanand un model prea putin cunoscut de jertfa si demnitate. Redescoperita de doamna Lucia Hossu-Longin in 1993 si inclusa in seria „Memorialul durerii”, isi povesteste ororile in „Povestea Elisabetei Rizea”, editie ingrijita de Irina Nicolau. Inchisa 12 ani la Jilava si in odioasa inchisoare de „reeducare” de la Pitesti… dar mai bine sa o lasam sa povesteasca…

„Când m-a bătut cel mai rău Cârnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig mare la mijloc acolo. Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini. Şi mi-a fost frică (…) şi stam şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu’, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu!». Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da’ păi tot nu i-am vândut… Şi după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur, şi m-a făcut toată numai dungi groase cât mâna. Zece zile am stat în spital numa-n frunte şi genunchi”

Dupa difuzarea serialului, la poarta ei a venit fiul capitanului Carnu care i-a spus… „Stiti, tata s-a spanzurat”.

Poate daca copii nostri invata-vor vreodata la scoala ca am avut si oameni drepti si neclintiti in frunrea carora de multe ori au fost femei… poate daca cineva le va spune istoria adevarata… poate vor face ceva mai mult si mai bun din tara asta…

Urcand catre lac, am oprit incantati de plasmuirea ce se itea dincolo de gardul de nuiele…

 

IMG_0279

 

Lacul Invartita, despre care va mai povesteam in trecut, a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea prin surparea si acumularea apei intr-o zona populata de gipsuri (sulfat de calciu si roci sensibile la umezire), fiind cel mai mare lac de tip carstic format pe gipsuri. Cu o suprafata de peste doua hectare si o adancime de cca 5 m, s-a format prin dizolvarea unei doline de gips, stratele inferioare ale acestui material fiind ulterior tasate. Acest tip de acumulare de apa este foarte rara din cauza intersitiilor de marna si a altor formatiuni impermeabile ce nu permit dizolvarea in masa a gipsului.

 

IMG_0282

 

IMG_0287

O surpriza pentru locuitorii acelor vremuri ce s-au grabit apoi sa-l populeze cu peste. Lacul este alimentat si de o serie de izvoare subterane calcice, sulfatate si sodice.

Este un loc in care merita sa vii la inceput de primavara, cand culmile se umplu de flori, sau in zilele caldute de octombrie, cand frunzele copacilor transforma totul intr-o betie de culori.

Multumiti de cele vazute, ne-am reluat locurile din Sobolanca ce ne-a condus apoi catre Campulung pentru o scurta vizita de seara-noapte pe bulevardul Pardon.

La intrarea in oras, un mare banner: La Hangita. Am luat azimut gepeseu si am aterizat chiar in fata restaurantului. O intrare ok, dar totul gol inlauntru. Cine naiba sa manance seara, duminica, in Campulung? Pai… noi. Cum prajiturile din meniu lipseau in totalitate, ne-am, mai ales eu, multumit cu o masa rapida.

Cascand insa gura pe pereti pana la sosirea acesteia, cateva fotografii m-au facut sa-mi doresc sa le iau cu mine.

Amintiri din Campulung:

 

20170319_193746

 

Apoi, drumul catre casa, incarcati de aer curat si minunati de cele vazute.

Sunt atat de multe locuri p-ici, pe langa noi, incarcate de frumusete, vechime, credinta, onoare si chin, incat e pacat sa nu te poarte pasii printre ele.

O autostrada goala in noapte ne-a dus catre un Bucuresti din care am fugi oricand, desi sunt lucruri deosebite de vazut si pe-aici. Cum insa omul sfinteste locul,  avem ceea ce suntem.

Nu sunt bun de dat sfaturi, poate doar de vorbit singur… asa… in public :). Iar acum mormai eu in sinea mea: umblati, fugiti, mergeti, plimbati-va, luati-va iubitele sau prietenii de mana si descoperiti, cautati, aflati, si vietile voastre vor fi mai pline, mai frumoase, mai intelepte…

Iar daca va mai si gasiti perechea care sa va spuna „DA!” cu sec… apai ar fi pacat sa nu o intrebati, politicos, cat mai des cu putinta: „Mergem la…?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s