Cred ca a fost cea mai geroasa noapte de cand sunt aici: -10. Prognoza pentru astazi insa arata aproape incurajator: dupa pranz vor fi temperaturi de panǎ la 3 grade, soare 90% si vant domol de 7-10 km/h. Este si dimineata in care m-am trezit cel mai tarziu: ora 9.
De ieri imi facusem un plan: sa vad podul de la Mikana care, conform fotografiilor de pe goguleerth, este impresionant, si sa fac o incursiune prin munte, printr-un fel de trecatoare. Se va vedea mai tarziu ca omul spune si Seful dispune…
Am tandalit prin casa panǎ pe la 10.30 cand atentia mi-a fost atrasa, in timp ce-mi savuram tigara pe terasa, de o tanara doamna greceasca ce a intrat in curte. A strigat de cateva ori si, normal, a apǎrut gazdoiul. Vorbesc ei un minut, dupǎ care omusteanu’ se duce in fundul curtii si apare cu un ponei legat cu o sfoara. Mai vorbesc ei putin, dupa care apropitarul leaga poneiul sub terasa mea. In ast timp apare si sotul cu 3 puradei: unul de vreo 4 anisori, unul de vreo 6 şi unul, cred, putin peste 7. Copiii incep hlizeala la cal, iar gazdoiul apare cu harnasamentul: sa, darlogi, ma rog… tot tacamul. Deja plozii erau in extaz, ca si parintii de altfel. Calu’ insa parea a fi de alta parere.
Se face incercarea cu mezinul, tatal tinand poneiul de darlogi. Mama pune plodul sus, plodul se agata de manerul seii, tatal face un pas in fata sub ochii atenti ai stapanului, iar calul isi aminteste brux de videoclipurile vǎzute de el – calul – in tinerete cu concursurile de rodeo. Drept pentru care, pe cat e de mic, pe-atat se face de-al dracu’.
Se chinuie cateva secunde toata lumea sa dea odoru’ jos din sa, dupa care apropitarul pleaca cu calu’ de darlogi in fundul curtii unde are loc un monolog in care omu’ certa calu’. Dupa un minut se intorc si scena se repeta.
Omu’ ia iar calu’, merge in fundul curtii si incepe sa zbiere la el, fara a-l atinge, in incercarea de a-i explica, probabil, ca vrea si el neshte malai de la turist. Calu’ pare convins de argument si se intorc impreunǎ. A treia incercare cu plodu’ nu mai are loc intrucat asta mic se pune pe zbierat cand vede calu’ proaspat indoctrinat. Tatal vrea sa-i demonstreze fiului ca totul e ok şi da sa se suie el pe cal, insa calului nu-i miroase a bine ce se intampla si incepe sa sara de cur in toate partile uitand de procesul verbal de instruire proaspat incheiat. Panica! Catastrofo! Zbierete! Calu’… nimic! Pana la urmǎ omul reuseste sa coboare, isi ia impleticit plozii si nevasta si pleaca. Apropitarul si in acelasi timp gazdoiul meu ramane suduind cu calu’ de darlogi. Il leaga iar sub terasa mea si intra in casa ocarand de nervi, cel mai probabil la nevastǎ. Dupa spectacolul amintit, calu’ legat incepe, probabil vexat de comportamentul stapanului, sa dea in toate oalele, strachinile, galetile si ghivecele la care ajungea aşa priponit, puse spre incantarea turistului si, intr-un minut face un dezastru in raza de actiune a priponiturii: galeti de tabla strambate, alea de plastic sparte, ghivecele facute zob, pamantul din ele imprastiat, iar el sfarseste eroic inghitind pe nemestecate plantele smulse de la locurile lor. Dupa ce spectacolul s-a încheiat cu gazdoiul dand la matura si strangand rezultatele razmeritei hipice, printre suduieli trantite cu voce joasa sa nu deranjeze turistul, am intrat in casa si am inceput pregatirile de plecare.
Cum ieri mi-a fost extrem… extrem de frig, am decis sa ma imbrac la fel: mai bine sa prisoseasca decat sa lipseasca. Mare parte din drum urma sa se desfasoare pe sosea, pe camp, doar vreo 6 km urmand sa fie off-road. Schimb si „bacteria la ciclocomputador”, iau rucsacul si cobor sa o iau pe Helga din garaj. Evident, trec pe langa calul cel ponei. Care cal, dupa ce stapan-su a facut luna, a gasit solutia de a-si duce razbunarea pana la capat: s-a balegat cat o herghelie pe jos, pe balustrada, pe bicicleta lui fii-su, adica PESTE TOT. Dupa care a jucat totul in picioare de si-a pus balega si pe cap. L-am ocolit usurel ca sa nu-i dau de inteles ca as dori sa schimbam impresii despre starea vremii, am luat trotineta si, p-aci ti-e drumul…
Am plecat la 12 fara un sfert cu 4 grade mai putine in buzunar decat in prognoza: -1. Am coborat cateva sute de metri spre Kalampuiimei, dupa care am facut dreapta iesind din drumul principal. Urma sa traversez cateva dealuri si sa ies in “DN”6, mergand catre nord-vest. Coborarea mi-a inghetat mainile rapid, in ciuda celor 2 perechi de manusi. Am mai coborat putin, dupa care un deal se face in fata mea: bun, zic! Si dau gramada pe el sa ma incalzesc. Las stancile Meteorei in spate:
si opresc sa-mi trag sufletul in varf, intr-un fel de adapost:
Fac ochii roata si dau de silueta singuratica a stancii aciculare pe care am mai surprins-o si din alte unghiuri zilele trecute. N-o ratez…
Ce-am urcat se face coborare si mai mult decat atat: 90 de metri de coborare sinuoasa intinsa pe mai putin de 700 de metri. Din pacate, nu pot sa-i dau cum as vrea pentru ca frana mea pe spete era cvasiabsenta…
Intru in national si iau calea asfaltului de buna calitate, cu un “vanticel usurel si racoros” din dreapta fata. Desi drumul imi pare drept, trebuie sa depun eforturi serioase pentru 20 km/h, ceea ce imi spune ca, de fapt, cam urc, drept pentru care renunt si stau la 15…
Privire catre muntii spre care ma indrept:
Pe marginea drumului am numarat vreo 8 pietuci cu fructe, legume, dulceata, miere, vin si ouzo. Preturi: dulceata 10 EU/kg, mierea 15, vinul 4, ouzo 20. Preturi de “statiune” frate…
Drumul continua destul de liber, iar soferii se poarta foarte frumos, depasindu-ma la distanta.
Daca v-a pacalit cumva soarele generos, sa stiti ca va inselati: turturii stau bine mersi si la soare…
Dupa ceva mai bine de 8 km de urcus de vara, ajung la intersectia cu “DN” 15 pe care urmeaza sa continui.
Am sa pun si o fotografie, in mod special, pentru cei care considera politia romaneascǎ un fel de hiena ce sta la panda doar ca sa-i faca zile negre soferului romanex si eventual sa-i ia banii:
Si nu au fost singurii: am mai vazut doua echipaje la fel de bine ascunse…
Nu numai ca i-a luat Merz-ului banii pe viteza, dar i-a mai si verificat toate luminile, semnalizatoarele, portbagajul… Numa’ la noi politia e a dreaq… adica asa cum soferul romanex calcator cu buna stiinta in strachini nu o vrea…
Nationalul 15 debuteaza in urcare si stiu ca am in fatǎ 5-6 km pana la primul obiectiv al turei: podul din Mikani
Am descoperit o poza cu el pe net si m-a fascinat desi… cam seamana cu cel din ziua zero… de pe drumul spre Meteora… Da’ nu se poa’!
Sub soarele cu dinti ascutiti drumul continua marginit de copaci, semanand intr-o oarecare masura, subiectiva evident, cu drumul dinspre Targu Jiu spre Baia de Arama.
Pe dreapta, in versant, 1 metru si mai bine mai sus, rigola din beton ce colecteaza apele pluviale, in acest fel drumul fiind protejat
Si iata-ma intrat in Mikani
Zona nu prea seamana cu fotografia vazuta pe goguleerth, cel mai probabil fiind pusa în acel loc de un prostovan ce sta mizerabil cu geografia. Podul a carui poza fusese pusa era in mod clar cel de la Venetikos sau unul foarte asemanator… Asta e… e doar un pod ca atatea altele. Cum insa sunt fascinat de ele, il asez in memoria aparatului de fotat
Dupa pod, la cateva sute de metri se face un drum la stanga, spre Ohineia, iar de-acolo, traversand o trecatoare pe off-road, sa ajung din nou in drumul 6.
Pe notitele mele, ar trebui sa trec de un “V” si sa ajung in Hirocampos. Deci fac stanga si continui. Pe drum, gasesc spre stanga un drum abandonat pe care hotarasc sa-l explorez putin. Intru pe el si ajung la un pod dezafectat langa care ma opresc
Revin in drumul meu si ajung la intersectia spre Hirocampos catre care ma si indrept. Vantul s-a domolit, iar soarele prinde ceva putere. Sunt 5 grade si incep sa-i simt caldura, asa ca opresc sa dau jos polarul:
In fata mea, muntii cu trecatoarea ascunsa
Traversez un pod micut si in fata mea se infatzosaza o bisericuta ce parca ma curenteaza:
In intregime din piatra, are afara un fel de “inchinariu” in interiorul caruia se afla o piesa de mobilier bisericesc de o calitate cu totul aparte
Un filigran in lemn, cel mai probabil, dupa culoare, de trandafir
Dau roata bisericii studiindu-i alcatuirea din piatra
Clopotnita
Gradina
Soldati aliniati
Cum intru in sat, ma iau cainii in primire si trebuie sa opresc
Le explic cu vorba buna cum ca sunt un turist ratacit in Grecia pastorala si ma lasa pe moment in pace. Smecher insa unul dintre ei, vine pe pitice din spate si incearca sa ma insface de picior. Il ghicesc si-si ia un toc de bocanc in bot. Un scheunat scurt si fuge langa frate-sau.
La iesirea din sat, incepe zona de off-road ce duce catre trecatoarea din capul meu. Un kilometru si jumatate mai departe, o ferma.
Cand ajung cam la 200 de metri de ea, sa-mi vina rau nu alta: cam 40 de caini de toate dimensiunile sar parlezele si vin mancand pamantul catre mine. Treaba e serioasa si, imediat se prind si oamenii din ferma. Ma dau jos de pe bicicleta, scot ochelarii, iau vreo 4 pietre in mana stanga si astept atacul care nu intarzie: roata in jurul meu, iar cel din spate se si repede. Ma intorc si-i transmit un pietroi de bun venit care-l nimereste in plin.
Din cei ce inainte erau in fata si acum erau in spatele meu dupa ce ma rotisem, vad vreo doi care se reped. Misc bicicleta in fata si ma intorc iar luandu-l pe unul mai de aproape la tinta. Ratez da-l sperii. Mai iau vreo doua pietre de jos si arunc spre ei, iar cercul se mareste. Arunc o privire spre ferma sa vad cat ii mai trebuie omului cu bata sa ajunga la mine.
Cateva secunde si acesta incepe sa imprastie cainii cu bata sa rotitoare. Doar ca nu se lasau asa usor dusi. Am mai ajutat si eu cu cateva pietre catre cei mai incapatanati si, dupa cam un minut s-au cam potolit:
Am incercat apoi sa il descos pe om cu privire la drum. Acesta insa mi-a indicat foarte hotarat sa ma intorc din douǎ motive: “can’t go, can’t go. No road, no road. And waw-waw big”. Am cam inteles ce voia sa-mi spuna: de fapt, ca s-ar putea sa nu ma mai pot descurca asa de bine cu cainii mai sus. I-am multumit si am facut cale intoarsa. Ajuns din nou in sat, m-am gandit sa mai incerc totusi pe un alt drum.
Dar pana atunci, am luat o pauza la biserica din sat:
Am fumat o tigara sa ma calmez si am pornit. Doua sute de metri mai sus, carciuma satului cu oameni in ea. Opresc si intru sa-i descos despre drum. Inauntru, vreo 10 barbati care au tacut brusc vazandu-ma.
Intreb: English, francais, deutsch? Imi raspunde unul: francais! Il intreb cum e cu trecatoarea si el incepe sa-mi explice in… greaca. In acel moment simt o mana cum imi cuprinde bratul si ma trage catre o alta masa: Drink! Drink! Si-mi tranteste un pahar in fata: al lui! Asezat la alta masa, asteptam explicatiile ce veneau suvoi in greaca. Iau paharul, il ridic si strig: santé! Santé! Stop! Parle-vous s’il vous plait en francais!
Nu ne-am inteles: omu’ vorbea frantuzeste in greaca… Cu chiu cu vai am inteles ca nu se poate face trecatoarea ce exista doar in hartile si capul meu. Am mai luat o gura de ouzo, i-am pus omului paharul in fata si am dat sa plec. Doar ca “francezul” voia sa beau si din bautura lui, ca doar ma indrumase. Am luat si din paharul lui o gura, dar de data asta nu stiu ce-am baut: un fel de rachiu dupa tarie. I-am salutat ferm si am iesit in corul barbatesc de urari de, probabil, drum bun…
Am continuat sa urc prin sat spre munte pana s-a terminat drumul. In fata mea o albie de rau catre care cobora un drum bolovanos. In departare muntele, iar undeva in stanga, o manastire cocotata pe un deal:
Cascand eu gura asa, aud in spate:”Unten ist ein schone Brucke” (“În jos este un pod frumos”). Ma intorc uluit si vad un barbat in varsta, intr-un palton maro, cu baston si palarie care, sa mor daca inteleg de unde aparuse…
Il intreb, stupid, daca vorbeste germana. Imi raspunde ca da si ca merita vazut podetul. Il intreb intr-o doara si de drumul pe care-l tot aveam in cap si-mi spune ca acum este impracticabil si ca mai sunt mai sus douǎ ferme cu caini mari de paza. Ii multumesc, sprijin Helga de troita si cobor drumul cel bolovanos:
Si nu m-a pacalit…
Aici, practic, excursia mea a ajuns in punctul cel mai indepartat. Am revenit langǎ bicicleta, dar naluca mea vorbitoare de germana nu mai era… Ma intrebam daca nu cumva ma batuse soarele in cap, sau poate alcoolurile amestecate de la crashma imi creeau fete morgance… Mi-am aprins o tigara si m-am asezat in pretiosu-mi cur langa troita, sa ma mai bata soarele…
Am luat apoi drumul indarat, la vale de data asta, atat de in goana cat ma lasa frana spate. Cu coada ochiului vad la stanga pe o stradǎ perpendiculara un palton maro, insotit de un baston si-o palarie. Franez, intorc si ma iau dupa el. Il ajung, cobor si-i multumesc pentru pontu’ cu podu’. Imi raspunde molcom “cu placere”. Il salut si ma intorc la drum.
Revin in drumul ceva mai mare si simt putin raceala datorata vitezei: merg doar la vale…
Pana in nationalul 15 cobor in goana cea mai mare cam 8 kilometri si fac dreapta. Vantul s-a potolit de tot, iar raceala ce ma cuprinde se datoreazǎ doar celor 30 la ora cu care merg constant. Cand simt ca-mi ingheata degetele de la picioare, opresc
Cand ma intersectez cu 6-le, observ si un panou de orientare ce-mi confirma ca trecatoarea pe care o visam eu era intr-adevar doar un vis indus de-o harta inexacta…
Iau 6-le mai departe in coborare usoara si continua, pana cand fac stanga pentru a ajunge inapoi in Meteora fara sa mai trec prin Kalampuiimei. Stancile ma intampina cu maretia lor devenita familiara:
Si undeva… departe… ghicesc eagle’s nest. Aparatul de fotat mi-l apropie pas cu pas:
Va aduceti aminte de coborarea de 90 de metri in 700 de metri? E, acu’ trebuie si urcata… Din fericire, aveam inca rezerve si o fac dintr-o bucata, oprind langǎ foisorul / adapostul de la plecare, de unde prind din nou “megalitul singuratic din fereastr” intr-o alta lumina:
O coborare scurta si intru in Kastrakis, nu inainte de a imortaliza un leandru intr-o iarnǎ greceasca atipica:
Odata ajuns acasa, prima grija a fost sa iau cateva guri de palincǎ, sub soarele de pe terasa si privind la…
VA URMA
razvanstefanconstantin 
De 10 plus!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc.
ApreciazăApreciază